Oamenii sunt de două categorii: oameni şi nu

Vă povestesc două întâmplări. Păţite azi dimineaţă. Una după alta. Înţelegeţi ce vreţi din ele.

Întâmplarea 1

Eu vin, de regulă, pe jos înspre birou dimineaţa. Astăzi, pe la 7.30, era pe lângă McDonalds Buzeşti, chiar pe calea de acces a maşinilor înspre McDrive. Un Golf negru, cu număr de Argeş, apare în spatele meu şi claxonează. Mă întorc iritat şi dau să cobor un sfânt (random, de obicei), dar cum sunt într-un efort continuu de autodisciplinare, respir adânc şi aştept să văd ce vrea gagiul care tocmai trăgea maşina lângă mine şi cobora geamul. Se apleacă puţin peste pasager (eu eram de partea cealaltă, nu în dreptul şoferului) şi zice:

Nu vă supăraţi, cum ajungem la Spitalul Fundeni? Că ne-am cam rătăcit...”.

Câteva secunde nu am putut să îi răspund. Pentru că mă uitam, cu respiraţia oprită, în ochii pasagerei. O doamnă pe la 40 şi un pic de ani, palidă, cu o faţă tristă şi cu ochi pierduţi. Avea o basma pusă pe cap, care încerca să îi acopere goliciunea creştetului. În acele secunde am simţit că aveam în faţa mea lipsa totală de speranţă, expresia teribilă a bătăliei deja pierdute. Am simţit că mi se taie stomacul şi am reuşit, cu voce pierdută, să îi arăt şoferului încotro să o ia…

În urmă cu vreo doi ani, aş fi reacţionat dur, cel mai probabil înjurând, dacă aş fi auzit acel claxon. Iar după aceea m-aş fi simţit mizerabil…

Întâmplarea 2

Eram pe trecerea de pietoni de pe Calea Griviţei, în zona unde se intersectează cu Semicercului. Mă asigur, văd maşini mai în depărate, pe ambele sensuri. Trec. Dintre Piaţa Matache (fosta, mă rog…), un Logan alb venea cu oareşce viteză. Când aproape eram pe trotuarul celălalt (eu mişcându-mă într-un ritm alert, stilul casei), aud un răcnet în spatele meu:

Dar ne mişcăm şi noi mai repede decât ochiul mortului, în pula mea!?„.

Mă întorc să văd care e faza. Căci, în nimicnicia mea, credeam cu toată inocenţa că nu cu mine are treabă respectivul specimen. Adică, zău, eu chiar traversez sprinţar spre repede. Personajul mă vede, îi pică faţa şi spune nemuritoarele cuvinte:

Iertaţi-mă, nu am ştiut că sunteţi dumneavoastră„.

Adică era unul care era ceva la firma unuia dintre clienţii mei. Îl mai văzusem pe acolo, genul care aduce cafeaua, plimbă câinele, aruncă gunoiul, de astea.

De parcă faptul că eu eram prieten cu şeful său contează în acest context… De parcă el nu rămâne forever în ochii mei un gherţoi… De parcă bunul simţ ar trebui să ţină cont de statusul social…

 

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

15 thoughts on “Oamenii sunt de două categorii: oameni şi nu”

  1. Rabdarea, tacerea, introspectia si analiza gandurilor se invata in timp din astfel de momente. Uneori suntem impulsivi si absurzi, sarim ca arsi din motive mai mult sau mai putin rezonabile si ajungem sa regretam.

    Nu stiu de ce, dar imi aduc aminte de o vorba (cred ca de pe la americani de undeva, spre rusinea mea nu imi aduc aminte unde am auzit-o): Mai bine lasi liberi 10 criminali decat sa inchizi un nevinovat.

    1. Sigur doar americanii ar putea gandi atat de pagubos in ceea ce priveste raportul „imagine-spirit de conservare” orice cap normal ar inchide cei „11” criminali, nu de alta, dar nevinovatul s-ar putea inmulti fiind victime ale criminalilor. Dar la ei imaginea e mai importanta decat viata insasi. Atat ma duce pe mine mintea.

      1. Asta nu e la americani, e peste tot intr-o democratie sanatoasa, Dorine iti propun un exercitiu de imaginatie, ce ai zice daca ai fi condamnat din greseala la 25 de ani de inchisoare doar ca sa faca alti 10 pe bune ? parca nu mai suna asa bine nu ? de aia ii mai bine sa cantaresti de 100 de ori sa lasi 10 infractori in liberate dar cand il condamni pe unu sa fi 100% sigur, pt ca timpul si libertatea sunt cele mai de pret lucruri …

  2. Opinia larga intelege, in mod gresit, prin karma o acumulare de actiuni si fapte pentru care platesti, etc si etc. In adancime, si in contextul original, karma inseamna pur si simplu o predispozitie – in functie de starea interioara – de a te intalni cu anumite situatii, acte, fiinte!

    Caci :)

  3. Cred că cel mai bun răspuns, mai ales raportat la „Întâmplarea 2”, e articolul pe care l-am publicat azi.
    Avem încă mult prea multe de învăţat ca să fim europeni.
    Simpla apartenenţă la o organizaţie, e un act formal.
    A fi european, ţine de nivelul de educaţie al fiecărui individ.

  4. Dacă eşti femeie ai de suportat şi mai multe înjurături: dacă mergi prea repede că de ce mergi repede, dacă te mişti încet pe trecerea de pietoni că de ce încet şi tot aşa.
    Şi mai jale e când plouă afară, de parcă la ăla în maşină ar ploua iar tu ai fi la soare, pe o plajă.

  5. Nu te enerva, Si pana-ti trece, Numara incet, Pana la zece :)
    Intamplarea nr. 1 te scoate in evidenta, intamplarea nr. 2 il baga in cacao pe respectivul :) Spor!

  6. Partea proasta e ca procentul celor care nu mai fac parte de mult timp din categoria oamenilor este in continua crestere. Vorba aia, am ajuns sa zambesc doar animalelor si copiilor, de oameni sunt satul!

  7. Astia sunt, ce sa le faci. Educatia vine de acasa, dar mi-a placut mult expresia „iertati-ma n-am stiut ca sunteti dumneavoastra” macar atat. Sper ca a invatat ceva, dar imi e greu sa cred.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)