Da, mă refer la șoșetele cumpărate pentru cățel, la geaca de piele cu ținte pentru hamster, la camera de zi dedicată exclusiv pisicii și la papionul pe care îl poartă iepurele.
A, da și la asta:
Cică ar fi un fenomen și are chiar și-o denumire: „antropomorfism”, adicătelea dorința obsesivă a oamenilor de a le oferi animalelor de companie trăsături cât mai umane sau nevoia de a-i transforma în membri autentici ai familiei.
S-au făcut și studii pe această temă și a reieșit că problema (că e o problemă, sper că v-ați prins) e mai profundă decât pare. Iată ce părere are psihologul Iuliana Fűlaș.
“Dacă persoanele își îmbracă obsesiv câinele sau pisica cu rochițe, pantalonași, pantofi sau alte accesorii, din dorința de a-l face cât mai uman, posibil să sufere de antropomorfie și ar trebui să consulte un psiholog. Cauzele principale pentru care devenim antropomorfici sunt egoismul și singurătatea sau chiar singurătatea în doi. De cele mai multe ori, teama de a nu fi respinși, teama de eșec în cuplu ne împinge să alegem dragostea unui animal, care ne iubește necondiționat, iar noi credem că avem un control asupra lui, știind că niciodată nu ne va părăsi”, explică psihologul Fűlaș. Acest tip de fobie (teama de a nu fi parasit), continuă specialistul, impiedică relațiile cu ceilalți oameni, iar prin atribuirea animalelor de trăsături umane, chiar cu agresivitate uneori, dorim să deținem controlul asupra situației. “Ne dăm seamă că acest așa-zis control ne depășește atunci când câinele nostru latră în miez de noapte și trezește toți vecinii din bloc. Nu te poți supăra pe un câine pentru că acesta latră, spunându-i că e obrazic. Menirea lui este să latre, iar problema este a omului că nu îl crește în mediul lui natural sau, în cel mai rău caz, că nu-l dresează. Crescându-l în casă, familia ta devine haita lui, iar el încă nu a înțeles cine este stăpânul haitei”, declară psihologul.
Antropomorfismul îi determină pe oameni să blocheze conexiunile reale cu alți oameni și să deschidă conexiuni aparent autentice cu ființele non umane. Persoanelor care suferă de antropomorfism li s-a inoculat, în timp, ideea că “oamenii sunt răi și nu merită nimic”, iar aceștia preferă mai degrabă să crească sau să hrănească un animal de companie decât un copil. “Bineînțeles că, din punct de vedere terapeutic, animalul de companie satisface una dintre nevoile noastre fundamentale: nevoia de a primi și de a oferi dragoste. Totuși, antropomorfismul ne face să confundăm nivelele de iubire, ne face să punem pe același palier dragostea pentru o ființă umană și dragostea pentru o ființă non umană sau chiar să credem că dragostea pentru animalul de companie este cea autentică. Oricât de minunate, frumoase și inteligente sunt animalele de companie, trebuie să înțelegem că nu pot suplini o ființă umană”, conchide psihologul Iuliana Fűlaș.
Acum, că ați aflat ce e și cu antropomorfismul ăsta, sunt curioasă dacă știți oameni care au dezvoltat o obsesie pentru animale de companie în pas cu moda (dacă îmi permiteți :))). Dacă da, ne povestiți și nouă?
P. S. Nu spunem nimănui. :D