No bun, pentru că recent am avut ocazia să văd „Fă-mi loc„, un excelent spectacol, în cadrul Undercloud, am fost spectator (ah, ce joc de cuvinte…) la o fază de genul crâmpeielor despre care vă spun în titlu. Aşa că am zis că e păcat să nu încep să vă spun, atunci când am ce, fireşte, despre anumite atitudini ale spectatorilor de teatru de pe la noi. Pe cei pe care îi văd eu, desigur. Eu doar vă povestesc şi vă las pe voi să trageţi concluziile.

Aşadar, ieri, în timpul excelentului spectacol (am mai spus asta, iertare), în spatele meu o doamnă îl întreba din  când în când pe domnul care o însoţea „ce zice, ce zice?„, iar domnul, cu o lejeritate ce dovedea irefutabil că e practică recurentă, îi repeta întreaga propoziţie. Nu am zis nimic în timpul spectacolului, am zis să mă bucur de ce văd pe scenă şi să nu mai puşte spiritul civic din mine, cum ar veni.

Numai că, vedeţi voi, soarta este uneori crudă… Iar eu doar un păcătos supus sorţii… Aşa că, la ieşire, eu fiind oprit să aştept pe cineva, cuplul cu pricina s-a oprit lângă mine. Mi-am zis în barbă, cu resemnare, „aşa a fost să fie” şi le-am spus, pe cel mai elevat şi cuminte ton cu putinţă, nemuritoarele cuvinte de mai jos, lăsându-i într-o disonanţă cognitivă care – păcătosul din mine o recunoaşte masiv – m-a amuzat în mod corespunzător:

Mă iertaţi, poate data viitoare alegeţi o piesă de teatru cu subtitrare în română, nu de asta dublată live.