Caut bloguri de animale

Ieri discutam pe facebook cu Zamfir despre tristeţea care ne cuprinde pe amândoi atunci când vedem o mostră de cretinism. El îmi zicea atunci de Penelopa. Despre care nu ştiam cine este. Acum ştiu :) Aşa că – mi-am zis în barba pe care nu o am – ia să facem noi o strigare să adunăm acilea în comentarii cât mai multe bloguri de animale.

Mă refer – precizare foarte importantă – la blogurile de animale, adică cel care, cum ar veni sunt scrise de animale sau – şi ăsta este maxima concesie pe care o fac – scrisespecial pentru un animal. Nu vreau bloguri despre animale, adică faz gen cum se îngrijesc şi alea alea, pentru că sunt din altă categorie, faină şi aia, nu zic nu, dar nu face obiectul discuţiei de faţă.

În timp ce voi îmi spuneţi despre astfel de bloguri, v-aş invita să îmi răspundeţi la întrebarea care nu numai că se cuvine pusă în acest context, ba chiar este imperios necesară: de ce să faci unui animal un blog, cu ce te ajută ca om? Precizez că întrebarea nu e de nici o culoare la mişto, ci chiar vreau să înţeleg mecanismul intern al unei astfel de decizii, cum ar veni.

Sunt şi ei, la rândul meu, mare iubitor de câini, dar, cu toate astea, nu numai că nu i-am făcut blog Lunei, câinele nostru, ba chiar ţin să precizez că nici nu am de gând să îi fac :)

 

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

19 thoughts on “Caut bloguri de animale”

  1. Am deschis un blog Câinelui Ulise, când am divizat, pe tematici, blogul meu. Câinelui – http://blogulise.wordpress.com/2013/06/09/remember-ulise-din-arhiva/ -, i-am dat zona de pamflet! Apoi , am povestit, tot, pe acelaşi blog, hălăduielile noastre. Acum, după plecarea lui Ulise, a venit rândul Penelopei – http://penelopa1.wordpress.com/2013/08/14/am-invatat-o-chestie-interesanta/ -.
    Pentru cei ocoşi: nu îl ajută cu nimic pe câine (totuşi, în perioada de boală a câinelui, notorietatea lui m-a ajutat foarte mult!), dar, îmi permite să-mi exersez, o dată în plus, plăcerea bloguirii!

  2. Legat de blogul lui Ulise, cea mai haioasă fază a fost, când, un super-ocoş m-a întrebat dacă pe blogul câinelui … scriu eu?! I-am răspuns, pe măsură: fiecare scrie pe blogul propriu! Apoi, am postat imaginea câinelui în faţa laptopului, ca să fiu mai … convingător!

  3. Stiu ca Oana Zavoranu incepuse oarecum moda asta facand pagina de fb motanului Marty.

    Alta tipa care a facut pagina de fb pisicilor ei este Alexandra Giula. Acum iti dau ce a zis ea in interviul acordat blogului meu:


    In primul rand nu au profil. Au pagina de facebook. :D Apoi, am facut pagina lor pentru ca mi-am dorit sa invat mai multe despre modul de functionare al paginilor: de la statistici la reclame platite. Si am vrut sa fac ceva care sa imi permita acest proces de invatare. In plus, trebuia sa pun undeva toate pozele pe care le fac cu ele, prietenii mei mi-ar fi dat unfriend relativ repede daca abuzam de news feed-ul lor la infinit!

    ( sursa: http://emilcalinescu.eu/interviu-alexandra-giula-2/ )

    Pe blog e cam acelasi lucru. Daca ti-ai pune pe blogul tau ce a mai facut pisica ori cainele s-ar putea sa enervezi oamenii. Asa e o chestie nitel mai sincera: faci blog cainelui si cine e interesat citeste acel blog. Nu-s iubitor de animale, deci chiar imi convine ideea: oamenii cu oamenii, cainii cu cainii. E mai fair zic.

    1. Frumos ai precizat: cine e interesat citeste acel blog!
      Dincolo de acest aspect, eşti cam pe-alături cu toleranţa, cu democraţia, … dacă ţie nu-ţi place sau nu înţelegi, de ce nu accepţi că eu sunt mai ocoş sau mai prost ca tine şi am dreptul să gândesc şi să acţionez într-un alt mod decât … îmi permiţi?!
      Prin anii ’80, am coagulat mişcarea filumeniştilor din România. Toţi ne considerau … tonţi. Dar, am organizat întâlniri, expoziţii, întocmire de cataloage, …
      Aaaa, Domnia ta nu şti ce e „filumenia”?! Deci, e clar: am făcut un lucru stupid, inacceptabil, …, nu-i aşa?!
      N.B.: http://filumenie.wordpress.com/2013/07/18/scrisoare-de-la-un-filumenist/

  4. E un fel de …personaificare ce-l ajuta pe autor . Psihic probabil. Nu ma refer in sensul negativ.
    Ai un animal, il iubesti, vrei sa scrii din pespectiva lui, ai „trac online” sau te simti mai in siguranta asa, nu poti fi atacat la persoana (doar pisica a zis/a gandit/ a facut aia si aia) Scriu ce-mi amintesc de pe la anumite cursuri, nu cred c-as citi un astfel de blog decat daca m-ar face sa rad .
    Dar la fel, de ce sa-i faci animalutului cont pe FB? „Cocosul de munte te-a ciupit”. Nu c-ar fi cocosul mare animal da eu zic ca nu-i frumos :)))

  5. Îi faci patrupedului sau zburătoarei cont și automat devii altfel. Pentru că tu nu poți sa te pui în postura necuvântătorului să exprimi ne-cuvântatul. Nici eu. Dar ei da. Și deja au câștigat în fata noastră. Sunt purtători de cuvânt ai….generației non-verbale (care în mod curios ia amploare). O lecție pe care nu știu dacă trebuie să o învățam.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)