Omul, cât trăiește, învață. Să nu îmi ziceți că nu sunteți și voi așa că nu vă cred! :D Eu unul, cu toate păcatele mele (mai mari sau mai mici), mă țin de regula asta, căci o consider ca o bere rece pe o zi toridă de vară, adică te și ajuta, dar te și face să te simți mai bine…
Pe mine, mă știți: când vine vorba despre ieșit cu băieții la o poveste udată de această licoare minunată care este berea, apoi zic ”Prezent” cu mâna la chipiu, salutând corespunzător! Am niște isprăvi de astea la purtător, de aș putea scrie o carte, parol… Numai că, vedeți voi, uneori, din pricini pe care nu le detaliez acilea (din motive mai mult de rușinică…), uneori parcă amintirile sunt mai încețoșate spre nimic, dacă îmi permiteți expresia :D
Așa am pățit zilele trecute, când am ieșit cu niște destoinici tovarăși să facem o faptă licoroasă. Și dăi cu povești, și dăi cu hlizeli, și dăi cu clondirașele corespunzătoare (știți cum este, când vorbești mult, ți se cam uscă gâtul și trebuie hidratare), și dăi și luptă până ce… nu am mai avut ce lupta :))
Am încercat să îmi aduc aminte pas cu pas desfășurarea ostilităților. Dar mi-a dat masiv cu virgulă… Îmi aduc aminte că, la un moment dat, după cum puteți vedea în filmul de mai jos (l-am primit de la un necunoscut cumsecade, care a vrut să îmi dea o piedică în calea uitării…), am vrut să merg cu Mariciu până la Hogwarts să vedem dacă mama lu’ Harry e acasă, dar cred că nu am nimerit peronul ăla cu zecimală sau ceva…
I-am întrebat și pe Cismaru, Eftimie și Crivăț dacă își aduc aminte mai multe. Dă-i pace, praf pe pianină și la ei. Doar așa niște lucruri vagi și pe alocuri ciudate rău… Așa că o să mai stăm un pic să cujetăm, poate, poate o să ne aducem aminte mai multe de la întâmplarea cu pricina, vorba aia, ca să fie bine, să nu fie rău :D
https://youtu.be/1beKFZkiDt8