Ştiţi cum se întâmplă îndeobşte pe la noi (dar, presupun, şi aiurea). Adică partea nasoală din ceva circulă mult mai repede decât (ceea ce s-ar putea să fie dar nu se ştie dacă aşa este) partea bună. Aşa s-a întâmplat şi în cazul operaţiei lui Dan Bittman, când se auzea peste tot faza cu „săracul, e gata cu vocea lui, nu îşi mai revine după operaţia aia…„. Şi pe mine mă prinsese chestiunea şi o ziceam şi eu când venea vorba despre acest caz, căci auzisem oameni care ştiau cât este ceasul în industrie spunându-mi „din surse sigure” că aşa este, Dan e finito, trebe să se apuce de TV sau nu ştiu ce, nu mai poate cânta.

Aşa că, aproximativ la 3,45 de secunde de la momentul în care am dat play clipului de mai jos, văzut la Cristina Bazavan, am rânjit masiv fasolea şi mi-am spus „bine că am fost noi proşti” şi m-am bucurat teribil că Dan şi-a revenit. Nu că mi-ar plăcea decisiv ce cântă Holograf în ultima vreme, asta este o altă mâncare de peşte. Ci pentru că nu îmi imaginam cum ar fi fost viaţa lui fără să cânte :)