Dragilor,

Am ajuns #PrinThailandaMea la capitolul spiritualo-religios, ca să îi zic așa. Capitol la care, între noi fie vorba, sunt cam pastă de ananas. Căci, din nefericire pentru mine, încă nu am ajuns în acel moment în care astfel de chestiuni să reprezinte importanță pentru mine. Dar speranțe mai sunt. Cred…

Ei bine, partea bună a ceea ce urmează să vă raportez este că nu trebuie să fii o ființă spiritual0-religioasă ca să îți placă să vizitezi niște temple în Thailanda. Mai ales dacă, așa cum s-a întâmplat în cazul meu, ești pentru prima dată în zonă, deci curiozitatea rulează fin. Am vizitat patru temple în regiunea Loei, din nordul țării, fiecare având ceva specific, așa că am realizat un mix chiar interesant, după cum vă raportez mai jos.

Templul Wat Neramit Wipattasana are o poveste interesantă (veți vedea, seamănă cu povestea unor mănăstiri de la noi). Cică în urmă cu vreo 30 de ani, un călugăr a decis că pe dealul cu pricina merită construit un templu. Și a fost atât de dedicat în ceea ce și-a propus încât după 14 ani și 200 milioane de bați (moneda locală, echivalentul a 230 milioane lei) uite că templul a fost înălțat. Și încă ce templu! Uitați-vă la pozele de mai jos (fotografii realizate cu Canon 100 D; să nu uitați de promoția la obiective) ca să înțelegeți că a fost o plăcere să ne plimbăm pe acolo.

Menționez că nu ar trebui să vă surprindă dacă vedeți printre poze o statuie cu… ochelari :)) Este statuia călugărului cu pricina, care are și o statuie de ceară, în mărime naturală, în interiorul templului.

Eu nu obișnuiesc să fac donații când mă duc în biserici, indiferent de religie sau mai știu eu ce. Doar că am întrebat-o pe Popi, simpaticul nostru ghid, care-i faza cu atâtea urne de alea pentru donații, iar sistemul este, pe scurt, cam așa: există urne în care poți dona pe ani, adică dacă ești născut în Anul Maimuței donezi acolo, în Anul Caprei dincolo și tot așa. Dar faza și mai tare este că poți dona pe zile săptămânii, în funcție de ziua în care te-ai născut, desigur. Și ca să fie totul și mai detaliat, dacă ești născut într-o zi de miercuri (așa ca mine), ai doua variante de ”lucru”, adică seara sau dimineața, în funcție de intervalul în care te-ai născut. Cum eu nu mai știu ora la care am apărut pe această lume, am zis să merg la sigur, deci am donat în ambele urne :D

Sri Song Rak Stupa este una din cele mai vechi stupe din nordul țării. Și este teribil de respectată de localnici. Se și vede din atitudinea celor care ajung acolo și care sunt gălăgioși și hlizitori până ajung la treptele care urcă spre templu, după care devin tăcuți și iau o atitudine spășită. Legenda (sau, mai degrabă, cutuma) spune că acolo trebuie să mergi să îți pui o dorință, dar să nu faci promisiuni de genul că o să fac și o să dreg numai să te ajute Buddha să ți se îndeplinească dorința. Pentru că, dacă faci asta, cică ți-o furi pe cale cerească sau ceva.

M-a deranjat, așa cum mi se întâmplă oriunde văd așa ceva, că femeilor le era interzis în anumite zone, alea mai importante, mai mustind de religie, cum ar veni, dar mno așa e regula la ei.

Cred că cel mai fain moment al vizitei de acolo a fost când a venit mama lui Popi, ghidul nostru, special să ne vadă, pentru că (again, am rămas cu gura căscată, ca atunci când v-am spus că am fost primii occidentali ajunși în Na Haew) ea nu mai văzuse live străini de ăștia europeni :))

Ah, încă ceva: stupa, stupa, dar wifiul mergea de rupea la templu :))

În templul din Wat Ponechai (Dansai), am pățit o chestie faină: a trebuit să scuturăm un fel de pahar cu mai multe bețișoare numerotate până ce cădea unsingur bețișor, după care ne duceam la un fel de mini-bibliotecă, mergeam la răftulețul cu numărul ăla și aflam care-i treaba. În cazul meu a fost cam așa: ce ai pierdut este foarte greu de găsit, dar cu afacerile stai bine.

Templul Wat Pho Chai este un fel de Voroneț local sau ceva de genul. Pentru că asemănările cu bisericuța moldavă sunt multe, vă prindeți voi dacă vă uitați la fotografiile de mai jos. Templul face parte dintr-un complex mai mare, care cuprinde și un fel de sală mare, deschisă, unde sătenii vin să aducă mâncare călugărilor, alături de care își și zic niște rugăciuni sau ceva.

Există și o legendă legată de niște statui vechi cu Buddha, care se află acolo. Cică statuile au fost împrumutate cu mulți ani în urmă din Laos, după care trebuiau duse înapoi. Doar că elefentul care trebuia să le transporte nu s-a mișcat nici un milimetru, așa că localnici au dedus (desigur :D) că Buddha vrea să rămână pe loc.

Cam asta a fost, dragilor, secțiunea spiritualo-religioasă a expediției #PrinThailandaMea. Despre alte alea, o să vă raportez în zilele următoare :)

#insthailand este un trip organizat împreună cu T.A.T Balkans și Băneasa Shopping City. Packed by Valigeria.ro.