Aseară mi-am dat seama (nu mă întrebaţi de ce doar acum, nu aş şti ce să vă răspund…) că uneori, ca blogger care merge în foarte multe locuri şi care întâlneşte foarte multe persoane şi care interacţionează cu foarte multe branduri, uneori iau aşa for granted – vorba englezului – anumite chestiuni. Şi asta nu ar fi nu ştiu ce mare şmecherie, căci tuturor ni se întâmplă asta, în funcţie de domeniul în care prestăm şi de intensitatea/periodicitatea/durata cu care o facem. Problema este (adică nu ştiu dacă este o problemă pentru omenire în  general, cum ar veni, dar pe mine m-a întărâtat îndeajuns de mult ca să scriu rândurile astea) că, deşi mie anumite lucruri care mi se întâmplă mi se par absolut fireşti, cei care nu aţi fost în astfel de situaţii parcă aţi merita să ştiţi despre ele. În ideea că veţi înţelege mai bine cum e faza cu bloggerul profesionist (ceea ce vă doresc să ajungeţi şi voi, dar numai dacă vă doriţi cu adevărat asta, desigur). Căci şi astfel de chestiuni fac parte din ce i se întâmplă unui blogger.

Sigur că nu e mare şmecherie, nu inventez coada la prună, of course, dar tot îmi pare că nu e rău să mai zic de astea mai de bucătărie internă, ca să zic aşa. Şi cine înţelege de ce spun astfel de lucruri, bine. Cine nu înţelege, iarăşi bine.

Unul din lucrurile care i se întâmplă unui blogger profesionist şi peste care respectivul blogger trece cu mare (uneori mult prea mare…) uşurinţă este punga/sacoşa/dosarul (depinde de eveniment) pe care le primeşte când ajunge la locul faptei şi care conţin, de regulă, mapa de prezentare a evenimentului, pliante şi fliere cu organizatorul sau oraşul în care are loc evenimentul, eventual un tricou oficial, o insignă şi, fireşte, badgeul evenimentului. Şi mai sunt (nu tot timpul, dar de regulă aşa se întâmplă) câteva promoţionale din partea unor sponsori.

Spre exemplu, la Toamna Orădeană, pe lângă materialele „oficiale”, am primit din partea sponsorilor Farmacia 3 şi Organique nişte mostre de creme şi de astea de profil (mă iertaţi, chiar nu sunt de meserie pe felia asta). Plus, fireşte, materiale de prezentare ale activităţii lor. Dar cel mai fain este să vezi scrisorica prin care eşti întâmpinat şi prin care ţi se urează şedere plăcută şi chestii de astea mai de coracon. Nu e mare lucru, ştiu, e PR, veţi spune, ştiu, dar asta zău dacă mă împiedică să apreciez astfel de vorbe frumoase. Mai ales că foarte multe companii când sunt sponsori aleg să nu le transmită, aşa că daţi-mi voie să îi apreciez pe cei ce o fac.

Şi ca să fim şi mai aplicaţi, uite ce mesaj am primit de la Farmacia 3: „Îţi mulţumim că ne-ai făcut onoarea să ne vizitezi oraşul. Toamna Orădeană a împlinit 21 de ani, deci ar avea drept de vot chiar şi în SUA, dar ne e prea dragă ca să o lăsăm să emigreze” :) Şi continuă cu „ne mândrim că suntem farmacişti şi ţinem la profesia noastră. Ca atare suntem printre puţinele farmacii din Oradea care încă mai prepară medicamente în laboratorul propriu”. Iar pe final, sunt invitat să vizitez farmacia din Republicii 7, unde „avem un superb basorelief din anii 70 al artistului orădean Mihai Tompa”. Foarte frumos :)

Bun, acum hai să discutăm: e ok să vă spun de astea, mai de bucătărie internă? Sau mă căznesc degeaba şi nu vă interesează? Sau poate că vreţi să îmi spuneţi că nu e frumos să spun chiar tot din ce mi se întâmplă? Hai să vă aud. Ca să ştiu ce fac în continuare :)