În mod normal, ar fi trebuit să scriu despre „Confesiuni despre viaţa şi artă” în Republica Culturală Chineză. Doar că mă simt mult prea modest în a descrie ce a făcut maestrul Radu Beligan pe scenă, deşi ştiu că asta ar putea fi un şoc pentru voi, cei care îmi consideraţi aroganţa de nesuportat. Dar asta am simţit, ca sunt mic, foarte mic, atunci când am văzut un om care la 94 de ani vine pe scenă şi începe prin a ne spune că „fiecare zi este un dar ceresc„. Şi apoi, de parcă eram nişte nepoţi vrăjiţi de basmele pe care bunicuţul din faţa noastră le înşiră, să stăm să ascultăm câteva file dintr-o viaţă de legendă.
„Confesiuni despre viaţa şi artă” nu este un spectacol de teatru. Este o încântare căruia nu prea pot să îi dau nume. Este o ocazie unică de a-l avea pe Radu Beligan în faţă şi de a-l asculta cum ne spune – cu asta am rămas eu, cel puţin – că cel mai greu rol pe care trebuie să îl joci în viaţă este chiar cel în care trebuie să te joci pe tine. Fără regizor, fără scenariu, doar cu nişte colegi de scenă, unii impresionanţi, alţii de o tristeţe devastatoare, forţat mereu şi mereu să improvizezi, în funcţie de public, de sala de teatru, de vremuri şi de aruncăturile sorţii.
Am încremenit când l-am auzit pe maestru spunâdu-ne secretul longevităţii lui: iubirea. Extraordinar de simplu. Dar cât de profund… „Iubiţi orice, dar iubiţi!„, un îndemn fabulos, de-a dreptul fabulos. E drept că trebuie să fi trecut prin mai multe în viaţă, să te fi lovit de nişte praguri dure, să fi avut nişte bucurii teribile, ca să înţelegi acest formidabil îndemn.
Starea de elev. Permanenta stare de elev. Aşa ne-a explicat Radu Beligan succesul său profesional. A învăţat mereu, de la toată lumea şi din orice situaţie. Nu a considerat niciodată că ştie ceva, ci, dimpotrivă, că are foarte mult de studiat. Ne-a spus că învaţă în continuare. La 94 de ani.
Mulţumesc, maestre, pentru o seară care m-a emoţionat mult mai mult decât aş fi crezut.
Semnat,
Un elev
5 thoughts on “Iubiţi orice, dar iubiţi!”
Are, într-adevăr, un fel tulburător de a vorbi natural și bland despre lucruri și stări dintre cele mai profunde. Și ce e superb e că nu lasă nicio secundă senzația că filosofează gratuit, nici măcar pe aceea că ține lecții. Nu! Sunt numai cuvintele lui despre felul în care vedea viața și lumea. Restul e al nostru să culegem!
mi s-a facut pielea de gaina:-s. foarte fain.
1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.
2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată.
Banuiesc ca nu mai trebuie sa mentionez de unde am citat…
Te-a marcat întâlnirea asta, Cristi! Eşti atât de smerit, elevule! Dar îţi revii tu, repede…
Pe mine m-a convins Horaţiu Mălăele, care mi-a spus acum mulţi ani că Beligan e cel mai bun actor român.
Sunt putini oameni pe care dupa ce-i asculti te simti ca hipnotizat te simti „un elev”.
Oamenii care au puteresa sa invete indiferent de pozitia pe care o au la un anumit moment sunt oameni care chiar merita statui. Merita cinstiti si merita sa fie pusi pe cel mai inalt loc.
Foarte tare postarea!