13 startup-uri tech cu potențial la scară globală au fost selecționate pentru a participa la cea de a doua ediție a programului de pre-accelerare MVP Academy. În perioada 23 martie – 14 mai, acestea vor lucra la dezvoltarea produselor și vor forma conexiuni valoroase în industrie participând la workshop-uri practice, sesiuni de mentorat și alte activități dedicate. Startup-urile care vor participa la cea de a doua ediție a programului de pre-accelerare MVP Academy sunt:
- Accelerole: software de management care ajută freelancerii și agențiile să își structureze sistemele de tarifare orară și să își gestioneze mai bine procesele interne;
- Catwalk15: aplicație mobilă care ajută utilizatorii să primească sfaturi vestimentare și să se inspire;
- Clepsisoft CyberFog: soluție proactivă de securitate care deviază atacurile cibernetice;
- CloudHero: platformă de management și raportare care permite companiilor și persoanelor să își gestioneze mai bine infrastructura digitală și să controleze costurile;
- Conversion Network: software de marketing integrat care permite marketerilor afiliați să își dezvolte și scaleze afacerile fără efort, cu rezultate mai bune;
- InnerTrends: soluție de web analitics care ajută aplicațiile web și site-urile de ecommerce să monitorizeze activitatea clienților.
- MyDog.xyz: platformă care pune în legătură stăpânii de câini cu furnizorii de servicii și proprietarii de parcuri canine;
- SafeDrive: aplicație mobilă care îmbunătățește siguranța traficului răsplătind șoferii care nu utilizează telefonul la volan cu puncte care pot fi apoi convertite în produse și servicii;
- Seeds: platformă integrată pentru realizarea de chestionare, adresată celor care gestionează un volum mare de date;
- Squady: platformă care ajută utilizatorii să descopere, să creeze și să se alăture activităților sociale într-o manieră simplă și intuitivă;
- Swapr: aplicație mobilă care ajută femeile să facă schimb de haine în funcție de locație și preferințele vestimentare ale acestora;
- SwipeTapSell: aplicație care îmbunătățește experiența cumpărătorilor de pe dispozitive mobile și tablete, ajutând astfel magazinele online să interacționeze cu clienții lor și să își mărească rata de conversie;
- Unloq: software care propune o nouă modalitate de autentificare și autorizare a tranzacțiilor care înlocuiește parolele cu dispozitive, oferind astfel utilizatorilor mai multă siguranță, simplu și gratuit;