Presupun că nu mai există nimeni dintre cei care îmi fac onoarea să mă citească (și, pe alocuri să și aprecieze ce scriu pe acilea :D) care să nu știe cât de cât despre aventura mea prin Thailanda. Fain a fost, fain rău! Înainte de a pleca în această fermecătoare țară, i-am provocat pe bloggerii de pe Blogal Initiative să îmi dea niște texte pe care să le pun pe niște tricouri. Textele propuse au fost de mare angajament, așa că am avut din ce alege :D

Din nefericire, însă, din rațiuni ce nu îmi face plăcere de nici o culoare să le mai amintesc (mno, pățăști…), nu am reușit să fac tricourile cu pricina. Dar, pentru că așa e corect, zic, le-am propus câștigătorilor campaniei câte un interviu, pe care să îl public acilea pe blog. Începem, deci, cu Catinca Vlad. Căreia îi mulțumesc pentru că mi-a răspuns la întrebări și căreia îi urez multă prestația corespunzătoare de acum înainte pe blog. Și să ne crească pruncii mari și mai frumoși și mai deștepți decât noi! :))

––––––-

Cristian China-Birta: Pentru inceput, spune-mi cateva lucruri despre tine. Pe sistemul ”asta-s io, ati inteles, mah?!” :)

Catinca Vlad: Bună! Sunt Andreea (Catinca Vlad este numele ei se scenă, cum ar veni :D – nota mea), mândră mamă de buburuză mică, de profesie – farmacistă, în adolescență – autoare de volume de teatru și poezie, în copilărie – campioană națională la volei.

De ce ai decis sa iti faci blog? Mai tii minte momentul? Cum a inceput totul, ca sa zic asa… :)

Am început să scriu pe blog din dorința de a păstra pentru mâine, amintirile și emoțiile de azi. Pornind de la ideea de familie frumoasă și experiențele care derivă din asta, dar și din dorința unor amintiri-cadou, pe care să i le dăruiesc fiicei mele la vârsta majoratului, am reușit să crescut blogul, în ultimele luni, mai mult decât mi-aș fi închipuit la inceput. Să ne înțelegem, pe blogul meu nu dau (încă) năvală vizitatorii, ca turcii la Călugăreni, dar puținii pe care i-am câștigat, mă fac să scriu cu și mai multă încredere.

Primul gând de a-mi face blog și de a-mi scrie (și eu) experienta, a venit citindu-l și recitindu-l pe Dedi (posesor haios de blog de tată). Mai târziu, am descoperit și alte bloguri de părinți, cu care am împărtășit  același crez în ceea ce privește creșterea și educarea copiilor.

Sursa de inspirație va fi, întotdeauna, viața noastră de familie obișnuită, cu rădăcini de la munte, dar stabilită într-un București care, din păcate, mai mult ia decât oferă. Într-un astfel de decor, reușesc, prin blog, să depășesc acele bariere grele, pe care „realitatea din fața blocului” le-a zeificat. Fără să dau lecții de parenting (pentru că fiecare familie e unică), abordez și-mi dau cu părerea despre metode/produse/alternative sănătoase, auzite, testate și confirmate, tuturor celor care au urechi să audă și inimi să înțeleagă. Nu fac recomandări medicale dincolo de sfera mea de activitate și nu încurajez automedicatia (după modelul „mi-a spus mie o mămică în parc” ). Consider și încurajez ca fiind necesară o relație strânsă cu medicul pediatru, înainte de toate informațiile disponibile online.

Cu ce te ajuta blogul in viata? 

Ce a adus bun, în viața mea, blogul? Oameni. Pe lângă pagini albe și cuvinte lungi, turnate la cald, în matriță de povești personale, blogul s-a pus pod între mine și Oameni. Am descoperit, cu bucurie, o comunitate faină (cum ar spune ardelenii), persoane cu care nu ieși săptămânal la cafea sau în mall, dar care îți provoacă hohote de râs ori emoții lirice, de la sute de kilometri.

Care este cel mai frumos lucru care ti s-a intamplat de cand ai blog? De fapt, sa ne zici cam ce ti se intampla frumos datoria blogului.

Cea mai neașteptată experiență, de când scriu pe blog, a fost din partea minunatei Maria, o blogăriță din Galați, pe care nu am avut încă plăcerea să o cunosc personal. Bucuria ei de a dărui, chiar și unor persoane nu tocmai apropiate, m-a surprins atât de plăcut, încât m-a molipsit. Zâmbetul celor dragi sau al celor mai puțin cunoscuți, pe care ii surprindem cu daruri, ține de foame. Puteți încerca!

Un alt impact benefic l-a avut asupra mea Diana, SuperMamicaAlergatoare din Timișoara, care m-a trezit din amorțeala fizică a maternității și mi-a reamintit ce plăcută e țopăiala endorfinelor după o jumătate de oră de jogging. Despre proiectul ei și toate acțiunile desfășurate, tot prin intermediul blogului am aflat, hotărând imediat să o susțin în acest demers curajos, de a „scoate” tinerele mame din România, pe pista de alergat.

Și ultima bucurie, dar nu mai puțin importanta decât cele povestite mai sus, pe care umilul meu blog (în comparație cu al lui) mi-a adus-o, a fost acest nesperat interviu, scris la invitația domnului „cu plete africane și nume chinezesc” (sper să nu se lase cu supărare).

Mulțumesc, Chinezu, pentru această oportunitate frumoasă!

Esti parinte. Iar asta se vede in ce scrii pe blog. Cum te influenteaza aceasta calitate in tot ce faci pe blog si nu numai?

Mă emoționează și mă motivează să fac povești de cuvinte din ce în ce mai colorate, care să o surprindă pe fiica mea, adolescenta de peste ani, dar și pe acei părinți/bunici/străbunici, care sunt excepții de la regula cotidianului amar, prin încăpățânarea de a-și crește armonios copiii.
Voi continua să vorbesc, prin blog, despre minunea maternității, a alăptării și a babywearing-ului. Despre momentele noastre de frică și de victorie, despre cuplul perfect mama-tata-buburuza, despre co-spleepingul atât de blamat și vacanțele în trei. Despre oameni care îmbogățesc prin exemplul lor și despre campanii care schimbă mentalități și generații. Mai ales că timpul, în acest moment, mi-e prieten bun; stăm adesea, în miez de noapte, la povești.

Cam cat te mai vezi facand blogging? Si de ce? 

Cât timp voi reuși să fac asta? Un răspuns rational ar fi: atât cât activitatea online nu va fura din clipele petrecute alături de copil și de familie. Un răspuns încăpățânat ar fi însă așa: până la fericite bătrâneți .

Cateva cuvinte IN EXCLUSIVITATE pentru cei care imi fac onoarea sa ma citeasca!

Așa că, în prag de Sânziene cu veri toride, poftiți de răsfoiți, cu ochelarii pe nas și un pahar cu apă de mentă, bloguri de parenting, ce răsună a chiote de copii. Dacă vă place, poposiți și pe-al meu – servesc, din loc în loc, și câte un vers nipon!

Apropo de vara toridă ce ne va umple concediile, știați că studii recente au demonstrat că „băutorii” de cafea sunt cu până la 50 % mai protejați în fața melanomului, care este cea mai gravă formă de cancer de piele? Băută zilnic, într-o anumită cantitate (de către cei la care  hipertensiunea nu își face de cap), are proprietatea de a acționa pe celulele implicate în procesul de pigmentare. Dar cum, o cafea pe zi, nu se poate numi protecție solară, vă amintesc să nu neglijați ritualul de protecție, de fiecare dată când ieșiți afară (apa, îmbrăcăminte și creme speciale).

Mii de mulțumiri, pentru acest cadou, îndrept către omul care știe tot ce mișcă sau staționează în social media, care e preferat de branduri și „devorat” de bloggeri (a se înțelege, mai neexperimentați) și care acceptă să fie tovarăș de vorbe oricărui cititor care îl vizitează.

Un sfârșit de mai cu multă inspirație și liniște, tuturor celor care străbat, de la un capăt la altul, paginile acestui blog!

Mi-ar placea sa imi spui ce ai vrea sa imbunatatesc la blogul meu. Te bagi? :D

Pentru că m-ai întrebat pe mine, umila, ce-ar fi de îmbunătățit la blogul tău , domnule Cristian, vreau să îți spun, la încheiere, că l-am scotocit pe toate părțile, l-am așezat de-a curmezișul, l-am întins și l-am făcut acordeon, dar tot n-am găsit fir de ață nepotrivită. Doar atât îmi trece acum prin cap: cum i-ar sta cu mai multe articole video, în dulce grai maramureșean?

Nu e o sugestie, e doar o curiozitate.