Pot să vă spun ceva personal înainte? Sigur că pot, doar e blogul meu :) Ei bine, deşi e din ciclul „laudă-te tu, că alţii te laudă mai greu„, vă spun doar atât: mare noroc aveţi cei care mă aveţi ca prieten. Nu sunteţi mulţi, căci nu le pot spune multora prieteni. Dar cei care sunteţi, să ştiţi că aţi intrat în acel cerc foarte restrâns din coraconul meu propriu şi personal şi o să fie greu să ieşiţi de acolo. Cu ce vine asta la pachet? Cu mult suflet pe care eu îl pun în relaţia mea cu voi :)
Exemplu concret, căci ştiţi că aşa îmi place. Make. Marius Matache, pe numele lui de civilie. S-a lansat într-o aventură cu apariţia primului lui album, Hoinar în Piaţa Matache. Am fost alături de el încă de la început. Ba chiar îmi pare – şi aici vine momentul în care mă enervez pe mine – că puteam face mai mult. Am fost cu el la lansarea de la Mediaş, la lansarea de la Gura Humorului, o să fiu la lansarea de la Bucureşti, şanse mari să ajung la lansarea de la Iaşi şi tot aşa. Şi de fiecare dată am avut emoţii. Dacă era cineva pe care l-aş fi ştiut şi atât era una. Dar era vorba de Make, prietenul meu, iar la aşa ceva am mari emoţii :)
Şi la conferinţa de presă în care Make a anunţat albumul am avut emoţii. Nu că ar fi fost o prezenţă covârşitoare din partea colegilor din presă, dă-i pace, cu asta deja suntem obişnuiţi. Ci pentru că era un moment foarte important pentru Make al nostru. Evident că am ţinut să fim alături de el. Pentru că asta fac prietenii :)
Nu vă spun ce s-a povestit la conferinţă. Este irelevant în acest context. Vă spun doar că dacă nu v-aţi luat bilete la concertul lui Make de pe 11 februarie, trebuie să vă grăbiţi într-un mare fel. Mai sunt doar câteva. Sub 5 :D
3 thoughts on “Emoţii de blogger la conferinţa de presă a unui blogger”
Poate ajungi impreuna cu Make si mai prin vest …
De unde stii ca am vorbit de tine cand am fost la Suceava si ca astept semn de la Make sa imi spuna cand ajungem la Resita? :))
Pingback: Patria Records • Republica Culturală Chineză