Sunt un mare fan al binefacerilor pe care internetul le-a adus fix în mijlocul vieţii noastre, ca să zic aşa. Dar, în acelaşi timp, sunt conştient că, aşa cum se întâmplă îndeobşte cu orice lucru care revoluţionează drumul omenirii spre mai bine (şi make no mistake, internetul fix asta a făcut), acest progres vine la pachet şi cu nişte neajunsuri.
Automobilul ne-a făcut să ne mişcăm mai repede, dar pute – pardon my French – şi ne-a făcut mai puturoşi şi ne cam şi omoară din când în când. Fisiunea nucleară ne-a adus incredibil de multe avantaje, dar a adus şi mizeria de bombă. Şi tot aşa, putem merge cu exemplele la nesfârşit. Dar, bref, aşa cum ne spune de mii de ani orice filosofie care se respectă şi în cuvintele soundtrackului din Familia Bundy, you cant have one without another.
Le ştiţi pe cele legate de internet safety când vine vorba despre copii, despre tot felul de ţepe prin intermediul reţelelor sociale, cred că ştiţi şi aia paradoxul alienării individului tocmai prin supra-exercitarea dreptului la exprimare. Plus multe altele. Nu voi vorbi despre ele astăzi. Ci voi aborda, pe scurt şi atât cât mă duce capul, tema de mai jos.
Perversitatea Like and Share. Sigur că se înţelege Facebook atunci când vorbim despre aceste două concepte. Dar v-aş ruga să înţelegeţi mai mult de atât, să extindeţi principiul Like and Share pentru tot ce înseamnă social media. Căci, aşa cum încerc să vă explic mai jos, şi atunci când daţi un link cuiva pe blogul vostru sau când comentaţi ceva undeva, cam tot aia ea, tot într-un fel de perversitate ne aflăm.
Aş mai spune că, atunci când mă refer la perversitate, nu o fac neapărat ca o critică la adresa celor care o prestează (de cele mai multe ori fără să îşi dea seama). Ci ca o constatare. Am ales atent acest cuvânt. Am încercat să îi găsesc sinonime, dar nici o altă variantă nu mi s-a părut că sintetizează mai bine decât „perversitate” ce vreau eu să spun aici. Cu menţiunea că mă refer la definiţia perversităţii ca falsitate, făţărnicie, nu la alea sexuale and shit. Dacă voi găsiţi un sinonim care vi se pare mai de doamne ajută, hit me. Sunt dispus să negociez :)
Hai să discutăm pe concret, căci ştiţi că pe mine teoria nu mă încălzeşte definitiv. Înainte de internet, dacă am fi vrut să ajutăm un copil să îşi continue studiile, i-am fi dat nişte bani, i-am fi cumpărat rechizite şi ce-i mai trebuie, am fi bătut pe la uşile unor sponsori, am fi făcut multe lucruri care ar fi presupus făcutul în sine de lucruri prin 1. ieşirea din zona de confort 2. investirea de mult timp în asta. Toate aceste presupuneau şi o apropiere afectivă serioasă de „cauza” cu pricina, căci atunci când aloci atât de multe resurse în acea direcţie, atunci te implici, nenică.
Asta este perversitatea despre care vă vorbeam. Care, ca orice perversitate (atenţie la definiţia pe care am zis că o folosesc, da?), te afectează nu neapărat pe tine, cel care o comiţi, ci pe cel asupra căuira se îndreaptă. Căci tu, binevoitor, consideri că ai ajutat cu Like şi Share (şi ai chiar făcut-o, repet) şi altceva nu mai faci, ai pus punct chestiunii. Doar că cel care are nevoie de ajutor, într-un fel sau altul, obţine mult mai puţin din Like şi Share decât ar fi obţinut în vremurile când nu existau social media. E drept, pe de altă parte, că în vremurile alea nu reuşea să îşi propovăduiească la atât de multă lume cauza. La fel cum, drept este, că atunci când ai 10.000 de oameni care propovăduiesc ceva provocarea este să te auzi printre ei. Dar astea sunt alte discuţii, pentru altă dată.
Asta înseamnă că suntem nişte fiinţe perverse? Nu. Nu neapărat. Suntem doar în pas cu modernitatea. Care modernitate aduce cu sine astfel de provocări. Căci aşa vă invit să citiţi ce am scris mai sus, ca pe o provocare. Şi ca pe o invitaţie la a răspunde la întrebarea: tu dacă ai avea nevoie de ajutor te-ai mulţumi cu Like şi Share?
10 thoughts on “Perversitatea Like and Share”
Pai cum dreaqu (asa zici tu, nu ? :) ) sa ma multumesc cu like and share ? sau… depinde ce imi doresc. Ca daca am un blog si vreau sa ma fac auzita atunci, da, like and share e super multumitor. Dar daca am , Doamne fereste, nevoie de bani pentru o operatie nu prea ma ajuta like-ul tau.
Păi tocmai aici e discuţia: când ai nevoie cu adevărat de ajutor. Căci atunci când, vorba ta, scrii pe blog ceva mişto (cum este şi postarea mea, de altfel :D), un Like sau un Share e binevenit. Dar când vorbim de chestiuni care chiar necesită implicarea mai mare se schimbă daravera…
„ipocrizie” nu l-ai găsit la sinonime pentru ce aveai nevoie? :D
că să răspund scurt şi la obiect la întrebarea ta de final, care înţeleg că-i şi principală, nu, nu m-as mulţumi doar cu like&share dacă aş avea nevoie de ajutor, dar dacă 10000 de menționări ar strânge cu, să zicem, 5% mai mult „material” (rechizite, bani, sânge sau orice altceva) decât în lipsa Social Media, atunci înseamnă că totuşi folosirea lor şi-a atins scopul. Rămâne să rezolvăm în viitor problema conversiei.
M-am gândit şi eu la ipocrizie. Dar nu m-a satisfăcut. Pentru că a fi ipocrit presupune că ştii ce faci. Ori, în cazul Like ans Share, de cele mai multe ori oamenii nu conştientizează că nu este de ajuns doar atât. Plus că, dacă îmi permiteţi, asta cu perversitatea sună mai bine pe parte de PR :))
Cât despre partea cu conversie, slabe şanse să se întâmple dacă ne rezumăm doar la Like and Share. Conversia se poate face deja pe platforme gen crowdfunding fără probleme. Sau prin atâtea alte modalităţi de plată, dacă ne referim la bani. Problema este că, după Like and Share, oamenii nu mai fac următorul pas…
Păi în cazul asta hai să nu ne mai mulţumim (noi ăştia „ambasadori” de cazuri sociale) să facem cunoscute cazurile atunci când apar, ci să ne concentrăm în a promova platformele de crowdfunding şi celelalte metode de conversie, pentru atunci când este nevoie de ele. Cred că un om care ştie de ele are şanse mai mari să doneze un leu în loc de-un like. Ar fi interesant de făcut un experiment în direcţia asta, să vedem pe unde sunt rezultatele.
A, şi mi-au mai venit în minte în timp ce-ţi scriam mesajul ăsta şi campaniile de gen „dai un like, donăm un leu” prezente pe la noi în ultima vreme. Păi cum să nu se obişnuiască omul cu confortul like-ului, dacă ştie că acesta undeva se vă transforma în ceva de care beneficiarul are nevoie?
Partea negativa a acestui aspect este ca nu putem sti cine are cu adevarat nevoie de bani de operatie si cine ne trage teapa. Cred ca din toti cei 10 000 care dau like unui bolnav (adevarat sau inchipuit) se gasesc cel putin 100 care sa se implice si altfel decat cu un like. Si poate ca tot atat se implicau si inainte de social media, dat fiind ca nu reusea sa se faca auzit in cercuri mai largi.
Dar problema este cum sa aflam care din cele 10 000 de cereri de bani pentru operatie sunt pentru un bolnav real. Pentru ca escrocii au invatat demult ca „mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana”, asa ca acum avem parte de povesti din belsug. Pacat de cei care sunt cu adevarat in nevoie, fiindca am impresia ca tocmai ei sunt cei mai discreti si mai reticenti in a cere ajtorul.
Pingback: Excelent clipul Ideo Ideis pentru promovarea campaniei de fund raising! - Cristian China Birta
Pingback: Scrisoare deschisă adresată olimpicilor români - Cristian China Birta
Pingback: A admira pe cineva înseamnă să "furi" de la ea/el ceva care să te facă mai bun - Cristian China Birta
Pingback: Exemplu de bloggeri care au trecut de nivelul lui Like and Share - Cristian China Birta