În urmă cu aproape un an, am executat un prea-frumos interviu cu Norbert Tako, cu ocazia prilejului Jazz TM (ciudat cum încă am fluturi în stomac atunci când mă gândesc la zilele alea…). Mi-a plăcut tare atunci de Tako (așa îi zice toată lumea). Pentru că nu e nici pe tipul ăla de șmecher cu care îți dai coate și trollezi pe caterincă ce vezi în jur, nu e nici tipul bățos care știe tot și care se uită superior și auto-suficient la ăilanți, Tako e pe undeva la mijloc. Doar că trebe să ajungi să stai un pic de vorbă cu el ca să te prinzi ce și cum. Pentru că altfel, parol, ai putea să-l bănuiești că e pe jumătate cyborg sau ceva… :))

Zic asta pentru că, dacă m-ați obliga să îl caracterizez pe Norbert Tako într-un cuvânt, acela ar fi un categoric: eficiență. Nu mă întrebați de ce îmi vine în minte acest cuvânt, căci nu are rost să facem analize simandicoase. Așa mi s-a lipit mie în minte. Punct.

La Jazz TM am fost, zic. Dar, în ceea ce privește Timișoara, am o lacună majoră. Imensă. Care se numește Plai Festival. La care nu am ajuns. Încă. Doar că asta nu m-a împiedicat de nici o culoare să fac o secțiune specială pe blog pentru acest festival. De ce am făcut-o? Din două motive mari și late: 1. îmi place mult conceptul 2. mi se pare excelentă echipa de voluntari care se ocupă de festival (a zis-o și Tako în interviul de anul trecut).

După cum lesne puteți vedea, în secțiunea dedicată festivalului de pe acest prea-frumos blog, am băgat constant știri despre Plai. Așa cum m-am priceput și cum am putut. Dar, pentru că Bucureștiul este tare departe de Timișoara, parcă cam teleghidate informațiile care sunt acolo :))

Așa că am zis că trebuie să condimentez un pic secțiunea. Cu ce? Cu, firește, încă un interviu cu Tako :D Pe care îl puteți vedea mai jos. Și pe care vă recomand să îl citiți. Pentru că o să intrați un pic în culisele organizatorice (și financiare, subliniez asta) ale unui festival de anvergură precum Plai. Este, dacă vreți, un mini-studiu de caz, sub formă de interviu pe mail. Enjoy :)

––––––––

Cristian China-Birta: În 2006, la prima ediție de PLAI, nu existau prea multe opțiuni în ceea ce privește organizarea unui festival în aer liber. De ce ați ales să faceți festivalul la Muzeul Satului Bănățean?

Norbert Tako: Muzeul Satului Bănățean a fost un loc de care ne-am îndrăgostit după o plimbare. Era total neîngrijit, dar avea un farmec pe care ne doream să-l vada și alți oameni. Țin minte că printre cele mai obositoare lucruri la prima ediție au fost tăiatul ierbii, care era până la genunchi peste tot – mai puțin pe alei, care și ele erau doar pietruite pe alocuri – și adunatul bălegarului dupa cei trei cai și un măgar. Am ajuns chiar să considerăm măgarul parte din echipă. Oriunde eram noi și o pungă de mâncare era și “Ghița” – cum îl alintam noi. Pe la a șasea ediție am aflat că, de fapt, numele măgarului este “Cleopatra”.

Alegerea Muzeului Satului Bănățean a fost, cred, o decizie ce a influențat foarte mult și modul în care ne raportăm la locuri/bunuri pe care majoritatea le consideră prea consumatoare de timp și efort. Faptul că am făcut un festival într-un spațiu care a necesitat implicare mai mare ne-a sudat și echipa, astfel încât am ajuns să considerăm muzeul o a doua casă. Dacă la început nu toți angajații ne priveau cu căldură, acum cred ca este un “drag” reciproc când ne vedem. Am ajuns să ne povestim tot felul de lucruri și de câte ori ne văd ne întreabă (cumva cu bucurie în ochi) dacă începem pregătirile. De vreo patru ani îi vedem și pe cei care au zile libere în perioada PLAIului că vin să se bucure de eveniment.

Ce înseamnă să faci un festival la a cărei primă ediție a venit Al di Meola într-un loc nu foarte „prietenos” din punct de vedere al utilităților?

Al Di Meola, știi… fără el probabil PLAI nu ar fi ce este azi. Și fără Wolf, managerul lui, care a înțeles ce încercăm să facem și că nu avem niciun leu, dar ne dorim mult festivalul și facem tot posibilul să se întâmple. A vorbit cu Al și ne-a spus că va veni chiar dacă nu putem confirma decât cu două săptămâni înainte. Contractul a fost semnat pe 25 August 2006 :D

Utilitățile din muzeu nu prea existau, în afară de curentul disponibil la clădirea de birouri care, pe atunci, erau într-o căsuța ce face parte din patrimoniul muzeal.

Pentru scenă a trebuit să creăm o linie subterană de 100kw care să se lege de un punct trafo. Toate demersurile ar fi durat enorm dar a fost, cred, un moment în care multă lume ne spunea ca nu ne poate ajuta cu bani, dar ajută fiecare cu ce are. Așa am primit paleți, baloți de paie, lemne, șuruburi, cauciucuri folosite, materiale textile… tot felul pentru a porni festivalul. Penitenciarul Timișoara ne-a trimis o echipă mare de deținuti  care ne-a ajutat la tăierea ierbii și la diferite construcții. Sunt, de altfel, primii și cei mai longevivi parteneri ai festivalului. De la curent la apă, toalete, cosmetizare și salubrizare. Am facut de toate și sunt printre cele mai frumoase amintiri, majoritatea voluntarilor PLAI stiind cum e să cari bălegar sau/și să ridici o structură din lemn.

De atunci s-au schimbat multe și credem ca PLAI a contribuit într-o oarecare măsură la atragerea atenției autorităților spre Muzeul Satului Bănățean astfel încât, acum, MSB este, probabil, cea mai bine dotată locație pentru evenimente. Se și vede acest lucru pe agenda lor și acest lucru ne bucură.

Care e cea mai „aprigă” amintire din timpul primei ediții de festival? Spune-mi despre o întâmplare care, la momentul respectiv, a fost neplacută, dar care între timp s-a transformat în ceva amuzant.

Ah, sunt multe, de la faptul ca am avut “botezul” în prima ediție cu hoți de cablu de curent care au tăiat o secțiune din cablul care alimenta sistemul de iluminat al muzeului, la o nunta care a crash-uit prima ediție de festival și până la faptul că decorasem muzeul cu o mulțime de baloți de paie care nu au fost aprobați de ISU și pe care a trebuit să îi returnam chiar înainte de începerea festivalului.

De la cerințe, ca cea a lui Paco de Lucia, de a avea 20 de palmieri pe scenă, ca după, în ziua concertului, să nu-i mai vrea pe scenă și să trebuiască să amenajăm un întreg backstage cu ei, până la gestionarea, în spațiile mici ale caselor din muzeu, a unor trupe numeroase cu până la 30 de artiști . Toate sunt amintiri extrem de plăcute acum și adunam la ele altele, în fiecare an. Fiecare ediție vine cu provocările și cu lecțiile ei.

Sunt mulți oameni cu idei în România, dar ideile pot fi puse în practica doar cu ajutorul banilor, de cele mai multe ori. Care a fost sprijinul financiar pe care PLAI l-a primit din partea autorităților locale la toate cele nouă ediții de până acum? 

Da, banii sunt tot timpul mărul discordiei, din păcate. Suntem exemplul viu că atunci cand dorești cu adevărat să faci ceva, poți, chiar și dacă nu ai bani. Toate lucrurile care conteaza în viață sunt non-materiale. De multe ori ai senzația că dacă nu ai bani nu poți face nimic. Noroc că noi nu ne-am uitat niciodată câți bani avem în buzunar. Adunam costuri de zeci de mii de euro, iar la prima ediție singura sponsorizare a fost de la Draexlmaier – 500 de lei (ne-au ramas parteneri și le mulțumim pentru asta). Părinții noștri se îngrozeau, dar au avut curajul să ne lase să visăm chiar dacă nici ei nu aveau de unde scoate toți banii pe care copiii lor îi cheltuiau cu formații , scenotehnică etc. (eu aveam 19 ani, Țuca – 20). 

La prima ediție, nici Primăria, nici Consiliul Județean nu ne-au susținut și este de înțeles: eram doar doi puști din două familii modeste care s-au trezit să facă un festival. De la a doua ediție încolo, însă, au fost constant lângă noi și le mulțumim pentru asta. În total în cei 9 ani, în 10 ediții de PLAI, Primăria și Consiliul Județean au finanțat PLAI cu 820000 lei (aprox. 217000 de euro), adica în medie 30% din nevoia bugetului de cheltuieli. Ne bucurăm mult că și în acest sector lucrurile evoluează și există evenimente care beneficiază de o susținere financiară mult mai mare, aspect important în domeniul cultural.

În 2006 am avut foarte marele noroc în a-l cunoste pe Oscar Berger care a crezut mult în ideea noastra și, îți vine să crezi sau nu, la doar câteva zile de când ne-am cunoscut, a mers cu mine la banca și mi-a pus 300 de milioane (30000 lei) în mână, spunându-mi că are încredere că facem un lucru bun pentru oraș și că-i pot da înapoi când îi voi avea. Fără el, ediția din 2006 nu cred că s-ar fi întâmplat și tot ce a urmat mai apoi.

Am depus și o cerere de finanțare la Ministerul Culturii și am stat la București până am primit raspuns. Nu stiu câtă încredere emanam, dar am primit o finanțare, singura pentru ediția din 2006, de 14000 Euro. Editia a costat 65000. De euro.

De-a lungul anilor a crescut mult implicarea sponsorilor, pe mulți dintre ei avându-i  aproape de peste cinci ani. Cu toate astea, aplicăm în fiecare an la finanțări locale și naționale. Spre exemplu, de la AFCN am primit o singură dată finanțare; în rest am tot fost sub linie. Acum câțiva ani, după ce am cerut o justificare, raspunsul a fost că PLAI nu este un proiect fezabil, iar acum doi ani, deși un evaluator ne-a dat punctaj maxim, ceilalți doi au scăzut la relevanța proiectului câte nouă, respectiv șase puncte. Dar tot aplicăm și încercăm să nu ne învățăm cu “nu se poate”.

În egala măsură, sprijin local este fiecare bilet cumpărat de cei care vin să se bucure de festival. Această implicare a vizitatorilor ne ajută enorm și ca feedback anual. Ne dorim să rămânem mereu relevanți pentru societate și comunitate; în acest spirit încercăm mereu să aducem concepte noi, să inovăm, să facem ceva diferit. Cea mai mare fericire este atunci când vezi că lucruri pe care le-ai început continuă, cresc, sunt preluate de alte organizații care le pot face mai bine și le duc mai departe.

Ce pregătiți pentru ediția a zecea? De ce atâta mister în ceea ce privește artiștii prezenți la scena principală?

PLAI este o experiență ce are la bază descoperirea. Tot ceea ce am făcut în ultimele nouă ediții a fost să încercăm să aducem artiști și activități pe care publicul să le descopere. Spre exemplu, cu bugetul unui headliner PLAI din zona de world music putem aduce lejer printre cei mai buni DJ-i din lume. Ne-am ales o nișă care oferă publicului o paletă extraordinar de talentată și valoroasă de artiști, chiar dacă, mulți dintre ei, deloc mainstream sau la îndemâna publicului de festival clasic.

Muzica la PLAI este, în opinia noastră, doar o componentă a experienței care este completată de teatru, film, meșteșuguri, ateliere, instalații  și interacțiune umană, dar și aspecte ce țin de problemele din zilele noastre: zona de social, ecologie, responsabilitate ca societate civilă.

De-a lungul anilor am adus la Timișoara nume precum: Al Di Meola, Paco De Lucia, Jean Luc Ponty, Nigel Kennedy, Pink Martini, Nouvelle Vague, Yungchen Lhamo, ZAZ, Manu Chao, Fatoumata Diawara, Asian Dub Foundation, Mariza, Patrice și multi alții și-ți pot spune cu siguranță că artiștii de pe scena mare din acest an sunt cel puțin la nivelul celor inșirați mai sus. Doar așa, de teaser, headlinerul de duminică, 13 septembrie 2015, a cântat pe scena mare a unor festivaluri precum Glastonbury, Coachella… Gata am spus destul.

Trăim într-o lume în care deciziile financiare și, de multe ori, felul în care ne petrecem zilele, sunt dictate de brand-uri, de “nume”, ori noi ne dorim să aducem în lumina reflectoarelor frumusețea aprecierii celui de lângă tine, a necunoscutului valoros, placerea de a îți da voie să trăiești liber, învațând din interacțiuni adevărate. Misterul este doar felul nostru de a atrage atenția asupra lucrurilor care contează; munca pe care toți partenerii noștri o depun de-a lungul anilor trebuie să fie in lumina reflectoarelor, trebuie sărbătorită și promovată, pentru că așa, împreună, putem transforma (mereu prezentele) probleme din jurul nostru în acțiuni care să ne aduca mai aproape.

Pentru ediția a zecea ni s-au alăturat și cele mai importante organizații culturale din Timișoara: Freenetik, Sabotage, Prin Banat, Antagon, Marele Ecran și Pelicula Culturală. Fiecare va veni cu un program foarte frumos conturat de care se vor bucura cu siguranță foarte multe persoane.