Ce vedeţi mai jos este un fragment din cartea ”Vagabond: 100 de eroi în 50 de ore de actiune și 1000 de cadre”, pe care o scrie Ovidiu Jelea şi care va apărea după ce vor fi urcate pe Vagabond TV primele 100 de episoade. Mi se pare o idee excelentă să vizionezi episodul şi apoi să citeşti capitolul din carte în care ţi se spune cum a fost făcut şi gândurile celui care a făcut filmul. Mulţumesc, Ovidiu, pentru că mi-ai făcut onoarea de a mă lăsa să public fragmentul de mai jos, în care povesteşti câte ceva despre filmarea cu Claudiu David :)
Opresc muzica şi deschid în player episodul “Pilotul romantic”. Aceeaşi muzică desăvârşită se revarsă din laptop şi se amestecă, de data asta cu amintirile şi cu prezentul.
Am terminat primul film. A fost greu? Singurul lucru greu a fost să tai. Am tăiat mult, filmul iniţial s-a întins pe o durată de o oră şi jumătate, din care a trebuit să aleg 30 de minute. Cum poţi exprima viaţa unui om în 30 de minute? Nu poţi!
Am tăiat momentele în care Claudiu povestea despre o copilărie fericită, în care nu a dus lipsă de nimic, despre ce a simţit când părinţii lui s-au despărţit, despre jucaria lui preferată, “piticul cu n-are nas”, aşa cum o numea când era mic, despre cum a dat foc casei aprinzând o draperie cu nişte artificii şi despre cum nu a vrut să lase vecinii să intre ca să stingă focul, pentru că fusese învăţat să nu primească străini în apartament.
Am tăiat interviul în care Claudiu mi-a povestit etapele carierei sale, începând de la un curs de karting de la Casa Pionierilor, trecând prin perioada în care a lucrat ca spalator auto si mecanic pentru George Grigorescu doar pentru a beneficia de asistenţa tehnică, până la emoţile primului concurs.
Am tăiat cu părere de rău momente în care povestea despre participarea la Campionatul Mondial de Raliu şi despre cursul de pregatire pentru Nascar, momente care sunt unice pentru orice pilot care le-a trăit şi pe care foarte puţini piloţi au avut ocazia să le trăiască. Am tăiat absolut toate explicaţiile fascinante despre rolul copilotului lui, Mihaela, despre momentele dificile peste care au trecut până cand au ajuns să funcţioneze ca o singură fiinţă, descrierea momentului în care, în vârtejul unei curse, Mihaela i-a dictat că urmează un viraj strâns la dreapta iar el vedea, din cauza umbrelor şi luminilor dintr-o pădure, un viraj la stânga şi cum a decis, într-o fracţiune de secundă, să meargă pe mâna copilotului. Despre cum a simţit că “ din acea clipă, pentru el, Mihaela este cel mai bun copilot din lume”.
Am tăiat un interviu în care Mihaela vorbea despre Claudiu, am tăiat toate imaginile filmate la un concurs unde ei s-au clasat pe locul trei din cauza problemelor tehnice cauzate de garnitura pompei de benzina. O piesă care costă 5 euro şi de care a depins rezultatul competiţiei. Am aflat atunci cât de dificil, costisitor şi imprevizibil este acest sport.
Am tăiat momentele în care Claudiu povestea despre perioadele dificile din cariera lui, când s-a gândit să abandoneze pentru că presiunea renunţării la prieteni, familie, distracţii era mult prea mare iar sprijinul şi încurajările celor din jur erau aproape inexistente, despre cum a revenit de fiecare dată mai hotărât, mai decis să nu se lase înfrânt. Am tăiat mult, mult mai mult decât ar fi trebuit pentru că oricum incursiunea mea de o săptămână în viaţa lui Claudiu nu avea cum să fie una profundă. A rămas show-ul, sub forma unui film care este probabil o experienţă interesantă pentru alţii şi cu siguranţă o amintire de neuitat pentru mine.
Claudiu este un tip foarte simplu şi foarte complex, deloc complicat. Este uneori emoţional, l-am văzut râzând în hohote şi cu lacrimi în momente care mie abia dacă-mi smulgeau un zambet, dar l-am văzut şi lipsit de orice grimasă în clipe când tremurau pantalonii pe mine. Este ca un copil aproape tot timpul, dar se transformă într-o maşinărie lipsită de erori, un soi de robot extrem de precis atunci când pilotează. Mihaela seamănă perfect cu Claudiu, este un fel de “Claudiu-varianta feminină”, cred că din acest motiv se completează perfect unul pe celălalt.
Scriu acum, întins în pat cu laptopul în poală, în camera lipsită de personalitate, aşacum sunt toate spaţiile destinate să găzduiască pentru timp scurt oameni care nu lasă în urmă urme.Un spaţiu atât de sec încât nu pot nici măcar să-l fotografiez. Totuşi, ce simt este în totală opoziţie cu aerul steril care mă înconjoară. Am un prieten nou, pentru că în aceste 7 zile eu şi Claudiu ne-am împrietenit. A venit firesc, ca o formalitate ce trebuie îndeplinită atunci când iei valiza în care ţii toate fotografiile şi amintirile strânse într-o viaţă şi le dai unui necunoscut înarmat cu un microfon şi un aparat foto, arme care simţi că încearcă uneori să-ţi penetreze cele mai groase scuturi ale sufletului şi trecutului. S-a născut între mine şi Claudiu o relaţie de încredere firească, un fel de respect deloc complicat şi singurul adjectiv pe care l-aş putea asocia acestei prietenii este “simplu”. O prietenie simplă şi nici nu mi-am dorit mai mult. Surpriza a fost că am descoperit că acest stil de viaţă şi acest gen de relaţii este exact ce mi-am dorit şi ce mi se potriveşte. Cred că un bărbat face tot ce poate până când îşi întâlneşte destinul şi simt că l-am întâlnit pe al meu. Este “Vagabond”.
2 thoughts on “Cum poţi exprima viaţa unui om în 30 de minute?”
Multumesc mult, Cristian.
foarte frumos si emotionant