În timp ce mă pregăteam să vă anunţ că are loc evenimentul Road Grand PINK, primul concurs de ciclism feminin din România (aşa cum spun organizatorii), mi-am adus aminte de ce mi-a spus o feministă de aia convinsă (genul care îmi place precum zahărul în cafea, adică deloc) când povesteam că mi-a plăcut că nişte fete au organizat o ieşire cu bicicletele prin pădure, doar ele, fetele.

„Este o prostie„, a spus stimabila, „aşa nu facem altceva decât să arătăm bărbaţilor că ne sunt superiori„. Eu, uluit de o asemenea logică, cer explicaţii. „De fiecare dată când refuzăm competiţia cu un bărbat, ne dovedim inferioare lui„, a replicat ea. Am încheiat discuţia definitiv: „Draga mea, eşti de o tristeţe înfiorătoare„.

Mno, cu acestea în minte, ia uitaţi-vă şi voi la evenimentul de mai jos. Şi spuneţi-mi voi mie cum să te gândeşti, dacă eşti întreg la cap, fireşte, că o asemenea competiţie, doar pentru fete, ni le arată inferioare, nouă, bărbaţilor. Adică multora dintre noi, pentru care ideea de mişcare înseamnă să ne întindem după telecomandă. Şi care, desigur, am obosi numai uitându-ne la bicicletele alea, darămite să mai concurăm.