Unii mi-au reproşat că – ziceau ei – v-am certat la faza cu găsitul de subiecte de scris pe blog. Aşa că v-am oferit o variantă… prietenească :) Acum execut un fel de continuare. Doar că într-un registru gen ridicat sprânceana a mirare şi a întrebare.
Căci aş vrea să ştiu care ar fi motivele pentru care aţi refuza să scrieţi pe blogul vostru despre excelenta iniţiativă despre care vă spun mai jos şi pe care o sprijin din toată inima. De altfel, sportlocal.ro este partener al acţiunii, pentru că nu puteam sta pe margine, nicicum!
„Pauza de educaţie fizică„ este iniţiată, organizată şi administrată de Aurel Răcăutan şi echipa sa de la Zibo.ro (proiect pe care l-am susţinut de la început, în ciuda unora) şi sprijinit de Aqua Carpatica, motiv pentru care îi felicit şi le urez toate cele bune pentru că s-au implicat la modul serios în această acţiune.
Ce se întâmplă? În fiecare vineri din ultima săptămână a fiecărei luni, în pauza mare, copiii din şcoli sunt invitaţi în curte pentru a face câteva exerciţii. Găsiţi detalii aici, precum şi câteva galerii foto de la acţiunile care au avut deja loc. Iar dacă vreţi să vă înscrieţi şcoala pentru acţiunile următoare, sunteţi de nota 10 cu steluţă :) Apropo, mâine, 25 ianuarie, este următoare „etapă” aşa că grăbiţi-vă!
Hai că v-aţi prins despre ce este vorba, nu insist. Dar tare aş vrea să îmi spuneţi ce vă opreşte să scrieţi pe blogurile voastre despre această iniţiativă şi să invitaţi şcolile să se înscrie? Care sunt motivele, în general, pentru care nu scrieţi despre iniţiative de genul acesta? Pentru că eu nu înţeleg cum să nu sprijini aşa ceva, zău…
6 thoughts on “Motivele pentru care bloggerii nu scriu pe blog despre anumite subiecte”
Eu nu mă mai implic in proiecte cu liceenii şi liceele de când am plecat din Iaşi (adică vreun an şi jumătate), dar cred că asociaţia studenţească de la psiho încă mai derulează proiecte cu liceele din Iaşi. Le-am făcut un blog acum vreo 3ani, dau link-ul, poate scriu ei acolo. Asta ca să fim siguri că ajunge totuşi la cine trebuie şi nu e doar un alt „articol uitat pe blog”. :D
Apropo, nicio menţiune pe nicăieri de 24 ianuarie 1859, Mica Unire? Întreb, nu dau în cap. :))
Multam, e bine sa auda cat mai multa lume.
Legat de Mica Unire, ma intrebi pe mine de ce nu am scris la mine pe blog? Lasa ca iti explic eu de ce cand ne vedem. Ca nu vreau sa dau din casa :))
No bine, aştept un răspuns detaliat. :))
p.s. Am dat email către asociaţie cu link-ul către articol. Restul depinde de ei.
Daca tot intrebi de ce n-am scris, iti raspund.
In primul rand pentru ca nu imi plac chestiile astea, castiga unul singur, ala care strange mai multe Like-uri. Excluzi din start pe toti cei din mediul rural, oraselele mai mici, care, crede-ma, se implica din tot sufletul cand vine vorba de lucrat orice cu copiii. Dar nu au „retea de vot”.
Apoi, pentru ca nu imi place cum sunt folosite cadrele didactice. Vremea lui Haret, cand ii puneam dascalului in spate toate actiunile de voluntariat nascute la minister, a trecut. E asa greu sa scrii acolo, „toate cadrele didactice primesc un certificat de participare”? Au nevoie de atat de putin, dar… costa printul si expedierea, nu?
Mai adaug, nu as fi deloc incantata sa-mi vad copilul fotografiat si pus pe net, fara sa fiu si eu de acord. Aici e piticul meu, problema mea.
Stiu, vad si partea buna, incurajarea miscarii, dar cu o floare nu se face primavara. Pe vremea mea (urasc fraza, dar erau lucruri bune si pe-atunci), in prima pauza, din fiecare zi de scoala, eram scosi obligatoriu (nu cine vrea, miscare faceam toti!) la „inviorare”. Tot terenul de handbal din curte se umplea de copii, iar sapte elevi de la a IVa coordonau exercitiile de pe trepte. Si incepeam ziua cu un pic de gimnastica. Apoi alergam toata curtea ca bezmeticii. In clasa nu ramanea decat elevul de servici, vai de pielea ta daca te prindea invatatoarea sau directorul ca ai chiulit.
Daca tot consideram ca avem o problema, atunci ar trebui sa incercam s-o rezolvam de la radacina. Nu sa ne amagim.
Pingback: Motivele pentru care bloggerii nu scriu pe blog despre anumite subiecte
eu nu o sa pot intelege niciodata fazele astea. deci sunt niste etape prin care se trece tot mai des, care culmineaza (culmea) cu cat de super tare e initiatorul:
1) incepi printr-o idee…ideea fiind proasta nu se baga nimeni la ea
2) incepi sa rogi lumea sa te ajute cu ideea (proiectul) ca nu au nimic de pierdut si ca tu crezi ca e bun (chiar daca toti vad ca e o aberatie), dar ii rogi din inima sa te ajute
3) dupa care (in cazul in care) ideea prinde contur si devine cat de cat cunoscuta datorita ajutorului primit din mila
4) brusc initiatorul ideii tampe incepe sa se umfle in pene, ca uite frate ce succes online a realizat el.
E penibil. Aveti simtul penibilului si nu mai credeti ca nu vede nimeni penibilimile prin care treceti pentru a ajunge undeva.