Dedicaţie pentru toate mamele care nu au apucat să îşi vadă copiii împliniţi

Am foarte puţine regrete în viaţă. Foarte puţine. Pentru că am fugit mereu de plânsul asupra laptelui vărsat. Pentru mine, ce a fost, a fost, nu are cum să mai fie. Nu îmi plac deloc discuţiile cu „cum ar fi fost dacă„. Poate pentru că mi-am jurat cu multă vreme în urmă că nu o să mă pun niciodată în situaţia de a mă întreba „ce ar fi fost dacă„.

Totuşi, am un regret imens. Nu am cum să nu îl am. Regret din tot sufletul meu că mama nu a apucat să vadă ce familie extraordinară am. A cunoscut-o doar pe doamna sufletului meu (după ce a stat de vorba pentru prima dată cu ea, mama a venit la mine şi mi-a spus atât: „ea e, dragul mamii„; şi a fost de ajuns…). S-a dus înainte de a veni pe lume primul meu copil, Alex. Aşa că nu a mai apucat să le vadă nici pe Mara şi nici pe Patricia.

Ştiu, însă, că de undeva, de acolo unde este ea acum, zâmbeşte împăcată că m-a crescut aşa cum trebuie. Şi că ceea ce mi-a spus ea mereu despre familie duc mai departe. Şi că am reuşit să am ceea ce ea şi-a dorit mereu pentru copiii ei: o familie extraordinară. Şi la fel are şi sora mea: un soţ minunat şi două fete splendide.

Zilele acestea, mama ar fi împlinit 66 de ani. Tare aş fi vrut să îmi văd copiii sărindu-i în braţe, strângând-o tare şi spunându-i „la mulţi ani, bunicaaaaa!„. Dar nu se poate… Dar îi voi strânge eu tare în braţe, aşa cum fac în fiecare zi. Şi o să mă gândesc la mama. Aşa cum fac în fiecare zi.

Zilele acestea, un prieten ar fi împlinit 40 de ani. Dar a plecat dintre noi în urmă cu un an. Tare aş fi vrut să îi văd fiica sărindu-i în braţe, strângându-l tare şi spunându-i „la mulţi ani, tatiiii!„. Dar nu se poate. Aşa că ne gândim noi le el, cei rămaşi pentru încă ceva vreme pe acest pământ.

Poate că vi se pare ciudat titlul pe care l-am dat. Dar nu este. Nu are cum să fie. Pentru că vreau să dedic piesa de mai jos tuturor mamelor care, deşi au plecat de lângă noi, ne văd. Şi se bucură. Şi ne protejează. Pentru că nu se poate să fie altfel. Nu se poate că ele să fi plecat de tot, să nu mai ştie ce facem. Ar fi prea urâtă lumea asta. Ar fi prea urât universul. Iar amintirile cu mamele noastre fac parte din univers. Şi sunt foarte frumoase. Aşa că şi universul trebuie să fie frumos. Nu are cum altfel…

9 comentarii la “Dedicaţie pentru toate mamele care nu au apucat să îşi vadă copiii împliniţi

  1. Anke Răspunde

    Emotionant!

  2. Ioana Răspunde

    M-ai facut sa plang. Foarte frumos ai scris. Ma duc sa o imbratisez pe mama cat inca o mai am langa mine.

  3. Maria Răspunde

    O poezie emotionata, cred eu, in spiritul scriiturii tale.
    https://www.youtube.com/watch?v=vTGP0VYlID8

  4. Andreea Tache Răspunde

    Emotionant, astazi o sa o vizitez pe mama si o sa il duc si pe nepot in vizita. Este bucuria ochilor ei. Ar trebui sa ne aducem mai des aminte sa ne bucuram mai mult de lucrurile simple si de cei dragi noua.

  5. Alex Răspunde

    Pe bune ca postarea asta e NSFW. Not safe for work pentru ca incepi sa plangi in vreun birou.

    Eu sunt spargatorul de atmosfera, nu o simt pe mama aproape (mai degraba pe mama ei, bunica mea) si consider ca a avea familie e doar jumatate din treaba pe care ar trebui s-o fac. Iar cand vine vorba de aceasta familie proprie, ma bucur ca altii o au…

  6. Lung Inocentiu Răspunde

    Minunat!!!

  7. Teo Milea Răspunde

    Când s-a născut MAMA, de undeva, de unde încă nu eram, am început să O iubesc!

  8. Ianolia Răspunde

    Sper ca si parintii mei sa fie bine si sa aud inca mult timp acele „Buna dimineata!” si „Noapte buna!”, chiar si de la sute de km distanta. :(
    Apropo de asta, in urma cu doua saptamani, un fost coleg s-a dus, la doar 21 de ani…mi-ar fi placut sa il vad peste 8 ani la reuniunea de clasa! :(

  9. anda_elena Răspunde

    În toată tristețea, aceasta e bucuria creștinului. Credința că viața nu se sfârșește aici, pe pământ și că toți, mai devreme sau mai târziu, ne vom regăsi în brațele lui Doamne-Doamne!
    Mama ta și toți bunicii și prietenii noștri sunt vii pentru noi! Îi simțim, ne rugăm pentru ei, ne rugăm lor, îi purtăm în inimă și în amintiri. Îi vizităm la morminte, le aranjăm și le înfrumusețăm locurile de veci, facem pomeniri pentru ei. Tare mult contează!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sau comentează direct cu contul tău de Facebook: