Poate că unii dintre voi ziceți că nu vă interesează pe voi chestia asta cu resursele umane, nu are legătură cu voi. Pe undeva, dacă îmi permiteți forțarea comparației, este echivalent cu a spune ”pe mine nu mă interesează politica!”. Căci, deși ai dreptate masivă în cercul tău strâmt și personal, dacă te uiți din perspectivă, adevărul este unul zdrobitor: poate că pe tine nu te interesează politica, dar politica este foarte interesată de tine :)) Căci legile după care bobinezi sunt făcute de politicieni. Impozitele pe care le plătești sunt dictate e politică. Și alea, alea, alea, ați înțeles ideea.
Așa și cu resursele umane. Poate că pe tine nu te interesează acest domeniu. Dar acest domeniu te afectează în moduri pe care nu le înțelegi din prima, ca să zic așa. Căci absolut orice persoană pe care o întâlnești în relațiile de zi cu zi (nu alea gen vecini sau cunoștințe) a ajuns în acea poziție în urma unui proces de recrutare. Chiar și vânzătoare de la buticul din colț, chiar dacă în cazul ei e mult să vorbim despre HR. Dar v-ați prins ce vreau să zic, trag nădejde.
Așa că, în lumina celor spuse mai sus (ah, ce expresie…), eu chiar vreau să văd Manualul de Bune Practici în Managementul Resurselor Umane. Doar că trebuie să avem puțintică răbdare. Căci vom pune mâna pe el abia după Gala Premiilor de Excelenţă HR Club, despre care vă raportez mai jos. Pentru ediția trecută a manualului, dați click aici.
