Tare îmi mai place viaţa asta a mea de blogger… Unul din motive este că, din când în când, mi se întâmplă nişte chestii, la care doar mă gândeam pe sistemul „ce ar fi dacă ar fi...”cu ceva vreme în urmă. Cel mai mult îmi place întâlnirile cu nişte oameni. Care, după caz, îmi sunt simpatici, dragi, pe care îi respect sau pe care sunt doar curios să îi cunosc. Întâlnirea cu Dynamo a avut câte un pic din toate astea :)

Am văzut cam tot ce a făcut Dynamo, nebuniile sale magice (am spus aici care e faza cu magia, din punctul meu de vedere). De multe ori reacţia mea era ca cea a ardeleanului, care a văzut pentru prima dată o girafă: „aşa ceva nu există” :)) Pentru că ce face el este ceva incredibil. Pentru că ce face el ne arată că omul poate să întindă nişte limite până dincolo de ce credeam că este posibil.

Mi-a plăcut din prima de Dynamo pentru că simţeam cumva că este un băiat de cartier, care nu a uitat niciodată de unde a plecat. Aşa îmi transmitea el, nu ştiu de ce. Şi l-am „lăsat” să îmi spună asta, prin tot ceea ce făcea.

„Eu sunt un băiat din Bradford. Care a învăţat să nu aibă un ego mare. Aşa că, dacă nu am ego, nu am cum să fiu dezamăgit„, a răspuns Dynamo, aflat în Bucureşti, la întrebarea unei jurnaliste, care l-a rugat să îi spună dacă a greşit vreodată un truc, dacă a dat-o de gard, ca să mă exprim ca de la peluză. Mi-a plăcut foarte tare răspunsul său, pentru că îmi confirma cumva ceea ce bănuiam că este. Sau, mai bine spus, că vrea să ne arate că este.

L-am rugat să facă o poză cu mine. Şi să îmi dea un autograf pe cartea lui. A acceptat fără probleme. Ba chiar cu zâmbetul pe buze, jucându-şi rolul de băiat pentru care „cartierul” a devenit lumea întreaga.

Noul sezon „Dynamo şi magia imposibilului” începe din 20 octombrie pe Discovery. Şi nu voi rata nici un episod. Again. Pentru că mi-a devenit şi mai simpatic băiatul ăsta din Bradford :D

PS Când Dynamo a spus pe twitter că a ajuns în România, eu l-a rugat ceva. S-a făcut că nu aude… =))