Let’s go Digital! este deja un concurs cu tradiție în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania – TIFF. Este proiectul acela ambițios în care cei zece participanți învață totul despre realizarea unui film, de la scrierea unui scenariu, la filmare și editare.
Participanții de anul acesta sunt din Buzău, Ploiești, Timișoara, Giurgiu, București, Reșița, Brăila. Cei 15 selectați au fost împărțiți în echipe de cate 3 persoane și au fost îndrumați de 3 seniori, care au realizat și un making-of al ediției curente a atelierului de film Let’s Go Digital! 2012 . Rezultatul muncii lor constă în 5 filme de scurtmetraj care demostrează cele învățate. Au avut la dispoziție puține zile, dar cu siguranță ce au reușit să facă e demne de TIFF.
Astăzi, vineri, 8 Iunie, de la ora 15:00 la cinema Arta vor fi proiectate filmele realizate în cadrul acestui eveniment special iar scurtmetrajul câștigător va fi premiat în cadrul Galei de închidere de pe 9 iunie, de la Teatrul Național din Cluj.

Și dacă tot suntem dornici să învățăm despre filme, după scurtmetraje Let’s Go Digital!, rulează proiecția specială Peliculă versus Digital (Cinema Arta, ora 16:30). Filmul încearcă să explice toate aspectele realizării unui film, descoperind ce s-a câştigat, ce s-a pierdut şi ce ne aşteaptă în viitor. Până acum două decenii, singurul mediu pentru a face film era pelicula. Însă acest proces fotochimic pierde teren în fața procesului digital .

Ambasador RCC la TIFF 2012 ,
Ștefania Ioana Chiorean (@ioana_cis)
2 thoughts on “Peliculă? Sau digital?”
cat costa intrarea la Peliculă versus Digital de la Cinema Arta?
Bună,
E preț normal dacă nu mă înșel: 10 lei biletul in ziua proiecției.