Later edit: În urma efecturării tragerii la sorți prin random.org (am filmare la cerere), câștigătoare este Ecaterina! Felicitări câștigătoarei și mulțumiri tuturor participanților :)
——————————–
Zilele trecute vă spuneam despre excelenta inițiativă “Carrefour – Sponsorul fotbaliștilor de mâine”, care înseamnă că 1% din vânzările unor produse marcate la raft cu logoul campaniei merg către echipe de juniori din 47 de orașe. Găsiți pe siteul campaniei o harta unde puteți vedea echipele care vor fi ajutate, așa că intrați cu încredere să vedeți, practic, unde o să meargă banii pe care voi, prin achizițiile voastre de la Carrefour, îi oferiți acestor echipe.
Vă îndemn să contribuiți prin cumpărăturile voastre la această, o zic din nou, excelentă inițiativă pentru că de multe ori acest sprijin poate face diferența dintre un copil ajuns fotbalist mare și un copil care să își rateze drumul către gloria sportivă (scuzați cuvintele mari, dar mă ia valul de fiecare dată când vorbesc despre sportul la copii!).
Iar eu vă dau un premiu, oferit de cei de la Carrefour: o geantă foarte simpatică de suporter, de genul celor pe care le puteți vedea în clipul pe care l-am făcut alături de colegii de Kooperativa 2.0, Vlad Dulea și Cristian Florea :)
Aștept comentariile voastre până pe 16 iunie, ora 23.59. Câștigătorul va fi decis prin tragere la sorți pe random.org, așa că toți aveți șanse egale!
Și nu uitați să mergeți la Carrefour și să cumpărați produsele marcate cu logoul campaniei, ca să sprijiniți echipele de juniori!
15 thoughts on “Îmi spui care este cea mai frumoasă amintire legată de fotbal și eu îți dau un premiu simpatic!”
Varianta scurta, eram in armata, facea un subofiter instuctie cu noi (târâs, salt inainte, culcat s.a.) ca sa se razbune pe instructia pe care o „mancase” mai inainte din cauza noastra. Asta era cu putin inainte de Revolutie si se intampla in curtea unitatii de la Lipova. Cand am ajuns cu târâsul langa blocul alimentar, s-au auzit la radio cuvintele magice „Steaua Bucuresti 1 – Universitatea Craiova 2”. Bucuria naturala e instantanee asa ca am uitat ca executam târâsuri si am sarit toti in sus strigand de bucurie iar subofiterul s-a gandit ca vrem sa-l luam la bataie si a fugit. Povestea detaliata este aici, ideea este ca atunci fotbalul reprezenta o bucurie atat de mare incat mizeriile zilei ramaneau in uitare. Spor!
cea mai frumoasa amintire este legata de campionatul mondial din SUA, 1994 , mai precis meciul Romania Columbia
Ca sustinator al Universitatii Craiova, campioana unei mari iubiri, imi amintesc doua faze mai mult decat relevante…
Eram la generala(clasele 1-4) și am facut o compunere despre echipa. Daca nu gresesc, fiecare trebuia sa scrie despre ceea ce ii place la acel moment. Am fost singurul baiat sunt convins care a conceput ceva despre echipa favorita, imi amintesc cu placere despre treaba asta.
Tot in acei ani s-a nimerit sa ma aflu intr-o excursie cu clasa, iar Craiova juca cu Zeljeznicar Sarajevo, am ascultat la radio desfasurarea ostilitatilor.Voiam sa stiu neaparat cum decurge situatia…
Simplu. Cand am dat primul meu gol in generala cand jucam fotbal in fiecare pauza. Si dupa mi-am luat o minge in fatau. :))
eu am una foarte frumoasa … din cauza fotbalului m-am apucat de rugby :)).
Ah, ce a vrea să aud toată povestea… :))
Ne vedem la un meci si povestim
Cea mai frumoasa amintire legata de fotbal, este una ff recenta. De la meciul care tocmai s-a incheiat, intre Romania si Franta, cand am decis impreuna cu partenerul meu sa mergem la meci (nicunul dintre noi nu suntem microbisti). Totusi, atmosfera din localul unde am fost era incredibila, am avut un sentiment de patriotism foarte puternic si am simtit cu totii la fel.
A fost frumos. Vom repeta experienta.
Meciul Fc.Corvinul Hunedoara – Steaua Bucuresti, Steaua tocmai castigase Cupa Campionilor Europeni. Tata avea abonament de la Combinat si am stat alaturi de 20.000 de CORVINIŞTI . Pur şi simplu FABULOS
1986….finala Camionatului European…eu aveam 7 ani si am pus pariu ca Steaua castiga….cu banii din pariu, vreo 5 lei, am mers la Cofetarie :)
Eu am doi frati fotbalisti..si m-am apuca si eu, asa timid, alaturi de ei, sa facem echipe de fotbal cu forbalistii anilor 80. Adica scriam fiecare pe foaia lui, cu ce jucatori isi face propria echipa. Nu mai tin minte prea multi..e mult de atunci..stiu doar ca un jucator avea voie in 2 echipe..nu in 3 cati eram noi..si aproape zilnic faceam alte liste, ca se tot transferau fotbalistii.. Ducadam, Silviu Lung, Hagi, Zenga…cam astia imi amintesc…
Cea mai frumoasa amintire despre fotbal este legata de Universitatea Craiova si de perioada in care concura cu Moreni, cu Otelul Galati sau Victoria la golaverajul necesar pentru locul care ducea in cupele europene. Era o competititie care starnise si comentatorii si cand auzeam in direct cate un gooooooooooool era clar ca marcase vreuna dintre echipele respective. De obicei, coordonatorul mai tempera entuziastii, dar la acele meciuri s-a lasat deoparte orice si s-a strigat cu pofta, de catre Sebi Domozina si ceilalti comentatori.
In copilarie ma uitam la meciuri si nu prea…eram, mai mult, nevoita (la meciurile importante), deoarece aveam un singur televizor, alb-negru, ce functiona pe un singur canal; prin urmare, daca se uita toata familia, ma uitam si eu, mai mult ori mai putin bucuroasa; cand mergeam la iarba verde jucam fotbal cot la cot cu baietii :)) . Am prins gustul acestui sport (ca suporter) acum 2 anisori, cand l-am dus pe strumful familiei la primul sau antrenament; acum e deja jucator cu experienta ;) , iarcel mai mare suporter sunt eu, normal. In aceasta perioada savuram toti patru fiecare meci televizat, in parte.
Atunci când sub presiunea colegilor din generală m-am uitat la Campionatul European din 2004 împreună cu tata și am descoperit că fotbalul chiar e foarte tare. Tot de atunci am reținut și numele lui Urs Meier, arbitrul încă „iubit” de români chiar dacă au trecut mai bine de 10 ani de la meciul cu Danemarca.
Eram pe stadion. Clasa a VI-a cred. Finala cupei Dinamo – Craiova. Eram intr-o mare de dinamovisti. A avut Dinamo o ocazie. Am tresarit. Mi s-a facut semn sa tac. Am tacut. „Norocul” meu ca n-am mai avut ocazia, ca altfel poate mi-o luam :))