Am o mare slăbiciune pentru Geoffrey Rush. Nu îmi aduc aminte să fi văzut un film în care să nu îmi placă e el. Aşa că ieri am profitat de pauza competiţională pe care alţii o numesc sărbătoare şi am fost la Cinema City in AFI să văd „Ofertă irezistibilă„. Un film de la care am plecat, din nou, cu zâmbetul pe buze.

Ar fi păcat să vă povestesc despre ce este vorba. Aşa că mai bine vă recomand să mergeţi să vedeţi filmul. Ca să vedeţi o combinaţie reuşită între lumea colecţionarilor de artă (Geoffrey face un rol spectaculos pe partea asta) şi de iluzii şi deziluzii şi alte alea, mai bine nu mai spun nimic, chiar nu vreau să stric plăcerea celor care vor să vadă filmul, sper eu să fie cât mai mulţi.

Vă mai spun doar că, la începutul filmului, eu cu doamna mea eram cei mai tineri spectatori din sală. Nu am văzut NICIODATĂ, repet, NICIODATĂ, de când merg eu la filme prin malluri o medie de vârstă atât de ridicată la un film :)) Ca norocul – dacă pot să spun aşa – că la câteva minute de la începerea filmului a intrat o doamnă cu vreo 3 copiii până în 12 ani, aşa că a scăzut media de vârstă pentru eşantionul de aproximativ 30 de oameni care am fost să vedem acest film…