Sunt un mare fan al binefacerilor pe care internetul le-a adus fix în mijlocul vieţii noastre, ca să zic aşa. Dar, în acelaşi timp, sunt conştient că, aşa cum se întâmplă îndeobşte cu orice lucru care revoluţionează drumul omenirii spre mai bine (şi make no mistake, internetul fix asta a făcut), acest progres vine la pachet şi cu nişte neajunsuri.

Automobilul ne-a făcut să ne mişcăm mai repede, dar pute – pardon my French – şi ne-a făcut mai puturoşi şi ne cam şi omoară din când în când. Fisiunea nucleară ne-a adus incredibil de multe avantaje, dar a adus şi mizeria de bombă. Şi tot aşa, putem merge cu exemplele la nesfârşit. Dar, bref, aşa cum ne spune de mii de ani orice filosofie care se respectă şi în cuvintele soundtrackului din Familia Bundy, you cant have one without another.

Social media, această explozie formidabilă a exprimării libere, ne-au adus fantastic de multe beneficii. Pornind de la posibilitatea de a vorbi şi de a fi ascultaţi, până la businessuri masive, care – uneori suntem tentaţi să uităm asta – plătesc impozite la greu şi creează jdemii de locuri de muncă. Dar, în acelaşi timp, această nouă modalitate de a exista (căci a trecut de mult de nivelul lui „a comunica”) a venit la pachet cu multe porcării.

Le ştiţi pe cele legate de internet safety când vine vorba despre copii, despre tot felul de ţepe prin intermediul reţelelor sociale, cred că ştiţi şi aia paradoxul alienării individului tocmai prin supra-exercitarea dreptului la exprimare. Plus multe altele. Nu voi vorbi despre ele astăzi. Ci voi aborda, pe scurt şi atât cât mă duce capul, tema de mai jos.

Perversitatea Like and Share. Sigur că se înţelege Facebook atunci când vorbim despre aceste două concepte. Dar v-aş ruga să înţelegeţi mai mult de atât, să extindeţi principiul Like and Share pentru tot ce înseamnă social media. Căci, aşa cum încerc să vă explic mai jos, şi atunci când daţi un link cuiva pe blogul vostru sau când comentaţi ceva undeva, cam tot aia ea, tot într-un fel de perversitate ne aflăm.

Aş mai spune că, atunci când mă refer la perversitate, nu o fac neapărat ca o critică la adresa celor care o prestează (de cele mai multe ori fără să îşi dea seama). Ci ca o constatare. Am ales atent acest cuvânt. Am încercat să îi găsesc sinonime, dar nici o altă variantă nu mi s-a părut că sintetizează mai bine decât „perversitate” ce vreau eu să spun aici. Cu menţiunea că mă refer la definiţia perversităţii ca falsitate, făţărnicie, nu la alea sexuale and shit. Dacă voi găsiţi un sinonim care vi se pare mai de doamne ajută, hit me. Sunt dispus să negociez :)

Hai să discutăm pe concret, căci ştiţi că pe mine teoria nu mă încălzeşte definitiv. Înainte de internet, dacă am fi vrut să ajutăm un copil să îşi continue studiile, i-am fi dat nişte bani, i-am fi cumpărat rechizite şi ce-i mai trebuie, am fi bătut pe la uşile unor sponsori, am fi făcut multe lucruri care ar fi presupus făcutul în sine de lucruri prin 1. ieşirea din zona de confort 2. investirea de mult timp în asta. Toate aceste presupuneau şi o apropiere afectivă serioasă de „cauza” cu pricina, căci atunci când aloci atât de multe resurse în acea direcţie, atunci te implici, nenică.

Apoi a venit nebunia cu social media. Cât tot ce înseamnă efort de implicare în ceva a devenit un simplu click. Sigur că simplific un pic chestiunea, dar aţi înţeles ce vreau să zic, trag nădejde. Şi, dintr-o dată, a oferi direct bani, a cumpărat rechizite şi ce-i mai trebuie, a bate la uşile unor sponsori nu mai părea atât de… apetisant. Căci atunci, înainte de social media, dacă ai fi vrut să ajuţi, nu existau alte variante. Acum există. Dai Like sau Share şi te-ai scos. Crezi că ţi-ai făcut treabă. „Păi am ajutat, ce mama dreaqului?!„, îţi spui. Şi, culmea, chiar ai dreptate în oareşce măsură.

Asta este perversitatea despre care vă vorbeam. Care, ca orice perversitate (atenţie la definiţia pe care am zis că o folosesc, da?), te afectează nu neapărat pe tine, cel care o comiţi, ci pe cel asupra căuira se îndreaptă. Căci tu, binevoitor, consideri că ai ajutat cu Like şi Share (şi ai chiar făcut-o, repet) şi altceva nu mai faci, ai pus punct chestiunii. Doar că cel care are nevoie de ajutor, într-un fel sau altul, obţine mult mai puţin din Like şi Share decât ar fi obţinut în vremurile când nu existau social media. E drept, pe de altă parte, că în vremurile alea nu reuşea să îşi propovăduiească la atât de multă lume cauza. La fel cum, drept este, că atunci când ai 10.000 de oameni care propovăduiesc ceva provocarea este să te auzi printre ei. Dar astea sunt alte discuţii, pentru altă dată.

Asta înseamnă că suntem nişte fiinţe perverse? Nu. Nu neapărat. Suntem doar în pas cu modernitatea. Care modernitate aduce cu sine astfel de provocări. Căci aşa vă invit să citiţi ce am scris mai sus, ca pe o provocare. Şi ca pe o invitaţie la a răspunde la întrebarea: tu dacă ai avea nevoie de ajutor te-ai mulţumi cu Like şi Share?