18.01.2017

Greul drum al nostru către noi înșine în talibanismul din politica românească

În urmă cu niște (mulți…) ani, am intrat în politică. Atunci se puneau bazele TSD. Și eram tineri. Și eram puși pe fapte mari. Și credeam că o să schimbăm România, să o faceam așa cum am vrea noi să fie țara noastră.

Dar mi-a trecut. Pentru că, spus pe repede înainte, mi-am dat seama că limita de jos a compromisurilor pe care ar fi trebuit să le fac era mult sub ceea ce mi-am setat eu, ca om. Așa că am renunțat.

papusar-patefonO înfrângere personală? Poate. Este de discutat aici. Sunt argumente și pro și contra. Cert este că am renunțat pentru că am considerat că nu sunt în stare să fiu ceea ce îmi cerea politica să fiu. Adică mult prea diferit decât eram eu.

Am rămas, totuși, după aceea experiență cu o înțelegere masivă, dacă vreți, a ceea ce înseamnă politica. Poate că sunteți tentați să spuneți că lururile s-au schimbat în România. Și ați avea dreptate. S-au schimbat. În multe domenii. Dar, din păcate, în zona politică totul se întâmplă exact la fel cum se întâmplau în urmă cu 15 ani. La mecanismele care fac politica să funcționeze mă refer. Totul este fix la fel.

În ultimii ani, m-am ținut departe de politică. Pentru că nu m-am mai regăsit în nimic din ce se întâmplă în politica noastră. Pentru că, tocmai pentru că am fost acolo, în iureșul intern al deciziilor, i-am văzut pe toți, indiferent de partidul din care făceau parte. Pentru că știu de prea multă vreme că diferențele de esență, dincolo de gargara urlătoare menită să ne ia fața (și în unele cazuri mințile), între politicieni sunt minime. Și pentru că m-am aflat în imposibilitatea de a alege o tabără.

Faza asta cu obligatoria alegere a unei tabere mă întristează cel mai mult. Pentru că, din păcate, în România anului 2016 talibanismul politic este în continuare linia de forță care rupe România participativă în două. Un talibanism care se definește în primul rând prin neascultarea argumentelor celuilalt. Un talibanism pentru care ”eu știu sigur că este așa” este literă de lege. Un talibansim păcătos, teribil de păcătos.

Faceți un experiment. Ca să înțelegeți mai bine ce zic. Găsiți un fan Dragnea și spuneți că voi sunteți pro-Cioloș. Și încercați să purtați o discuție. Dar nu oricum, ci organizat. Spuneți-i să vă dea 3 argument, atât, pentru care Dragnea merită susținut. Și mai spuneți-i că și voi o să îi dați 3 argumente pro-Cioloș. Sau găsiți un fan Cioloș și spuneți-i că voi sunteți pro-Dragnea. Și vedeți ce iese.

Imposibilitatea de a-l asculta pe celălalt este oribilă în România. O imposibilitate care își are izvorul în credința fermă că celălalt nu are dreptate, nu are cum să aibă dreptate. Pentru că, nu-i așa, ”eu știu sigur că am dreptate!”.

Abia când vor exersa ”jocul” pe care vi l-am propus mai sus, acela de a ieși din starea de nici măcar a nu vrea să asculți argumentele celuilalt, ei bine, abia atunci începe lungul drum al nostru către noi înșine. Un drum îngrozitor de greu. Dar care tocmai de aceea trebuie făcut.

Despre autor: Cristian China-Birta

Blogger din 2007. Toamna :)) Antreprenor din 2009. Mândru membru al Kooperativa 2.0.

Care-i faza cu tăierea de panglică? Nu, serios? Nu e din ce în ce mai penibil?

Concurs: Caut ”poeți” ca să le dau un router wi-fi de la D-Link, din Star Trek, gen :D

Un comentariu

  1. vineri, 4 noiembrie 2016, 14:01

    Chinezule, iar trebuie sa spun o faza (povestita de cineva, nu traita direct de mine). Se intampla la inceputul anilor 90, la o facultate de drept din Bucuresti.

    Pe atunci la drept se studia si „retorica si argumentatie”. Ceva ce intre timp s-a scos. Si un profesor a avut o idee geniala. El preda si cursul, avea si cele 2 grupe la seminar.

    A intrat la seminarul primei grupe si a intrebat: Cine e pro-avort? Cine e contra-avort? A impartit studentii in 2 randuri, 2 grupuri distincte, si i-a pus: Grupul pro-avort sa produca argumente pro-avort; grupul contra-avort sa produca argumente contra avort.

    La grupa cealalta a pus aceeasi intrebare, a impartit studentii in 2, dar i-a pus sa aduca argumente in sens invers: Cine e pro-avort sa aduca argumente CONTRA avort si invers.

    La curs le-a povestit toata faza si a tras concluziile: cele mai bune argumente s-au produs la grupa a doua, unde efectiv studentii AU GANDIT. Cand esti taliban, trup si suflet de o parte a baricadei, refuzi sa gandesti. Refuzi sa accepti ca exista si argumente contrare, ai un unic argument, mare si tare.

    Partea interesanta, atunci, la inceputul anilor 90, era raportarea la comunism. La prima grupa AMBELE tabere au invocat comunismul: daca erai PRO-avort gandeai fix precum cei care dadusera celebrul decret; doar ca erai comunist si daca te impotriveai avortului pt ca, nu-i asa, a te impotrivi dogmei crestine este o dovada clara de comunism.

    La grupa cealalta, unde oamenii efectiv AU GANDIT, argumentul comunismului nu a fost adus de niciuna dintre tabere.

    Eu as face constant experimentul asta.

    Thumb up 2 Thumb down 0

    Răspunde

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *