Unul din lucrurile faine care mi se întâmplă de când cu aventura asta a mea în social media este că întâlnesc oameni fani. Care chiar dacă nu sunt de acord cu tine ştiu să nu fie de acord în mod exemplar, ca să zic aşa. Aveţi mai jos o mostră. Oferită de Dadal. Cu care m-am contract când am scris despre dreptul Bisericii Ortodoxe Române de a fi aşa cum este. L-am provocat atunci să scrie un guest post aici pe chinezu.eu, în care să răspundă la întrebarea „de ce este necesar ca preotii sa fie imbracati cu hainele alea cu sclipici?”. Răspunsul îl vedeţi mai jos.

–––––––––––––

Vreau să încep cu o afirmație: cam de vreo 1300 de ani (cifra este rotundă, se găsesc și informații precise dar nu e important aici) în orice biserică ortodoxă, de oriunde în lumea aceasta, se săvârșește aceeași Liturghie. Am spus biserică ortodoxă și nu creștină pentru că în ceea ce privește Biserica Catolică, acolo lucrurile s-au schimbat de-a lungul timpului, liturghia lor fiind astăzi o formă simplificată și prescurtată a celei originale. Dacă a fost o decizie bună sau nu aceasta, nu este treaba nici competența mea să judec.

Mă refer în cele ce urmează la Sf. Liturghie, atunci când voi vorbi de ritual, pentru că este cea mai importantă slujbă și pentru că aspectele propuse sunt valabile și pentru restul slujbelor ortodoxe.

Și acum revenind. Spuneam că de ceva timp :) liturghia ortodoxă este la fel pretutindeni și în orice timp. E ceva important în afirmația asta? Da! Colosal de important. Dar ce e și mai important decât informația în sine este un anumit aspect. Slujba aceasta nu a rămas atâta timp neschimbată pentru că așa e obiceiul. Aici nu vorbim de obiceiuri. Obicei este să treci cinci minute în noaptea de înviere prin curtea bisericii sau pe străduțele din proximitate, să prinzi un loc bun la tribună, puțin mai departe de fanaticii din galerie, să aprinzi un calup de parafină cu un fitil în mijloc, de la cel din față, și să spui a doua zi că ai fost la slujba de înviere. Sau că ai luat lumină. Nu, prietene, ai aprins o lumânare! Ca să pleci cu lumină trebuia să fi venit cu măcar o fărâmă de lumină în tine, sau cu deschiderea spre ea. Dar asta e altă discuție, o păstrăm pentru guest post-ul No. 2 la rubrica Fracturi spirituale în republica chineză.

Liturghia este aceeasi pentru ca de-a lungul timpului, începând cu sinoadele ecumenice (un fel de multi chat la care participă reprezentanții tuturor comunităților creștine din lume, imaginează-ți ce logistică a fost asta, la nivel de comunicare de secol III-IX) s-a stabilit că forma aceasta este completă, curată și corectă. Și forma aceasta implică atât ritualul în sine, cât și textul, vesmintele, tot.

Acum, sunt mulți care spun despre Biserica Ortodoxă că se încăpățânează să nu fie în pas cu timpurile. Eu spun altceva: e o diferență foarte importantă între a fi contemporan cu vremurile pe care le străbați și a fi la modă. Biserica Ortodoxă nu este o companie care își modifică marketingul în funcție de tendințele pieței. Nu caută să își seducă sau convingă follower-ii, ci să îi câștige. Ori în domeniul de care vorbim, sufletul, nu poți câștiga decât fiind consecvent și egal cu tine.

Sincer, m-ar dezamăgi o Biserică Ortodoxă care ar scurta liturghia sau ar elimina din anumite elemente, pentru a câștiga mai mulți tineri, sau adepți în general. M-ar dezamăgi crunt pentru că ar însemna că, în momentul acela, sunt membru al unei instituții cu adevăruri interschimbabile. Nimic din ceea ce înseamnă liturghia nu este regie, sau scenariu, sau spectacol. Cel mai mic gest, cel mai mic obiect de la lingurița de împărtășanie până la veșminte se valorizează nu prin ele însele, ci prin cele la care fac trimitere.

Fiecare slujba actualizează un anumit moment din istoria omenirii. Știai că ziua liturgică nu începe dimineața, de exemplu? Ziua liturgică începe seara, la apus. Cu slujba Vecerniei. La care luminile sunt puține, veșmintele slujitorilor simple și sobre. Pentru că este începutul zilei liturgice, care amintește de începutul omenirii, de revelația primordială și întunericul căderii. Și tot așa. Veșmintele liturghiei sunt pline de lumină și strălucire, într-adevăr. Pentru că liturghia este slujba învierii. Nu este nimic la întâmplare sau de corectat. Veșmintele diaconilor sunt întotdeauna luminoase, albe sau strălucitoare, pentru că diaconii fac trimitere la slujirea angelică. Ale episcopilor maiestuoase, pentru că ei reprezintă dimensiunea și activitatea arhierească a Mântuitorului, etc.

Ai intrat în timpul Postului Mare într-o biserică? Totul este negru și plin de sobrietate, de la vesmintele slujitorilor pana la ornamentele din biserică. Nimic din sclipiciul la care făceai referire. Pentru că perioada aceea face trimitere la patimile Mântuitorului, la suferință.

Lanțul pe care îl poartă arhiereul la piept :) engolpion se numește, de obicei o icoană a Maicii Domnului cu pruncul în brațe, simbolizând slujirea ierarhului care îl are tot timpul pe Hristos în inimă, deosebea în vechime pe arhiereii de rit bizantin de ceilalți. Și amintește de relicvarii, cutiuțele în care creștinii purtau totdeauna cu ei sfinte moaște.

Sacosul, veșmântul în formă de sac, cu mâneci scurte și largi, provenind din hainele împăraților romani, unde se numea dalmatică, pentru că fusese preluat de la dalmați. Este simbolul umilinței, amintind de hlamida cu care a fost îmbrăcat in batjocură Hristos. Și mai apoi un semn al umilinței patriarhului creștin față de împărat, ca uns al lui Dumnezeu.

Și tot așa, nu este loc nici pe departe pentru simbolismul tuturor aici.

Ceea ce vreau să spun este că a schimba toate aceste lucruri înseamnă a renunța la identitate și la credința în propria misiune. A admite faptul că adevărul pe care îl reprezinți este maleabil și fragil.

Diferența dintre cultul ortodox și manifestările religioase ale altor culte neo-creștine este aceeași ca între o icoană și un tablou religios. Dimensiunea apartenenței la sacru este ceea ce dă valoare elementelor dintr-o slujba ortodoxă.

Corect, este mult mai ușor de urmat un cult călduț care propune un Iisus dulceag, care nici nu cere multe, nici preoți, nici biserici, nici posturi nici slujbe de 2-3 ore. Numai că e o mică problemă. Aceste culte îl creează pe Dumnezeu în chipul și asemănarea omului recent. Și iarăși mă simt nevoit să repet, adevărul nu este adaptabil la modă.

Pornind de la premisa că există Dumnezeu, atunci avem din start o chestiune clară: dacă există, atunci există așa cum există, nu cum am vrea noi să existe.

Și dacă tot suntem la această premisă, cunoști pariul lui Blaise Pascal?

Dacă tu crezi în Dumnezeu și el nu există, nu ai pierdut nimic. Dar dacă tu nu crezi în Dumnezeu, și el există… atunci ai pierdut TOTUL”

Confortul și comoditatea nu au nimic de-a face cu spiritul. Nici religios, nici altminteri.