În România trăiesc 3.200 de copii şi 106.588 adulţi cu handicap vizual, conform unei statistici publicate la 30 iunie de către Direcţia Generală pentru Protecţia Persoanelor cu Handicap din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Dintre aceştia, 1.116 copii şi 54.559 adulţi sunt încadraţi la gradul ‘grav’ de handicap.

Am citit ştirea de pe Agerpres încruntându-mă un pic. Pentru că, din nou, mi-am dat seama că în iureşul care este viaţa noastră, nu mai avem timp şi de alţii, de acei „ceilalţi” care apar în viaţa noastră doar în acele momente când „vrem să fim mai buni, mai oameni, bla bla” fără să credem cum adevărat ce zicem şi când, din raţiuni care ar trebui să ne ruşineze măcar puţintel, simţim nevoia să dăm un Like sau un Share unor ştiri despre acei „ceilalţi”.

A gândi lumea în termeni de „noi” şi „ceilalţi”, două lumi care există în paralel şi la intersecţiile cărora se află doar hazardul şi, din când în când, vina de a uita unii de alţii este o strâmbătate. O lipsă a normalităţii. O eroare a sistemului pe care noi l-am construit, pas cu pas, acceptare cu acceptare şi care ne consumă în timp ce îl consumăm şi noi pe el.

Unii veţi înţelege că militez pentru milă, pentru compasiune. V-aţi înşela. Eu militez doar pentru normalitate. Acea normalitate în care „ceilalţi” ar trebui să devină din ce în ce mai mult „noi”. Acea normalitate în care nu doar că ne înţelegem unii pe alţii, dar în care şi trăim împreună unii pentru alţii. Acea normalitate în care „ceilalţi” sunt doar erori ale sistemului, nu regula. Acea normalitate în care „noi” suntem din ce în ce mai mulţi şi din ce în ce mai „altfel”.

Astăzi este Ziua Internaţională a Nevăzătorilor (Ziua Bastonului Alb). Vă propun să o sărbătorim împreună? Poate, dacă aşa vreţi voi să înţelegeţi. Vă propun să vă gândiţi un pic la „ceilalţi” în termeni de „noi”? Da, asta da. Şi vă mulţumesc pentru asta.

Vă invit, de asemenea, să vă alăturaţi grupului nostru de oameni care au decis că vor să se implice să susţină paralimpicii României. Pentru că ei sunt, din toate punctele de vedere, nişte învingători. Alături de noi, cel puţin deocamdată, este Olympus. Pentru că am găsit o mare deschidere la acest brand, care susţine cu adevărat paralimpismul românesc. Şi alături de care o să vă invit, cât de curând, măcar să vorbim despre această mişcare. Să audă cât mai multă lume că „ceilalţi” suntem, de fapt, tot noi.

Vă mulţumesc.