Teoretic, ar fi trebuit să fiu la birou când omul Amarula (l-am botezat așa pentru că îmi pare chiar simpatic așa, din poză :D) a ajuns în zonă. Dar, din pricini ce țin de anumite izbucniri ale ritmului programului meu, cu vreo 15 minute înainte de a veni stimabilul, eu a trebuit să plec pe neașteptate. Așa că uite cum am ratat eu poziționarea în fotografia de mai jos, alături de stimabilul exotic și de Oana, capul răutăților, ca să îi zic așa :)) Dar observați, totuși, cu câtă nonșalanță m-a reprezentat Marin, de parcă tot îi aia era… :))
Dacă vă întrebați cumva ”ce este aia Amarula?”, răspunsul îl găsiți cel mai bine și cel mai cu gust, ca să zic ala, în aceste retete Amarula. Eu încă nu apucat să degust licoarea, dar în seara asta îmi fac curaj… :))