Mi se par cam trişti cei care se străduie (unii din răsputeri) să ne spună „băh, fraierilor, aia nu e magie, sunt trucuri, cum puteţi fi atât de proşti?„. De parcă noi, în nimicnicia noastră, nu am şti că aşa este. De parcă noi, fiinţe raţionale numai când alegem să nu fim raţionale, nu ştim că magia este ceva ce ne dorim să existe în viaţa noastră, dar care există doar în forme e care nu le prea băgăm în seamă pentru că sunt prea omeneşti să le băgăm în seamă. De parcă noi, prinşi în vâltoarea existenţei noastre, nu ştim că ceea ce îndeobşte de numeşte magie trebuia să se numească într-un fel, aşa că de ce nu magie.

A ne acuza că ne mirăm, că ridicăm sprânceana, că ne speriem sau că exultăm când vedem trucurile magice (căci trucuri sunt toate, make no mistake) este echivalent, din punctul meu de vedere, cu a ne acuza că nu înţelegem că Alba ca Zăpada nu există sau că Bruce Willis nu este chiar aşa de greu de ucis. Ştim toate acestea, desigur, dar acceptăm aceste poveşti ca un acord tacit între noi, fiinţe trecătoare în astă lume, şi lumea poveştilor care nu mor niciodată. Pentru că, nu-i aşa, tare tristă ar mai fi planeta asta albastră dacă nu ar exista poveşti în care să ne prefacem că credem fără să credem că ne prefacem…

Îmi aduc aminte de golul teribil în stomac pe care l-am simţit când Cristian Gog mi-a făcut nişte trucuri, de prima dată când ne-am cunoscut, la Cluj-Napoca. Parcă simt şi acum uluiala care m-am cuprins când am păţit ce am păţit, cum creierul meu parcă s-a blocat, refuzând să creadă că nu înţelege ce i se întâmplă. Atunci am acceptat acel acord tacit şi mi-am zis în barbă că eu magie o să îi spun de acum înainte, pentru că este cel mai apropiat lucru de o poveste în care credem fără să credem cu adevărat.

Unul din magicienii care mie îmi plac foarte mult este Dynamo. Cred că am văzut toate episoadele cu el. Poate că am ratat vreo 3, dar nu alea esenţiale, ca să zic aşa. Drept pentru care am primit cu mare bucurie vestea că, din 20 octombrie, începe un nou sezon, pe Discovery. Şi m-am bucurat pentru că, altfel spus, povestea merge mai departe. Şi aştept cu mare plăcere să mă las „fraierit” necondiţionat de ce nebunii o să mai facă acest frumos dilimandros al zilelor noastre :)

Am şi o bucurie şi mai mare: o să mă întâlnesc personal cu Dynamo. Pentru că vine în Bucureşti. Iar astă nu e nici un truc, să ştiţi, chiar o să dau mâna cu el :)) Vă raportez eu ce şi cum după întâlnire.

Aşa, ca o concluzie nesolicitată, dacă vreţi, la ce am spus mai sus, mai zic doar atât: adevărata magie, dragilor, se află în noi. Şi ea se numeşte dragoste :)

http://youtu.be/dn9mp1TakHc