Dragă Daniel (scrisoare pe care o să o citeşti peste câţiva ani)

Dragă Daniel,

Îţi scriu această scrisoare acum, în ianuarie 2015, deşi ştiu că o să poţi să o citeşti peste câţiva ani buni. Pentru că tu ai doar 5 luni acum. Eşti un boţ de om, la care soarta s-a uitat, a dat din umeri şi a zis unor oameni „luaţi-l voi, e treaba voastră„. Iar aceşti oameni (nu, nu e bine cum scriu, trebuie OAMENI) te-au luat şi au decis că ai dreptul la viaţă. Şi ţi-au dat viaţă.

DSC_0075Te-ai născut cu o malformaţie cerebrală gravă. Doctorii – ştii tu cum vorbesc ei, uneori nu înţelegem nimic – spun aşa: „Encefalocelul este malformaţia disrafică a sistemului nervos central, reprezentat de lipsa de închidere a tubului neural la nivel cranio-cerebral„. Adică – iartă-mă că îţi spun asta aşa direct, dar trebuie să ştii, acum eşti îndeajuns de mare pentru asta – pe căpuşorul tău de bebeluş avea încă o un cap şi jumătate. Erai, aşa cum te-au considerat mulţi, care spuneai că nu ai nici o şansă să trăieşti, un monstru. Dar OAMENII despre care îţi povestesc mai jos au spus că nu, nu eşti monstru, eşti doar un copil, care vrea şi trebuie să trăiască.

Aveai doar 5 luni când ai intrat într-o operaţie teribil de dificilă. Ore întregi, o echipă de oameni extraordinari s-a luptat să înlăture cât mai mult din răul cu care ai fost blestemat să te naşti. Şi au reuşit. În ciuda tuturor pronosticurilor. În ciuda tuturor celor care nu îţi dădeau nici o şansa.

Te-am văzut la câteva zile după operaţie, într-o rezervă a Spitalului European Polisano din Sibiu. O grămăjoară de viaţă, cu tuburi peste tot, căznindu-se să respire şi să trăiască. Nu o să uit niciodată cum arătai pe acel pat de spital şi cum am simţit un amestec de milă (iartă-mă pentru asta…), neputinţă (aş fi vrut să pot să fac ceva, să te ajut cumva) şi de recunoştinţă pentru cei care ţi-au dat o şansă la viaţă.

L-aţi văzut?„, ne-a întrebat doctorul Claudiu Matei, după ce am plecat din salonul tău (eram cu o gaşcă de amici, o să fii şi tu într-o gaşcă de asta când o să creşti). Am răspuns dând din cap, pentru că nu eram în stare să scoatem nici o vorbă. „Ei, ziceţi şi voi, era mai bine să îi ascultăm pe cei care spuneau că nu are nici o şansă? Era mai bine să îl lăsăm să moară? Sau e mai bine că am reuşit să îi dăm o şansă?„, ne-a întrebat el. Nu am răspuns. Nu era nevoie de nici un răspuns.

Conferinta de presa PolisanoDoctorul Claudiu Matei este cel care te-a operat. Alături de alţi doi oameni extraordinari, doctor Sofia Nistor şi doctor Mihai Chiloflischi, împreună cu o întreagă echipă de la Polisano. Ai văzut că am zis „operat”, nu am folosit cuvinte mari. Pentru că, dragă Daniel, indiferent cât de mari ar fi cuvintele pe care le-aş folosi, tot nu ar putea descrie cu adevărat gestul pe care l-au făcut aceşti OAMENI. Aşa că am spus doar „operat” pentru că aşa ar vrea şi ei, cred, să vorbesc: simplu.

Poate că ar trebui să îţi spun că gestul pe care ei l-au făcut a fost pro bono. Adică fără să fie plătiţi, fără să aştepte altceva în schimb. Au făcut-o pentru că nu puteam să nu o facă. Pentru că au simţit că trebuie să o facă.

Acum, când îţi scriu, ştiu că vor urma pentru tine nişte ani foarte grei. În care vei suferi mai multe operaţii. Pentru că, deşi hopul cel mare a fost trecut, urmează alte hopuri mici. Dar toate acestea, odată depăşite, te vor face să fii acel Daniel, un copil care merge la şcoală, care se joacă alături de alţi copiii, care face pozne şi care va avea o viaţă aşa cum puţină lume credea că o să o ai.

Eşti pe mâini bune. I-am văzut pe OAMENII aceştia de la Polisano şi am văzut dragostea cu care te înconjoară. Şi nu vorbesc aici doar de doctori, ci şi de asistente, de oamenii de la marketing, de tot personalul spitalului. „Danielul nostru”, aşa îţi spun cei de acolo. Aşa că nu te mai gândi că mama ta te-a părăsit la naştere, că nu ştii cine este tatăl tău, gândeşte-te că tu ai deja o familie. Şi că oamenii aceştia o să rămână familia ta toată viaţa.

Iar eu, când o să ne întâlnim peste câţiva ani, o să îţi strâng mâna şi o să îţi spun doar atât: „Daniel, mă bucur tare mult să te revăd„. Va fi un adevăr pe care o să îl rostesc din toată inima.

Ne vedem peste câţiva ani, Daniel.

Prietenul tău pe care încă nu îl cunoşti,
Cristian

9 comentarii la “Dragă Daniel (scrisoare pe care o să o citeşti peste câţiva ani)

  1. Ileana Andrei Răspunde

    Ma faci sa plang la birou!! Aia ma faci.

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Imaginează-ţi cum ne-am simţit noi când l-am văzut pe Daniel, plâpând pe acel pat de spital…

  2. Sorin Răspunde

    Ar fi frumos ca macar numele medicilor sa fie scris corect

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Ar fost frumos, da… Probabil cel mai frumos lucru din tot ce am scris eu, nu?

      • Sorin Răspunde

        Glumetule! rrrrr! E esential ca numele doctorului sa fie scris corect, Cristina ;)

        • Cristian China-Birta Răspunde

          Pentru mine, în acest moment, este esenţial să ştiu cine este Cristina!

          • Sorin Răspunde

            Tu ;) ehhh, e greu cu umorul asta.

  3. laura Răspunde

    Felicitări !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *