Bătrâneţea nu este o boală. Pentru că, dacă ar fi, am fi toţi bolnavi…

Imediat fac 40 de ani. Vârstă pe care o bifez cu fruntea sus, mândru că am parcurs până aici mai multe etape ale vieţii mele, în care, puţin câte puţin, am învăţat multe lucruri fundamentale. Pe care le-am transformat, încet încet, în principii de viaţă, pe care le-am aplicat consecvent.

Unul din lucrurile pe care le-am învăţat este că vârsta unui om este doar o chestiune de buletin, ca să zic aşa. Pentru că am văzut oameni tineri de o maturitate covârşitoare, la fel cum am văzut oameni mai în vârstă de o imaturitate la fel de covârşitoare. Şi nu mă refer la imaturitate ca la acea stare (pe care vă doresc să nu o pierdeţi toată viaţă) de copilărie perpetuă, ci la modul de a vedea lucrurile, la modul în care au ales să trăiască.

Înaintarea în vârstă presupune, pas cu pas, o evoluţia fiziologică prin care toţi trecem. Debutăm cu ieşirea din copilărie, trecem prin adolescenţă şi, unii dintre noi, intrăm în maturitate, doar că să facem paşi mari către bătrâneţe. Este un ciclu firesc. Ce nu este firesc, de multe ori, este modul în care, de la „înălţimea” anilor pe care îi avem, ne raportam la celelalte vârste.

Dacă în cazul tinerilor clişeele de „tupeişti”, „nesimţiţi”, „cu caş la gură” sunt doar nişte vorbe pe care, în timp, tânărul devenit adult le dărâmă pas cu pas, în cazul bătrânilor lucrurile sunt mult mai complicate. Căci bătrâneţea aduce cu sine izolarea. Izolarea de sine şi în sine şi izolarea pe care noi, ceilalţi, o practicăm în relaţia cu bătrânii. Motivele pentru care facem asta sunt nenumărate. Şi, de multe ori, explicabile. Dar nu mai puţin triste. Şi facem acest lucru fără să ne gândim că, la un moment dat, o să fim noi de cealaltă parte a izolării. Căci credem că vom fi tineri mereu şi că nu o să ni se întâmple nouă asta.

A fi bătrân nu este o boală în sine. Este un fapt. Este o realitate la care toţi o să ajungem. Că bătrâneţea aduce boala, asta este altceva. Dar bătrâneţea în sine nu este o boală. Pentru că, dacă am gândi aşa, toţi am fi bolnavi. Pentru că, în ochii unui copil de 10 ani, cei de 25 de ani sunt bătrâni, deci bolnavi. În ochii unuia de 25 de ani, cei de 50 de ani sunt bătrâni, deci bolnavi. Şi tot aşa. Pentru că, privită din această perspectivă, vârsta bătrâneţii nu este altceva decât bătrâneţea vârstei.

Salut cu drag iniţiative precum aceasta, prin care oameni care o să rămână mereu tineri o să aducă bucurie unor bătrâni, dar doar în buletin, nu şi în suflet :) Respect pentru ce faceţi!

banner-campanie-general

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

3 thoughts on “Bătrâneţea nu este o boală. Pentru că, dacă ar fi, am fi toţi bolnavi…”

  1. În privința a tot ce ai spus,eu m-am gândit și la faptul că dacă bătrânețea ar fi de fapt o boală,am fii din ce în ce mai bolnavi.Am căutat doar să mă lămuresc dacă bătrânețea este sau nu o boală.Am fost interesată de acest lucru.Am 11 ani.Dacă bătrânețea ar fi o boală,eu aș fi în momentul de față,bolnavă,dar nu atât de rău pe cât ar fi cei bătrâni.Am tot stat și m-am gândit că dacă bătrânețea ar fi o boală,ar trebui să avem și simtome care să dovedească asta.Mi-a plăcut ce ai scris și îți sugerez să mai faci lucruri din acestea!
    Cu mare drag ți-a spus-o,
    Stanciu Ana!?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)