Eram la Gala Societăţii Civile. Lume bună, atmosferă încărcată (ştiţi voi genul, „ia să vedem dacă mi-au dat ăştia premiu sau nu„), zâmbete, pupături, „breeee, nu te-am văzut de 114 ani„. Intru în sală şi îmi caut cu privirea-mi un loc, unde să îmi aşez bătrânele oscioare. Cum era cam multă lume, cam puţine locuri disponibile. Dar, cu căutătura mea de vultur deloc pleşuv (încă…), ochesc două locuri libere, mai înspre scenă, cam pe rândul 3.

Mă duc către zona cu pricina şi o văd pe Melania Medeleanu. O salut frumos, o întreb dacă sunt libere locurile alea, îmi zice că da, mă aşez şi începem o discuţie de aia de context. Adică niţică hlizeală, niţică vorbire serioasă (Melania tocmai se „transferase” la Prima TV şi îmi spunea despre diferenţa dintre o televiziune de ştiri cu un ritm infernal şi o televiziune generalistă), adică discuţii de astea #cabăieţii.

La un moment dat îi spun că mă bate gândul să fac un experiment cu o emisiune TV. Nu ştiam atunci că se va numi Brandu lu Chinezu (Codruţa Ivona a botezat-o, extrem de inspirat, aş spune :D) şi că va face istorie #aroganţă. Ea o bagă pe aia cu „felicitări” alea, alea.

„Merci” zic, „dar am o micuţă problemă: ar cam trebui să mă ocup de dicţia mea, căci îmi cam dă cu virgulă„. Se uită puţin contrariată la mine, io mă uit puţin contrariat la ea de ce se uită ea puţin contrariată la mine, iar apoi mă loveşte: „dar ştii că eu mă ocup de cursuri de dicţie?„. Nu ştiam, de unde să ştiu. Căci – între noi fie vorba – până în acele momente (şi puţin după, recunosc…) Melania era pentru mine o tipă simpatică pe care o vedeam, din când în când, că ne zice ceva ştiri pe la TV. Atât.

Am cerut detalii. Cât costă, cam ce program ar fi la cursurile astea de dicţie, cam ce prespune, de astea. Îmi spune ce şi cum şi ridic sprânceana. Decid că mă interesează. Îi spun că mă bag la cursurile ei. Probabil că nu m-a crezut atunci. Dar a doua zi, după ce i-am confirmat că am făcut plata, cred că m-a luat în serios :D

Şi am început cursurile de dicţie. Cu Melania Medeleanu. Ştiţi voi, tipa aia simpatică pe care o vedeam, din când în când, că ne zice ceva ştiri pe la TV. ŞOC şi GROAZĂ! Căci Melania s-a transformat într-o profesoară de dicţie de o exigenţă cruntă. M-am trezit brusc din nou la şcoală, cu gânduri masive să nu cumva să o supăr pe tovarăşa că nu îmi fac lecţiile, dacă vă puteţi imagine un buhai bătrân şi rotofei, dar al dreaqu de simpatic precum sunt eu, că păţeşte de astea :D

Ca să nu o mai lungesc, v-o spun direct: dacă m-aţi văzut în emisiunea Brandu lu Chinezu că am fost cât de cât coerent şi că am putut cât de cât să mă fac înţeles, apoi să ştiţi că totul i se datorează Melaniei. Nu glumesc nici un milimetru. Cursurile făcute cu ea m-au ajutat enorm. Pentru că a identificat problemele principale care mă plezneau frecvent când vorbeam (greu a fost să accept că ceva îmi dă cu virgulă, mă ştiţi cât de arogant sunt…) şi mi-a oferit tool-urile (pardon my French, dar sună mai bine în engleză) cu care să iau la pilă aceste probleme, ca să le rezolv cât de cât.

Să nu înţelegeţi cumva că e ceva magie sau ceva. Adică nu a venit Melania, mi-a făcut ceva pase energetice şi mi-a deschis nuş ce chakre (sau cum se scrie). Nici vorbă. Doar mi-a arătat ce nu fac bine şi mi-a spus „dacă vrei să repari, trebuie să faci aşa şi aşa„. Iar restul e muncă. Multă muncă. Pe care o faci singur. Căci, din punctul meu de vedere, asta mi s-a părut excelent la aceste cursuri: am înţeles ce am de făcut şi pot să fac oricând asta ca să îmi îmbunătăţesc dicţia. Ceea ce, dragilor, nu este puţin lucru. Deloc.

Am scris aceste rânduri pentru că vă ştiu pe unii care aţi cam avea nevoie de cursuri de dicţie. Iar eu, fireşte, după ce am fost lovit de necruţătoarele priviri ale năprasnicei profesoare Melania Medelanu, nu am cum să nu v-o recomand. Cu mare, mare drag :)

Aşa că, dacă vă tentează chestiunea, daţi un mai pe dictiefaracusur at melania-medeleanu.ro. Căci următoarele cursuri au loc pe… dar mai bine vă dau poza de mai jos, că se vede mai bine şi nici nu scriu io aşa de mult :))

Vă pupez.

Ah, să nu uit: nu care cumva să vă pună dreaqu să rostiţi „pişcină” în loc de „piscină”, cu un „sc” mai clar decât cristalul cel mai cristal, căci aţi îmbulinat-o major cu Melania. Şi o să fiţi pleznit de o privire necruţătoare şi de o rafală devastatoare de „cum? cum? cum?” a la bătălia de la Verdun… :))