De foarte multe ori suntem într-o camera a ecourilor 2.0. Care înseamnă că avem un grup – mai mare sau mai mic – de oameni, în care ne alegem reciproc (în sensul că tu îl alegi pe ei şi ai te aleg pe tine pentru a interacţiona) după nişte criterii nu întotdeauna corecte. Spun “corecte” nu din perspectiva definiţiei de dictionar, căci, fireşte, orice decizie de a te asocia cu unii sau cu alţii îţi aparţine 100% şi e corectă atâta vreme cât tu consideri că este aşa, ci din perspectiva faptului că uneori această corectitudine de grup îţi livrează informaţii false. Pentru că lipseşte esenţiala privire de ansamblu, etrem de utila punere în context.
Spre exemplu, să zicem că suntem nişte apicultori şi că ne-am făcut un grup. Camera ecourilor în acest caz funcţionează cam aşa: noi vorbim despre miere, despre ce credem că vor să cumpere consumatorii, despre cât de proşti sunt că nu vor să cumpere mierea despre care noi zicem că e bună, despre faptul că piaţa este ignorantă şi nu dă banii pe superba noastră miere. În realitate, grupul nostru al apicultorilor, deşi în interiorul lui suntem brici, în afara acestei camere a ecourilor consumatorii nu cumpără pentru că habar nu au de mierea nostră, pentru că noi nu facem nimic să ne facem cunoscuţi. Şi că ei nu sunt ignoranţi în materie de miere, ci sunt chiar consumatori acerbi, doar că ei cumpară din altă parte, nu din grupul nostru, dar noi suntem prea ocupaţi cu a povesti între noi aceleaşi lucruri pe care le povestim de o grămadă de vreme ca să ne dăm seama de asta. Şi că ar fi excelent să facem ceva să spargem această cameră a ecourilor şi să ne întrebăm ce trebuie să facem ca să ridicăm ochii un pic şi să şi învârtim privirea un pic mai mult.
Punerea în context este tata şi mama şi unchiul şi bunica înţelegerii oricărei chestiuni. Este greu de făcut asta, fireşte, căci înseamnă în primul rând să te gândeşti că ai nevoie de aşa ceva (pfoai, cât de greu este pentru unii să priceapă simplul fapt că nu sunt centrul universului), să îţi dai seama ce trebuie să faci ca să poţi pune lucrurile în context, să aloci nişte resurse (chiar dacă vorbim de timp, această resursă din ce în ce mai enervantă din ultima vreme) ca să execuţi această punere în perspectivă şi, fireşte, să înţelegi ce vezi. Şi apoi să aplici ce ai înţeles. Dacă ai înţeles ceva.
Mi-am impus de ceva timp să am nişte pit stopuri, ca să le zic aşa, pentru acele momente de punere în perspectivă. Şi pe măsură ce învăţ şi cum să fac asta şi ce să înţeleg (este un fel de auto-training, dacă vreţi), îmi dau seama că este una din cele mai bune decizii strategice pe care le-am luat. Şi în plan personal, dar şi în plan de business. Sigur că nu îmi place mereu ce văd. Dar exact asta este ideea: să înţelegi dacă şi ce faci bine, dacă şi ce faci rău. Şi poţi înţelege asta doar dacă realizezi o punere în perspectivă. De mai multe ori. De pe “înălţimi” diferite şi în contexte diferite.
Ce legătură are asta cu lumea bloggingului? E simplu. Înlocuiţi “apicultori” cu “bloggeri” în exemplul de mai sus şi înţelegeţi brusc ce vreau să zic.
PS Titlul nu îmi aparţine. Mi l-a sugerat o fetiţă de 9 ani (Maria, vrea să se facă şef de bancă), când am fost într-un context special şi deloc bloggeristic (citeam poveşti la o bibliotecă). Maria mi-a răspuns cum vedeţi în titlu la întrebarea “ce sunt blogurile?”. Una din cele mai frumoase puneri în context din ultima vreme.
10 thoughts on “Blogurile sunt scrise de oameni”
Pingback: Cele 5 recomandari de vineri | blogger CU GREUTATE pe un blog CU DE TOATE
Tot mai multe greseli imi descopar. Tot mai multe rateuri imi vin in minte dupa acest articol.
Cateodata atat de mult alergam dupa informatii corecte, incat cele de sub nasul nostru nu le mai urmarim.
Cateodata ata de mult insistam in anumite lucruri incat oamenii din exteriorul grupului nostru devin speriati. Ori instam noi prea mult, ori explicam de la un nivel la care noi am ajuns si este nevoie sa coboram de unde am pornit. Din cauza lipsei de comunicare la nivelul care trebuie, intre grupul respectiv si ceilalti se ajunge sa (nu) inteleaga fiecare ce vrea. Din respect pt acel mic sau mare grup, cei care interactioneaza, nu vor sa-i deranjeze niciiunul si sa le spuna „Ioane, sa mor daca io inteleg ce vrei sa spui”. Din prea bun simt si respect,de a nu-i supara, ii lasi in lumea lor, in grupul lor, desi ei spun in continuare ca asteapta acel feedback, adica chiar te roaga sa le spui ce te deranjeaza, pt a analiza si repara greselile.
Acum fiecare considera ceea ce vrea sa faca. Vrea sa comunice cu acel grup, sau vrea sa-i ajute sa se faca auziti.
Schimbati grupul de apicultori cu orice grup si se potriveste perfect.
Am tras deja un semnal de alarma dupa acest articol.
Ms.
Ma simt cam vinovat din cauza ca nu resesc sa aplic in practica ceea ce cunosc, iar tu pui sare pe rana.
PS.Eu pot sa nu fiu de acord cu tine, dar cu greu in ale bloghingului…aci trebuie sa te citesc ca pe un clasic :)
Adevărat ai grăit! Mulțumim pentru contextul ”metaforic”!…Foarte bine punctat!
Am tot scris/sters/scris/sters si nu reusesc sa ma adun. Vreau sa scriu un singur cuvand, dupa asa postare:
Amin!
nu vreau sa fiu rautacios pentru ca n-am nimic de impartit cu tine. vreau doar sa remarc subiectiv ca desi pe mine nu m-a sensibilizat, emotionat, informat, sau alte ceva-uri care se termina in „at”, textul tau, primesti un feedback pozitiv. Cum faci? E faima de vina? De-aia te iubeste lumea si zice ca esti tare? Nu. Cu siguranta nu e asta. Exista, desigur, un talc pe care mintea mea refuza acum sa-l priceapa…
Merge direct la sursa si ne da desteptarea la mai multi. Ne trezeste din vise, ne invita sa observam ca mai sunt ca si noi multi, cu grupuri si grupulete.
Esti poate la un nivel mai sus si nu reusesti sa cobori la nivelul nostru :)
adevărul este că mulți bloggeri nu caută să vândă, cel puțin așa spun ei, dar se întreabă de ce nu vând. :) miere, fiere, ce-o fi!
eu cred că ceea ce ne unește se numește empatie. și disponibilitatea de a ieși din zona de confort, de a accepta că în blogging ne-am construit fiecare brandul lui și suntem datori să avem grijă de el. (da, sincer mi-ar place să fiu recunoscută peste timp ca fiind pisica aceea ca o literă grecească ce cară cuvintele după ea).
Pingback: Ce cred eu că avem de învăţat din cazul ColonHelp vs. blog pe wordpress.com • Chinezu
Pingback: Despre necesara dar deloc uşoara punere în context • Chinezu