„România captivă” (editura Tritonic, 2011) este o carte scrisă de Bogdan Ficeac. Pe care am citit-o de curios. Adică am vrut să văd cum pune problema un jurnalist atunci când are ocazia de a fi mai mult decât ceea ce îndeobşte şi în anumite cercuri este numit istoricul clipei. Mai jos aveţi câteva concluzii despre această cartea. Nu multe.
Ce mi-a plăcut
1. Faptul că există oameni care mai scriu astfel de cărţi în care iau la rost România pentru că nu este aşa cum ar vrea ei – cum a vrea noi toţi, de altfel – să fie.
2. Scriitura succintă, alertă, parcă citeam un editorial extins, iar asta ajută la parcurgea unei cărţi care are o atmosferă sumbră (vezi mai jos).
Ce nu mi-a plăcut
1. Atmosfera sumbră a cărţii. Dacă cineva cade în capcana pe care autorul o întinde, cred, fără intenţie, adică aceea de a ne arunca în găleata cu negativism, riscă să nu vadă şi lucrurile bune care s-au întâmplat – totuşi – în ultimii 22 de ani în România.
2. Deşi apreciez munca de documentare făcută de autor, faptul că alege din cărţile şi autorii citaţi doar pasajele în care românii şi România sunt făcuţi varză nu mi-a plăcut. Din aceleaşi considerent ca cel de la punctul 1.
3. Îmi scapă oarecum mesajul cărţii. Adică autorul ne spune despre lucrurile care merg rău în România şi oferă nişte explicaţii. Pe care, de altfel, le ştiam. Adică entropia informaţională pe care o livrează cartea este relativ mică. Aş fi preferat un „dar” în care Ficeac să ne spună şi ce soluţii vede.
Per total o lectură interesantă. Pentru cei pasionaţi de domeniu, fireşte.
