Amenajare baie: mă ajutaţi să înţeleg cum adică „inedit” în baie? Ofer şi un premiu!

Later edit: În urma tragerii la sorţi executată pe random.org, câştigătoare este Alina Gabriela! Felicitări şi mulţumiri tuturor participanţilor!

——————-

Help a brother out, tovarăşi! Căci am ajuns într-un mic impas în ceea ce priveşte absolvirea cursurilor de amenajarea băii, la care m-am înscris cu de la mine putere, cu ajutorul CERSANIT. Şi vă cer ajutorul, cu sfaturi, recomandări, cu ce mai aveţi voi prin casă :)), pentru că am ajuns la cursul care îmi dă bătăi de cap, căci asocierea dintre „inedit” şi „baie” nu face sens (daţi-mi voie să folosesc această monstruozitate de expresie :D).

După ce am stat io să mă documentez (mă înţelegeţi, ca să nu intru la examen nepregătit), mi-am dat seama că, în ceea ce mă priveşte, nu reuşesc să ies nicicum din înţelesul de utilitate pe care o dau ineditului din baie. Nu reuşesc şi pace! Adică mie inedit, când vorbesc despre amenajarea băii, înseamnă că îmi oferă nişte soluţii practice, la care nu mă gândisem înainte. Nu că fac artă sau că iau la pilă zenul sau ceva :))

Am început, cum se cuvine, cu definiţia cuvântului. Iar DEX ne spune că inedit înseamnă „Care nu a mai fost publicat, care se publică pentru prima oară. ♦ Fig. Necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit. – Din fr. inédit, lat. ineditus„. Ne concentrăm, fireşte, pe sensul figurat al cuvântului, adică „necunoscut, nou, neobişnuit„. Iar eu unul am ales să mă concentrez doar pe partea de „necunoscut, nou„, adică ceva la ce nu m-am gândit înainte, căci, desigur, nu m-a dus capul.

V-am raportat până acum despre micul meu experiment pe mine, când am decis să mă uit atent la ce nu m-am uitat până acum în baie. Şi au ieşit nişte concluzii interesante. Apoi v-am spus ce cred eu despre ceea ce îndeobşte se numeşe designul băii. Dar am vorbit şi aplicat (asta îmi place mie, ştiţi deja) despre raportul calitate/preţ când vine vorba despre – de la peluză spus – băgat bani în baie. A fost relativ uşor să „absolv” cursurile astea. Dar, după cum vă spuneam, la partea cu „ineditul” sufăr o uşoară blocare. Tocmai de aceea vă cer ajutorul :)

Bref, inedit pentru mine înseamă util. Dar un util la care nu mă gândisem până acum. Şi, pentru că folosesc drept material de curs colecţia ergonomică SMART, de la CERSANIT, vă dau mai jos ce mi s-a părut inedit (în accepţiunea termenul după cum v-am spus) din această colecţie.

Oglinda extensibilă. Nu că mi-ar trebui mie sau ceva, mă înţelegeţi :)) Dar, pentru că mă gândesc permanent că noi, bărbaţii, nu am fi bărbaţi adevăraţi fără doamnele noastre minunate, să nu îmi spuneţi că nu este perfectă pentru machiaj, că nu vă cred :D

oglinda rabatabila baie

Mi-a plăcut foarte tare şi dulapul pentru cadă. Care rezolvă două problem dintr-un foc: mascarea căzii şi încă nişte spaţii de depozitare. Soluţie inedită la care, desigur, nu mă gândisem înainte.

ro_smart_bathtub_front_casing_170_gray

Aţi putea spune că nu este nimic inedit la dulapul pentru mop. Mno, poate voi! :)) Căci eu, în nimicnicia mea, nu mă gândisem până atunci că poţi scăpa cu atâta eleganţă (şi să mai şi câştigi ceva spaţiu de depozitare) cu o astfel de soluţie.

ro_smart_pillar_gray

Şi cam aici mi s-a terminat mie muniţia… Drept pentru care vă rog, again, să îmi daţi o mână de ajutor. Şi să îmi spuneţi ce înţelegeţi voi prin inedit în baie. Căci nu am vrea să nu trec de cursul ăsta, nu-i aşa? :D Iar ca premiu, pentru că aşa se cuvine, ofer un set de prosoape din partea celor de la CERSANIT, premiu pe care o să îl acord prin tragere la sorţi, căci aşa e cel mai democratic mod cu putinţă :D Aştept comentariile voastre până pe 12 octombrie, ora 23.59.

29 comentarii la “Amenajare baie: mă ajutaţi să înţeleg cum adică „inedit” în baie? Ofer şi un premiu!

  1. Natural Răspunde

    Eu as pune 4 becuri d-alea meseriase, in cele 4 colturi ale baii, ca sa fie lumina numa’ buna pentru selfie-uri cand isi face doamna un machiaj mai special sau domnul o poza dupa barbierit. Inedit :)

  2. Ioana Răspunde

    Dulapul pentru cadă mi se pare inedit in adevaratul sens al cuvantului. Cel putin pentru mine. Eu, una , nu am mai vazut asa ceva desi rasfoiesc destul de des reviste de amenajari interioare. Mi s-a parut o idee foarte faina si ma gandesc cu adevarat sa o pun in practica.

  3. lamba claudia Răspunde

    Dulapul care mascheaza cada,este inedit si foart util.Pe langa estetic,este foarte bun,ca iti poti depozita diferite solutii,hartie,etc

  4. Andrei Semen Răspunde

    Acceptand inedit ca fiind nou propun, acolo unde spatiul permite, o piatra ca suport in cabina de dus sau o planta subtire si inalta plantata ca decor pe langa un perete. In plus un cos de rufe mascat smart.

  5. Roxana Dumitrascuta Răspunde

    Inedit in baie….recunosc, e un concept nou pentru mine, insa omu’ cat traieste invata:))
    Prin inedit inteleg ceva nou, mai iesit din comun, dar totodata util.Cred ca exploatarea oricarui coltisor din baie intr-o maniera futurista e ceva inedit:))

  6. Aluculesei Brindusa Răspunde

    Pentru mine inedit in baie a fost ideea nastrusnica se a scoate cada care era din tabla si ruginise in doar cativa ani de la montaj si creearea unei cazi ,.Dar cred ca e prea mult zis cada .Nu as sti sa ii dau o denumire insa am facut o zidarie din caramida care a luat forma unei cazi de baie si am imbracat-o in granit.Asa pot sa zic ca e chiar inedit ,toti care vin la mine si intra in baie au efectul ala de „woww ce este asta,vai ce frumoasa este”.

  7. Raul Răspunde

    Inedit e atunci cand intri in baie si iesi afara sa verifici daca esti la tine in apartament, pentru ca, de fiecare data cand intri descoperi ceva util si ceva placut in noua ta baie.

  8. Gabryell Răspunde

    Hmmm!!! Inedit. Pai daca ar fi sa ma intrebi pe mine, o cada ar insemna relaxare, jakuzzi, bule, masaj . De aceea, o idee ar fi ca in fata mea, pe perete, sa imi amenajez un panou tip roll-up cu o imagine captivanta de pe o plaja din Thailanda sau Tenerife…
    Noroc cu tine ca mi-ai dat o idee !!! Succes…!!!

  9. Stefan Răspunde

    Eu as pune un minifridge asa …cochet, cu bauturi diverse! :D Inedit la romani!

  10. Violeta Răspunde

    Inedit în baie (așa mi-am dat seama ca îmi doresc o baie cât un apartament de 2 camere):
    – Gresie care își schimbă nuanța în funcție de temperatura pentru că nu suport gresia rece.
    – Cromoterapie – video proiecții pe toți pereții băii pentru o minivacanță în timpul dușului, cu variante pentru copii.
    – Faianță cu proprietăți magnetice,
    – Scări pentru pisici pe cabina de duș,
    – Dulap suspendat cu formă de fereastră și peisaj la alegere,
    – Dulapuri suspendate cu senzori de mișcare, pentru cei foarte înalți,
    – Dulap închis ermetic pentru a proteja prizele și aparatura electrică de umezeală,
    – Sticker pentru mobilierul din baie care poate fi îndepărtat ușor, fără urme.

    Cred că baia e locul unde imaginația are voie să zboare.

  11. Lucian Răspunde

    Salutare man
    Interesanta provocarea ta. Hai sa le luam pe rand și sa ți spun ce înseamnă inedit din punctul meu de vedere. Tot soluțiile care am sa ți le dau pot fi puse în practica la o baie normala.
    Pentru început as pune întrerupătorul de la lumina în interiorul baii (știu ca te gândești sa nu te curentezi, dar după cum spuneam exista solutii). De câte ori nu ți s a întâmplat ca fiind în baie sa ai nevoie sa aprinzi lumina sau pur și simplu sa ai nevoie de mai multa lumina (când te bărbierește de ex, sau doamna la machiaj) și trebuie sa deschizi ușa și sa ajungi la întrerupător? Bineînțeles ca în acel moment va trece prin fata ușii, soacra, copilul sau vreun musafir… Neapărat sa fie un întrerupător cu variator pentru a regla intensitatea luminii. Poate fi o treaba utila pt o seara romantica. …If you know what I mean☺.
    O alta chestie utila (nu inedita ) ar fi sa pui ușa cu un mic geam (sa se vadă prin el ca e cineva în baie☺).
    Inedit ar fi (dacă spațiul Îți permite) sa pui în dreapta sau în sta oglinzii o tableta(mai buna sa zicem și cu o diagonala acceptabila) prinsa de perete cu un suport reglabil, cu o buna conexiune la Wi fi în care sa poți urmări știrile dimineață(după mintea mea , ca bărbați vorbind, petrecem în medie 15 min în fata oglinzii în fiecare dimineață -asta cu barbierit) , sau poți asculta some chill music la un radio online , sau poți lua tableta pe tron când ai mai multa treabă

  12. Nicu.Despa Răspunde

    Un colţ de natură în baie? O plantă agăţătoare, o floare, sunt o mulţime de lucruri prin care am putea face baia un loc de relaxare. Interesantă este şi ideea cu dulapul suspendat. Ar fi şi mai inedit dacă am găsi loc pentru depozitat rufe intr-o imitaţie trunchi de copac.

  13. Lucian Răspunde

    İnedit ar fi sa montez, de fapt sa încastrez , fix în fata vasului de wc ,la o distanta de 20 30 cm , o plasma (lcd, led ) in care poți urmări emisiunile preferate de la tv. Bineînțeles ca și tableta ar fi conectata la tv…just in case.
    Nu știu dacă folosești o cabina de dus, dar inedit ar fi ca tableta și tv ul sa fie conectate la sistemul audio al cabinei ,astfel încât poți asculta muzica, cârcotașii, cusurgii , știrile, și în timp ce faci dus sau baie.
    Dacă la baie ai geam prin care intra lumina exterioara , și dacă ții la somnul celor din casa, poți monta pe tavanul baii o lampa cu senzor astfel încât să nu te audă toată casa când apeși pe întrerupător (mai ales dacă pereții sunt din rigips). Știu ca ai sa spui ca oricum se aude când tragi apa, dar crede mă ca cei care dorm lângă baie îți vor mulțumi (specially dacă ai un bebe mic cu un somn f sensibil) .
    Și neapărat un ventilator în baie pentru abur. Acționat de la întrerupător sau pe senzor . It s your call…
    Cam astea idei mi au venit acum!
    Zi faina tuturor!

  14. Cristian China-Birta Răspunde

    Tovarăşi, mă uit la comentariile voastre şi îmi vine să mă pup singur că v-am întrebat, la cât de deştepţi sunteţi :)) Hai merci!

  15. Fecioru Florina Răspunde

    Imeditul tine de culoare. Clasicul inseamna alb si iarasi alb. Un strop de roz, albastru, si chiar verde te trezeste de dimineata, caci acolo mergi prima data cand te ridici din patul din dormitor.

  16. Georgiana State Răspunde

    inedit ptr mine ar fi oricare amenajare „altfel”decat cea cunoscuta din cutiutele nostre de chibrituri! Imi place ideea pieselor de mobilier care incorporeaza totul..imi da senzatia si de spatiu si de ordine si de igiena . Si inedite sunt culorile…griurile granit ,albul imaculat propuse de Cersanit mie imi satisfac ideea si nevoia de „inedit” Pana la urma, sa fim realisti..o baie trebuie sa fie utila in primul rand , mie nu-mi trebuie LCD -sper ca problemele de constipatie sa ma fereasca :-)) Mi-as dori totusi un al 2 lea lavoar pentru dl sot (toate doamnele stiu de ce )

    • Lucian Răspunde

      Așa Cum a s pus și inițiatorul acestui post , se caută ineditul dintr o baie. Nici eu nu mi as pune lcd in baie , dar trebuie sa recunoști ca este inedit. Cat despre al doilea lavoar , cred ca dacă soțul este o persoană cu care se poate discuta , atunci nu îi văd necesitatea. Excludem diminețile când pleacă ambii soți la aceeași oră. Atunci clar este nevoie de o a doua baie. Pam pam

  17. Daniel Pleșcan Răspunde

    Părerea mea despre ce ar trebui să însemne inedit într-o baie: un microfon tip studio cu conectare digitală directă pentru smartphone. Ceea ce se întâmplă (vocal vorbind) în timpul unui duș, nu trebuie dat uitării.

  18. anca Răspunde

    Eu gasesc inedit o cada in forma de hamac, dus cu duze pe tot tavanul, cu separeu de sticla si o mica gradina (de vara/iarna) in fata baii unde sa stau sa ma relaxez dupa baie.

  19. gina Răspunde

    eu imi doresc o baie mare in care sa incapa si un fotoliu, este ceva inedit, cred … asa ce-mi trebuie cateodata acest fotoliu si nu-l am :)

  20. Silvia-Cristina Răspunde

    Un tv :)) eventual hd.

  21. Cersanit Răspunde

    Uau, jos pălăria! Demult nu ne-am mai simțit așa de bine la o tacla pe domeniul nostru! Fiecare dintre ideile voastre sunt importante si le vom trimite catre departamentul de dezvoltare produse. Multumim frumos!

  22. PicincuHobjila Viorica Răspunde

    Ei, inedit in baie ar fi…prezenta unui ebook reader, incastrat cumva, la o distanta „confortabila” :)

  23. Ella Boanta Răspunde

    Pentru ca doar de un an ne-am mutat ( eu si sotul meu) in apartamentul nostru cel nou ceva nu ne multumeste,ei bine: baia. In curand o voi renova,iar ineditul pentru noi este o baie vintage cu un aer vechi si clasic: o cada retro cu picioare si decor,oglinda extensibilă de la CERSANIT este inedita datorita lemnului si tot odata folositoare atat mie cat si sotului,o comoda veche din lemn pentru prosoape ,faianta si gresia cat mai simple in masura temei. Pentru un aer proaspat si relaxant optez pentru o vaza veche si pictata , cu flori parfumate asezata pe comoda veche din lemn. Asadar ineditul in baie pentru mine exista! ;)

  24. Alina Gabriela Răspunde

    Inedit in baie as pune o gresie care sa absoarba apa dupa ce iti faci dus, de fapt baietii, ca ei au un obicei unic de a imprastia apa pana la usa! si uite asa, tu ca fata draguta si finuta ce esti, in loc sa stai sa dai cu mopu’ dupa el, ai scapa de alunecari si spagaturi fara sa vrei…

  25. Glappy Răspunde

    Inedit poate fi și dacă te gândești pur estetic. Majoritatea oamenilor își pun în baie faianță sau dacă au bani mozaic clasic cu pietricelele în linie. Se poate ceva mai mult de atât. Voi lăsa câteva link-uri în care am încercat să aduc ceva nou în amenajarea unei băi.
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202941697444661&set=a.4078496962011.2143092.1270134253&type=3&theater
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10202941697484662&set=a.4078496962011.2143092.1270134253&type=3&theater
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=4498989754068&set=a.3385772684337.2129323.1270134253&type=3&theater
    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2924004060410&set=a.2778550144153.2117669.1270134253&type=3&theater

  26. Lucian Răspunde

    Mda.
    In mintea chiar credeam ca cineva va citi toate ideile și o va premia pe cea mai bună. ….
    Am vazut ca winner ul a fost ales de un program ….
    E bine de stiut .
    Gust amar.
    Va mulțumesc

    • Cristian China-Birta Răspunde

      Indiferent de mintea oricui, eu am precizat din start ca premiul va fi acordat prin tragere la sorţi. Aşa că, jur, nu înţeeg care este problema. Wait, de fapt nu este nici o problemă.

      • Lucian Răspunde

        Asa este ! Nu e nici o problema.
        My mistake ca nu am citit bine .
        Wait.
        Have a nice day, sir !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *