Nepalul e departe. La vreo 8.000 de km. Prea departe ca să ne intereseze cu adevărat ce se întâmplă acolo, nu-i așa? Prea departe că să ne uităm în ochii copiilor nepalezi din fotografiile pe care le vedem cu ce se întâmplă acolo. Prea departe ca să credem că o mică donație de 2 Euro prin SMS la 8829, în orice rețea, ar putea conta. Prea departe…

Și, totuși, o mână de oameni, foarte departe de Nepal, de aici din România, ne cer să donăm pentru construcția unei școli aflată la peste 8.000 de km. Pentru că ei cred că distanțele nu se calculează în kilometri, ci în gânduri că atunci când faci bine cuiva, oricui, îți faci, de fapt, ție un bine.

Nu dona, dacă unitatea de măsură a sufletului tău este kilometrul. Deși s-ar putea ca distanța dintre tine și oameni să se măsoare în ani lumină.

Nu dona dacă te interesează că undeva, în Nepal, niște copii nu o să aibă nici cea mai mică idee că un sfert din fereastra de la școala reconstruită unde o să învețe este oferită de tine. Deși s-a putea ca prin acel sfert de fereastră copiii nepalezi să vadă lumea mult mai frumoasă.

Nu dona dacă tu crezi că nu ai nici un motiv să donezi. Deși s-ar putea ca singurul motiv pentru care viața merită cu adevărat trăită este să nu ai nici un motiv să faci bine cuiva fără un motiv anume.

Respect, Ticu Lăcătușu! Respect, minunaților de la Salvați Copiii! Respect, Irina Păcurariu!