Şi – nu ştiu de ce simt asta – ne-am despărţit prieteni

Eram pe Bd. Dacia, mă duceam către Romană. Sufla un vânt corespunzător. În faţa mea, un tânăr mergea agale (aşa se zice, nu?), ascultând muzică în nişte căşti de alea cam cât o farfurioară de ceaşcă de cafea. Vântul sufla din faţă. Un pahar de plastic venea rostogolindu-se către el. Tânărul îi dă un şut, aruncă paharul în aer, îi modifică traiectoria, dar imediat vântul preia bucata de plastic şi o rostogoleşte în direcţia mea.

Eram hotărât să opresc eu paharul din rostogolire şi să îl arunc la un coş de gunoi. Dar l-am văzut pe tânăr că se opreşte din mers, stă un pic nemişcat, de parcă a uitat ceva, după care se întoarce şi execută un pas alergător ca să ajungă din urmă paharul de plastic. L-a prins când era la vreo 3 metri în faţa mea. M-am oprit şi eu. L-a ridicat, s-a uitat un pic la el (un moment în care eu mi-am ţinut respiraţia…) şi apoi l-a aruncat la coşul de gunoi din faţa parcului de lângă Muzeul Literaturii.

Presupun că toată faţa mea era un zâmbet. Pentru că atunci când, din întâmplare, cred (sau nu, cine ştie… ) s-a uitat înspre mine, mi-a zâmbit oarecum stingher. I-am răspuns înclinând puţin capul în direcţia lui. Un salut plin de respect. Şi de speranţă că va fi mai bine. Şi – nu ştiu de ce simt asta – ne-am despărţit prieteni. Chiar dacă nu ne cunoaştem şi, cel mai probabil, nu o să ştim niciunul niciodată cine a fost celălat…

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

14 thoughts on “Şi – nu ştiu de ce simt asta – ne-am despărţit prieteni”

    1. Nu am mai scris in postare, sa nu para lacrimogena la greu. Dar, daca as fi scris, as fi spus asa: cred ca am asistat la acel moment extraordinar cand constiinta cuiva are un moment de sclipire, care ii formeaza caracterul :)

  1. Mai sunt si oameni care au simt civic. Totul trebuie sa porneasca de acasa, iar tu daca esti constiincios, trebuie sa incerci sa convertesti si pe altii. Doar daca vom fi multi, vom reusi sa schimba ceva in bine.

  2. Sincer, desi realitatea tinde sa ma contrazica, mie mi se pare normal acest comportament.
    Evident, trebuie apreciat, dar nu este nimic iesit din comun. Asa ar trebui sa se intample lucrurile in mod normal.

  3. Pingback: Si “izvorul” cu oameni faini nu a secat! | Parerile Artistului in Blogosfera

    1. M-am gandit si eu la asta, ce as fi facut daca. Nu prea imi plac mie astea cu daca si cu parca. Dar in cazul de fata am facut o exceptie. Si raspunsul este unul singur: in afara de a ridica eu paharul ala si sa il arunc la cos, nu as fi facut nimic.

  4. Astea sunt poveşti chinezeşti.
    Dacă vedeam eu faza asta, individul i-ar mai fi tras un picior paharului, că aşa-i sănător şi poate s-o facă.
    Nu ştiu cum vezi tu că oamenii se poartă absolut firesc, iar eu, anapoda. Trebuie să mă duc la oculist…

  5. te-a recunoscut ma si n-a vrut sa se faca de rahat.
    Glumesc, sunt multi care inca mai fac chestia asta. Da, arunca mizeriile la cos. Chiar daca nu sunt produse de ei.
    Mi s-a intamplat asa o data cand veneam catre casa de la un concert rock. Și stii cum sunt eu imbracat. Plus părul măciucă în cap, plus vreo 7 inele. Imagine that. Și terminasem de mâncat un croissant, și m-am dus drept spre un cuplu de batranei care statea pe o banca. Femeia s-a speriat, apoi a rasuflat usurata cand a vazut ca am aruncat la cosul de gunoi invelitoarea. Uite mi-ai dat temă să scriu un articl. Merci!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Top articole din această secțiune

4900 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)