‘raţi ai dreaqu cu Uniunea Europeana si cu civilizatia voastra cu tot

Azi dimineaţă, în drum spre birou, am trecut prin faţa Bibliotecii Academiei Române. De pe Bd. Dacia, la o aruncatură de iPhone de Calea Victoriei, the artera of the Romanian Capital. Vă spun toate acestea pentru că fără aceste detalii nu ar fi de mare angajament rândurile de mai jos. În care scriu, atâta cât mă duce şi pe mine neuronul, despre normalitatea noastra versus normalitatea altora.

Repet – poate nu aţi fost atenţi – locul despre care fac vorbire este Biblioteca Academiei Române. O clădire impunătoare, frumuşică (şi nu prea…), care şi-ar avea locul în orice normalitate urbanistică din orice oraş normal şi cât de cât mare din lumea asta. Nici nu ar ieşi prea tare în evidenţă, dar nici nu ţi-ar fi ruşine cu ea, un fel de apă sfinţită edilitară, ca să o zic cam ca de la peluză.

Azi dimineaţă văd un ditai bannerul pe gardul sus numitei instituţii, cu ceva congres internaţional de nu ştiu ce. L-am văzut cu coada ochiului, fără să îi acord prea mare importanţă, aşa cum vedem jdemii de chestiuni în peregrinările noastre şi nu ne prea interesează despre el. Asta până în momentul în care se întâmplă ceva care activează ceva şi respectiva chestiune devine de importanţă majoră în contextul respectiv.

În cazul de faţă, factorul de activare (sau cum i se zice) a fost o doamnă. Care a coborât, dintr-o limuzină, în faţa instituţiei. Îmbrăcată pe stil de lady, cu taior elegant, poşetuţă de aia #cumsecuvine, ştiţi genul. Râdea relaxată, vorbind în engleză cu însoţitorul ei. A intrat pe poarta Bibliotecii Academiei Române. Râdea în continuare. Brusc s-a oprit din râs, a avut o tresărire şi s-a oprit din mers. Brusc am devenit şi eu curios şi m-am uitat la ce se uită.

Iniţial am crezut că se uită la portarul instituţiei (sau bodyguard, ce o fi fost), care o saluta într-o poziţie de respect desăvârşit, pe sistem să trăiţi, şefa, puţin aplecat de mijloc, cu mâinile perfect întinse pe lângă pantaloni. Dar nu, doamna se uita la câinele tolănit în faţa portarului (sau bodyguard, ce o fi fost). Un maidanez căruia i se rupea masiv de: 1. faptul că doamna era ceva lady 2. că stătea în drumul oricui ar fi vrut să intre în respectabila instituţie 3. că era câine în Bucureştiul anului 2013 în curtea Bibliotecii Academiei Române.

Ajuns în acest punct al prea-frumoasei mele povestiri, o să încep să devin încruntat. Căci m-am întristat în momentul în care mi-am dat seama că am trecut de zeci de ori pe lângă poarta Bibliotecii Academiei Române, am văzut aproape e fiecare dată câinele ăla acolo, dar a trebuit să văd reacţia doamnei din străinezia ca să îmi dau seama că normalitatea pe care o credeam eu stare de fapt şi în care funcţionam pe sistem automat şi pe principiul obişnuinţei tâmpe este, de fapt, o anormalitate despre care nici nu m-ai vreau să vorbesc, ‘raţi ai dreaqu cu Uniunea Europeana si cu civilizatia voastra cu tot.

PS Am scris acest text prima dată pe facebook. Şi nu aveam de gând să îl pun şi pe blog. Dar m-a apucat ruşinea când mi-a spus un friend că „nu tu ziceai că pe blog rămâne ce scrii şi pe facebook nu?”. Drept pentru care, spăşit, iată că pun textul şi pe blog, ca să rămână pentru posteritate…

Ah, încă ceva. Pentru cei care nu se prind de ce am scris finalul cum l-am scris am doar un singur mesaj: :D

 

10 comentarii la “‘raţi ai dreaqu cu Uniunea Europeana si cu civilizatia voastra cu tot

  1. D-Petre Răspunde

    Locul cainilor fara stapan nu este pe strada si nici prin curtile unor institutii.

  2. BogDan Răspunde

    Povestea Cornel Dinu cândva despre mentalitatea românilor și despre cum nu se va schimba ea în veci. Ei bine, avea dreptate, chiar dacă-l urăște multă lume pentru lucrurile pe care le spune și, mai ales, pentru CUM le spune că na, omul are ceva cuvinte la el.

  3. Hapi Răspunde

    Pai cum sa ne comparam cu „ei”? Mie cainii nu mi-au atras atentia niciodata, este strict o chestiune personala. Vad si vaci pe drumul national si alte animale pe unde n-ar trebui sa fie. Sigur ca in ultima propozitie m-am referit si la fiinte umane.
    Apropo, pana deunazi nu vedeam cersetori in Germania. Franta, Spania, Italia sunt pline. In Germania ii ridica la 2 minute dupa ce se aseaza, de obicei. Reconfortant pentru trecatori

    Totusi acum stau unii (nemti!!!!) junkie…., au catelul si o chitara, o conserva si- cam asta e normalitatea.

  4. Lucian Răspunde

    Atentie, e posibil sa fie, totusi doar o chestiune de nuanta… In Malta nu exista picior de ciine (cind am ajuns acolo prima oara, am vazut un ciine /in lesa/ deabia in ziua 4; a doua oara nu am vazut nici-unul timp de o saptamina) – DAR pisicile vagaboande sint absolut pretutindeni, si subtituie cinii vagabonzi din RO din toate punctele de vedere. Italia se afla intr-o situatie oarecum similara (mai mult in sud decit in nord; si mai mult pe insule). Portugalia – aproape la fel. Nu e de bagat in discutia asta Turcia (ca nu e Europa, nu?), dar acolo am vazut cele mai zdrentuite pisici din lume…
    Deci, de ce ciinii nu si pisicile da? :) Intreb si eu…

  5. Natural Răspunde

    Sunt multe chestii cu care ne-am obisnuit si care ni se par normale, desi in alte parti sunt considerate anormale si chiar inadmisibile. Cainii, cersetorii, coruptia, can-can-ul… ca sa ma opresc numai la litera „c”.

  6. Galul Răspunde

    Din păcate repede ne influenţează orice e venit de la străini. Ne critică tot felul de vedete din vest şi repede ne prinde ruşinea. Aşa a fost şi cu doamna actriţă, care preţuieşte mai mult viaţa unui patruped canin decât viaţa unui copilaş. Ei vin,ne pornesc la protest, ne bagă pe gât ong-uri şi fug la aeroport, să nu-i muşte maidanezii, şi se repatriază în luxul lor, unde trăiesc, cei mai mulţi, în case impunătoare cu curţi mari, cu nu ştiu câţi câini adoptaţi, dar fără să fi avut ei înşişi copii pe care să-i nască şi să-i crească.

  7. Glass and Iron Răspunde

    Prima la mana : este clar ca doamna nu era Brigitte Bardot !
    A doua la mana : este foarte posibil ca acel caine sa nu fi fost pe-acolo de atat de multe ori pe cat crezi, memoria vizuala l-a inregistrat o data si apoi l-a proiectat ori de cate ori ai trecut pe-acolo.
    Asa ca nu are rost sa iti faci sange rau – n-ai ratat un autograf si nu esti anormal.

    Oricum, este normal ceea ce s-a intamplat – uite, eu nu am mai vazut de mult sobolani prin cartier (si nu stau in Primaverii) si de asta am fost tare uimit sa-i vad la Hofburg, zburdand prin parc. In schimb nici un altul de pe acolo nu s-a oripilat …

  8. Lucian Răspunde

    Revin. Din cite am discutat cu partenerii mei straini veniti la intilniri de proiect prin Romania, aspectul care ii scurtcircuiteaza pe ei (repet, mai degraba pe cei din nord decit pe cei din sudul Europei) nu este atit teama ca ar putea fi atacati, ci aspectul igienic al problemei. Ciinii, caii, vacile vagaboande in mediu urban sint, deci, asociate cu puricii (si as zice ca la asta s-a gindit in primul rindul doamna de la Academie :) ), dar mai ales cu faptul un management deficitar al deseurilor menajere. Una din partenerele acestea mi-a pus problema exact asa: daca exista atitia ciini vagabonzi in marile orase, asta inseamna ca aici pot gasi lesne de mincare – in primul rind aruncata aiurea sau usor de recuperat din containerele de gunoi. Deci, daca nu ar exista astfel de surse de hrana, sistematic, frecvent si, la urma urmelor, uniform, din centru pina in periferia cea mai saraca, n-ar exista nici ciinii, respectiv s-ar cara in alta parte.
    Deci, cum ar veni, ciinele vagabond e doar o metafora :) Pentru mizerie si gunoaie.
    *** Acuma sa nu ma intrebati de ce, in Napoli, unde gunoierii fac greva una-doua, si inca cu saptaminile, n-am intilnit puhoaie de ciini, ci numai pisici. Poate un specific regional/local…

  9. Lucian Răspunde

    Si iarasi, cu un ‘citat’ de acum juma de ora de la una din prietenele mele de pe Facebook (editor, persoana vizibila, semi-publica, deci nu-i dau numele):
    în Istanbul, în partea veche a orașului, era plin de cîini și pisici. pe lîngă fiecare terasă, pe lîngă fiecare magazin ori pur și simplu pe stradă sau dormitînd pe trotuare.
    la fel, în Atena, în centrul vechi. printre ruine, pe lîngă terase ori pur și simplu pe stradă, o mulțime de cîini ai nimănui și-ai tuturor.
    în nici un oraș din cele două n-am auzit nici ham. toate patrupedele, prietenoase.
    mă gîndesc că poate pînă și cîinii unei țări seamănă cu locuitorii ei.

  10. Vara Răspunde

    Sunt doi câini negri cu zgardă, adoptaţi de instituţie. Şi nu i-ai văzut lătrând! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *