Niciodată nu am reuşit să fac parte din acea categorie de oameni, pentru care micul dejun este o masă sfântă, cum ar veni. Deşi m-am străduit, să ştiţi. Poate că nu m-am străduit prea tare, asta recunosc… Dar, bref, a mânca ceva înainte de amiază este pentru mine o corvoadă. Un fel de medicament, dacă vreţi. Pe care ştiu că ar trebui să îi iau (aşa spun toţi specialiştii), dar care nu îmi place de nici o culoare.
Este drept, pe de altă parte, că nici nu mi-am făcut un scop în viaţă din asta. Deşi, poate, ar cam trebui. Aşa că, dacă aveţi cumva o soluţie de aia magică (aş prefera să evităm faza cu „10 paşi prin care poti să devii milionar„) pentru a mă împrieteni cu ideea de mic dejun, feel free să mă loviţi cu ea :D
Până atunci, ca să mă fac şi mai tare de telecomandă că sunt în contra valului de nutriţie sănătoasă, vă dau rezultatele unui studiu realizat de Danone.
4 thoughts on “Oare cum aş putea să mă împrietenesc cu micul dejun?”
Te-apuci de pescuit :)
Chiar daca plecam la pescuit la 04:30, inainte de plecare mancam ceva ca pe urma nu mai stii cand apuci :)
Radem-glumim, dar micul dejun imi este atat de bine impregnat in ADN incat m-as simti aiurea daca n-as manca dimineata. Spor!
Cu tine nu mă joc! Pentru că tu mă cunoşti şi ştii că asta cu pescuitul este, corect, cam beton ca soluţie de mic dejuneală :))
Ca să îți vină pofta de mic dejun trebuie să mănînci ceva ce îți place cu adevărat. Nu lulele și surcele. Eu aș mânca supă cu tăiței la orice oră din zi sau noapte și, da, când am asa ceva în frigider de-asta mănânc la micul dejun :)
Eu înţeleg ce zici, colega. Dar parcă nu m-aş apuca de bere chiar de cum se crapă de ziuă… :))