Am ascultat ultimul album Joe Stump – The Revenge of the Shredlord (2012) – furnizat de cel care mă ţine la curent cu tot ce mişcă pe zona feroasă – fără nici un fel de aşteptări. Îl ştiam pe Joe cum cântă, ştiam că mi-e greu să mă aştept la vreo surpriză din partea lui, aşa cum ştiam că nu mă pot aştepta la nici o dezamăgire. Şi exact aşa a fost. Pentru că albumul este unul agreabil. Adică îl poţi asculta cu inima deschisă şi cu zâmbetul pe buze, dar fără să îţi dea teme de gândire sau să te facă să ridici sprânceana foarte tare. Adică i-ai dat play şi ştii că o să auzi un chitarist foarte bun, care îţi prezintă o grămadă de tehnici, trece printr-o mulţime de teme chitaristice, adică tot tacâmul.

Hai să vă zic altfel. The Revenge of the Shredlord este ca o lucrare de admitere în Academia Mondială de Cântat la Chitară. Adică partituri excelent interpretate, tehnică impecabilă, sound sănătos. Doar că Joe nu reuşeşte ceea ce alţi chitarişti reuşesc să facă, adică să toarne şi un pic de coracon în ceea ce cântă. Prin comparaţie, muzica lui Joe păleşte când te gândeşti la obrăznicia simpatică a lui Zakk  Wylda, la entuziasmul splendid al lui Steve Stevens, la derbedenismul acaparator al lui Axel Rudi Pell, ca să numesc doar câţiva. Cred că m-am făcut înţeles. Dacă nu, spuneţi, că intru în detalii :))

Pe o scară de 1 la 10 dau un 8 albumului. Cu menţiunea că dacă nu sunteţi amatori de chestii chitaristice nu prea v-aş îndemna să îl ascultaţi. Dar daca ştiţi să apreciaţi un chitarist cu adevărat bun, atunci merită să vă puneţi căştile.