Urăsc să greşesc. De fiecare datâ când o fac (căci, evident, mi-e plin podul de greşeli…) simt o ceva care îmi strânge stomacul, mă încrunt şi scrâşnesc din dinţi. Şi mă cert singur, mă înjur ca un birjar că am fost atât de cretin încât să nu îmi dau seama că ceea ce fac este o greşeală. Şi îmi promit nu că nu o să mai greşesc, (asta este imposibil, suntem, prin construcţie, cu erori de sistem), ci că nu să mai repet aceeaşi greşeală. Căci dacă greşeşti o dată şi apoi nu repeţi aceeaşi greşeală eşti în multe feluri, în chiar foarte multe. Dar atunci când faci aceeaşi greşeală de două ori atunci nu mai ai nici o scuză. Nu în faţa celorlalţi, căci ceilalţi – oricât de simpatici şi de aproape de coraconul tău ar fi – rămân doar „ceilalţi” şi atât, ci în faţa ta. Dar numai dacă ţi-ai construit, în timp, oglinda aia proprie şi personală pe care o întrebi din când în când, ca un birjar biciuind gloaba care este singura lui sursă de venit, „ia spune, fă, dreaqu de sclipitoare care eşti, cum stăm, suntem ok sau iar am zbârcit-o, ‘ţi reflexia”.
Urăsc să greşesc. Dar ar fi mizerabilă o viaţă fără de greşeală. Mizerabilă pentru că aşa ceva nu există decât în închipuirea unora, rupţi de realitate şi cu oglinda aia proprie şi personală făcută ţăndări. Că nu îi asculţi pe ceilalţi când îţi spun că greşeşti este de înţeles (mândrie, ambiţie, aroganţă, suficienţă – numiţi-o cum vreţi). Dar când tu ai trimis la culcare gândul ăla al tău care te îndeamnă mereu să te întrebi dacă e bine ce ai făcut, când ai uitat chiar că există un asemenea gând, atunci nici nu mai contează dacă greşeşti sau nu. Căci greşeala iniţială, aceea de a nu te mai uita în oglinda proprie şi personală, este atât de mare încât tot ce mai faci după asta sunt doar nişte minuscule incidente de parcurs.
Urăsc să greşesc. Dar o să greşesc în continuare. Pentru că fac lucruri. Iar asta înseamnă că uneori le nimereşti bine, alteori nu. Dar cred că cea mai mare greşeală este aceea de a nu face nimic. Iar de asta, dragii mei, nu o să mă poată acuza nimeni niciodată. Nici măcar eu, cel care mă uit foarte des în oglinda mea proprie şi personală. Căci a nu face nimic este o funcţie a existenţei mele care ori s-a virusat, ori s-a stins, decentă şi pe nesimţite, aşa cum greşelile nefăcute se sting, decent şi pe nesimţite.
Urăsc să greşesc. Exact asta o să vă spun data viitoare. La următoarea greşeală.
7 thoughts on “Cea mai mare greşeală este aceea de a nu face nimic”
Pingback: Despre bloggeri, htaguri, oameni faini şi lucruri care se întâmplă dacă vrei să se întâmple • Chinezu
„To err is human.”
Nu aşa era o vorbă? N-ai cum să nu greşeşti în viaţa asta. Chiar dacă ceea ce ţie ţi se pare corect, „fair”, altora s-ar putea să nu li se pară. Practic, tu poţi să nu greşeşti în ochii tăi şi la fel de bine poţi greşi în ochii altora.
La fel cum poţi greşi în mod conştient şi atunci ţine de tine şi de procesul tău de conştiinţă să îndrepţi lucrurile (viitoare). Mie mi se pare că dacă faci aceeaşi greşeală mai mult de o dată atunci înseamnă că ai în pattern-ul tău genetic problema asta de a nu învăţa din experienţa ta (sau a altora).
Totuşi mă gândesc din nou la ideea de „to err is human” şi mi se pare că într-un mod sau altul, greşelile se repetă, istoriile lor se repetă…
Minunat, un subiect tabu, un subiect pe care eu îl consider delicios, spectaculos, un subiect pentru care cei mai mulți dintre noi preferă să plece într-o campanie de cucerire a Moscovei iarna, decât să-l abordeze frontal. E punctul de plecare al tuturor fricilor și lașitatilor noastre, e fierestrăul cu care ne tăiem singuri creanga. Nu există un curaj mai mare decăt să spui: „Am fost un bou” și să-ți șifonezi fără scrupule self esteem-ul. E ceva eroic în asta. Fără asta nu-i renaștere, nu există un reset sănatos. În plus față de tine, eu îmi mai dau și niște palme peste cap, deși există campanii masive împotriva violenței, mă ajută să nu mai repet și să mi se imprime mai bine în memorie. Dacă ești împotriva violenței, nu trebuie s-o faci. Aș mai vrea să semnalez trei lucruri:
1. „suntem, prin construcţie, cu erori de sistem” după cum zici, e o idee extrem de periculoasă și subversivă pentru mulți, nu e politically correct. Teoria oficială e că omul se naște și e fundamental bun, dar sistemul îl corupe. De aici derivă foarte multe lucruri.
2. „Dar ar fi mizerabilă o viaţă fără de greşeală”, spui. Aici nu sunt de acord, fără greșeli cred că viața ar fi minunată cu condiția să avem sensibilitatea și inteligența de a descoperi splendoarea intrinsecă a vietii, acea frumusețe nebună pe care o vedem doar când suntem îndrăgostiți. Convingerea că binomul bine-rău poate fi singurul furnizor de bucurie, entuziasm si adrenalina în viață este, după mie, eronată. Binele poate exista fără rău(mulți nu-și pot imagina asta), însă raul nu poate exista fără bine. Asta pentru că există o diferență de esență între bine și rău, binele și răul nu se completează precum ziua și noaptea sau yin și yang. Poți cunduce mașina din punctul A la punctul B fără să fie nevoie să faci un accident de circulație. La destinație te bucuri pur și simplu. 3. Spune pe nume oglinzii proprii în care avem frică să privim: conștiință. Conștiința este cea mai îmbibată de morfină, somnifere pentru elefanți și anestezice dintre cele mai puternice. Asta pentru că de prea multe ori ne agasează și trebuie s-o facem să tacă. Felicitări pentru tema aleasă. Sper să nu am greșeli gramaticale, eventual să mă scuzi.
Am greșit, am scris „adrenalina în viață este, după mie, eronată”. Trebuia „adrenalină în viață este, după mine, eronată”. Mi-am dat o palmă.
Si eu urasc sa gresesc (de fapt nu stiu pe nimeni caruia sa ii placa) si n-am ajuns inca la maturitatea de a privi greseala ca pe ceva firesc. Teoretic stiu. Dar practic, in momentul in care gresesc, eu sunt cea mai mare judecatoare a mea. Desi la cate facem zi de zi este imposibil sa facem totul perfect. Si daca le-am face perfect pe toate inseamna ca nu facem mare lucru. Sau nu facem nimic nou. Dar oricat de omeneste e a gresi…tot nu-mi place. deloc . deloc :)
Pingback: Mă vând ieftin: doar pentru 20% • Chinezu
Eu cred ca multi dintre noi de aceea facem aceleasi greseli pentru ca nu putem accepta ca a gresi este pana la urma ceva firesc si face parte din evolutia noastra. Nu trebuie sa ne temem ca vom esua, pentru ca esecul ne ofera si lectii de invatat.E mult mai grav sa nu incerci nimic, sa nu faci nimic important in viata ta. Un om care nu face nimic de teama ca va esua, acela e un om mort.