TIFF cu filme m-o hrănit, le-am mâncat pân-am murit

Sper din tot sufletul să ajung măcar vreo două zile la TIFF. Festival de mare angajament, care are loc între 1 – 10 iunie la Cluj-Napoca. Pentru că am văzut îngrozitor de puține filme anul acesta și simt că voi continua acest trend dacă nu încerc să combin distracția cu munca, dacă pot zice așa, adică să îmi mișc fizicul impresionant de președinte absolut al Republicii Culturale Chineze și să mă duc la muncă la TIFF. Partea de distracție nu o discutăm aici, deși are masive valențe culturale, desigur :D Sper să reușesc să ajung, vă raportez eu ce și cum, poate ne vedem la un film și o bere bună după :)

Până atunci vă las cu un comunicat oficial. Despre o foarte interesantă secțiune din cadrul Festivalului, Oameni și Zei/Men and Gods. Cu mențiunea că afișul acestei secțiuni mi se pare (io fiind maramureșean, iar grafica este inspirată de cimitirul din Săpănța) bestială (scuzația adolescentismul, dar așa mi-a venit :D).

Religia și credința sunt puse în discuție anul acesta la TIFF, printr-o selecție puternică de filme pe această temă și printr-o campanie de promovare inspirată de ideea că filmul este religia TIFF-ului. „Campania de imagine pleacă de la o simplă constatare: la TIFF, filmul a devenit o religie. Spectatorii noștri, cei care au crescut cu noi și cu filmele festivalului, sunt credincioșii noștri. Și noi, și ei – devotați sută la sută TIFF-ului”, explică directorul artistic al festivalului, Mihai Chirilov.

Fidel spiritului ironic în care și-a conceput campaniile anterioare, afișul oficial al TIFF 2012, dezvoltat de echipa festivalului, parodiază ideea de film ca religie, în două versiuni – una „tradițională” și una „modernă”. „Posterul acestei ediții face cu ochiul Cimitirului vesel și filosofiei lui «de viață», imaginând – în aceeași cheie ironică în care au fost realizate toate posterele noastre anterioare – un fals efect secundar al supradozei cu filme, de care nu scapă nici măcar omul de la țară. În mod evident, sloganul acestei ediții, tributar versurilor naive de la Săpânța, nu trebuie luat literal, ci ca pe o expresie a pasiunii necondiționate pentru cinema a celor pentru care s-a inventat acest festival”, adaugă Chirilov.

Strâns legată de imaginea TIFF 2012 este secțiunea tematică a acestei ediții, Oameni și zei/ Gods and Men, rezervată filmelor despre religie și credință. Titlul face trimitere la unul dintre cele mai puternice filme pe acest subiect din ultimii ani, Despre oameni și zei/ Des hommes et des dieux (2010), al lui Xavier Beavois, iar ideea unei asemenea secțiuni i-a venit selecționerului Mihai Chirilov după ce a urmărit două filme de debut în care noțiunile de credință și religie sunt puse la grea încercare. Unul dintre ele figurează printre cele 12 titluri din Oameni și zei, care vor candida pentru Premiul FIPRESCI: Tiranozaur/ Tyrannosaur, regizat de Paddy Considine.

„Curajul cu care Tiranozaur vorbește despre aceste noțiuni, aruncându-le în vâltoarea unei devastatoare povești despre violență și mântuire, m-a îndemnat să explorez reprezentări în cinema la fel de puternice și de complexe despre ceea ce mulți nici nu îndrăznesc să se atingă. Nu am căutat deloc provocarea (deși ea, implicit, există), ci adevărul în toate aceste povești. Am încercat să navighez de la o religie la alta (ortodoxă, musulmană, budistă, iudaică etc…), conștient că este, uneori, un teren minat de tabuuri, dar ceea ce m-a interesat în mod deosebit a fost să cuprind o privire cât mai complexă asupra raportării individului la ideea de divinitate”, declară Mihai Chirilov.

Pe lângă Tiranozaur, spectatorii din Cluj vor găsi destule filme care să le zdruncine convingeri, să-i înfioare, să-i lumineze sau să-i pună pe gânduri. Mai toate au fost deja selectate sau premiate în festivaluri ca Berlin, Locarno, San Sebastian, Toronto, Pusan, Roma etc. Împușcat în cap / Headshot, noul film al regizorului thailandez Pen-ek Ratanaruang (6izecisinou9, Last Life in the Universe), este unul dintre must-see-uri. E un thriller despre ispășirea trecutului violent, în care un polițist din Bangkok, devenit asasin plătit, se trezește din comă după o împușcătură în cap și constată că vede lucrurile cu susul în jos. La propriu. Renumitul cineast, omagiat la TIFF 2008 în secțiunea 3X3, va veni anul acesta la Cluj, ca invitat special, și va susține un masterclass.

Cinefilii n-ar trebui să rateze nici Călugărul/ Le moine (r. Dominik Moll), despre un predicator care se crede deasupra tentației, cu Vincent Cassel în rolul principal; Copiii electrici/ Electrick Children (r. Rebecca Thomas), o „imaculată concepție” de secol XXI cu o adolescentă mormonă care rămâne gravidă când ascultă o piesă rock; Donoma (r. Djinn Carrénard), în care o tânără care nu crede în Dumnezeu se trezește regulat cu semnele stigmatei la mâini și la picioare; Obsesia/ Corrode (r. Karan Gour) – drama unei femei care dezvoltă o obsesie, finalmente distructivă, pentru stația unei zeițe care, crede ea, îi va aduce fericirea; David (r. Joel Fendelman) – un puști musulman își ascunde identitatea religioasă ca să poată rămâne în noul său grup de prieteni evrei.

Iese puțin din registru, ca ton, Pisica Rabinului/ Le chat du Rabbin (r. Antoine Delesvaux, Joann Sfar), desemnat Cel mai bun film de animaţie la Premiile César 2012. Motanul unui rabin devorează un papagal şi începe să vorbescă, dar spune numai minciuni. Rabinul tare ar vrea să scape de motan, dar el, îndrăgostit nebuneşte de fiica sa, ar fi în stare de orice pentru a rămâne alături de ea.

În secțiunea Oameni și zei intră și Păcătoasa Teodora, al Ancăi Hirte, despre viața măicuțelor din mănăstirile ortodoxe. Documentarul concurează și în competiția Zilelor Filmului Românesc.

Un prieten mai vechi al festivalului, Sebastián Lelio, revine la Cluj cu Anul Tigrului/ El Año del Tigre, drama unui deținut care ia țara la pas în căutarea alor săi după ce închisoarea s-a prăbușit în urma cutremurului devastator din Chile, transformându-l într-un fugar. Lelio a câștigat Trofeul Transilvania în 2007, cu La Sagrada Familia, în anul următor a făcut parte din juriul competiției, iar în 2010, În ziua de Crăciun/ Navidad a obținut premiul FIPRESCI.

Secțiunea Oameni și zei este prezentată de E-ON GAZ România.

Cea de-a 11-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1 – 10 iunie, la Cluj-Napoca. O a șasea ediție va avea loc la Sibiu, între 13 și 17 iunie.

Festivalul Internațional de Film Transilvania este organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).

Cu sprijinul: Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Centrului Național al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Primăriei şi Consiliului Local Cluj, Consiliului Judeţean Cluj, Institutului Cultural Român, Institutului Cultural Român din New York

Sponsor oficial: Ursus

Partener festival: Vodafone

Sponsor principal: Terapia Ranbaxy

Maşina oficială: Mercedes Benz

Sponsori: Mastercard, Volksbank, HBO, TNT, JTI, Tenaris Silcotub, Nikon, Electrogrup, EnergoBit, E-ON, Sony, Banca Transilvania, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Odeon Cineplex, Apa Someș

Partener tehnic: Benq

Partener tehnologic: Brinel

Partener de promovare: Vitrina Advertising

Co-producător: TVR 1

Partener de monitorizare: Media Image

Parteneri media: TV5Monde, Kiss FM, Evenimentul Zilei, Zile și nopți, Cinematique, Capital, Digi 24, Story, Marie Claire, Beau Monde, Esquire, Harper’s Bazaar, Decât o revistă, BeWhere!, TATAIA

Parteneri media online: Cinemagia.ro, Hotnews.ro, Port.ro, Liternet.ro, Studentie.ro, Feeder.ro, Filmneweurope.com. Filmreporter.ro, Cinefan.ro, Hipmag.ro, Artactmagazine.ro, 121.ro, Clubdiverta.ro, Urban.ro

Parteneri media locali: Transilvania Live, Transilvania Look, Transilvania Tube, TVR Cluj, Realitatea TV Cluj, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Filmtett, Cinemarx.ro, Oradecluj.ro, Buzznews.ro, Clujlife.com, Transindex, Radio Cluj, Radio Paprika

xosotin chelseathông tin chuyển nhượngcâu lạc bộ bóng đá arsenalbóng đá atalantabundesligacầu thủ haalandUEFAevertonxosofutebol ao vivofutemaxmulticanaisonbethttps://bsport.fithttps://onbet88.ooohttps://i9bet.bizhttps://hi88.ooohttps://okvip.athttps://f8bet.athttps://fb88.cashhttps://vn88.cashhttps://shbet.atbóng đá world cupbóng đá inter milantin juventusbenzemala ligaclb leicester cityMUman citymessi lionelsalahnapolineymarpsgronaldoserie atottenhamvalenciaAS ROMALeverkusenac milanmbappenapolinewcastleaston villaliverpoolfa cupreal madridpremier leagueAjaxbao bong da247EPLbarcelonabournemouthaff cupasean footballbên lề sân cỏbáo bóng đá mớibóng đá cúp thế giớitin bóng đá ViệtUEFAbáo bóng đá việt namHuyền thoại bóng đágiải ngoại hạng anhSeagametap chi bong da the gioitin bong da lutrận đấu hôm nayviệt nam bóng đátin nong bong daBóng đá nữthể thao 7m24h bóng đábóng đá hôm naythe thao ngoai hang anhtin nhanh bóng đáphòng thay đồ bóng đábóng đá phủikèo nhà cái onbetbóng đá lu 2thông tin phòng thay đồthe thao vuaapp đánh lô đềdudoanxosoxổ số giải đặc biệthôm nay xổ sốkèo đẹp hôm nayketquaxosokq xskqxsmnsoi cầu ba miềnsoi cau thong kesxkt hôm naythế giới xổ sốxổ số 24hxo.soxoso3mienxo so ba mienxoso dac bietxosodientoanxổ số dự đoánvé số chiều xổxoso ket quaxosokienthietxoso kq hôm nayxoso ktxổ số megaxổ số mới nhất hôm nayxoso truc tiepxoso ViệtSX3MIENxs dự đoánxs mien bac hom nayxs miên namxsmientrungxsmn thu 7con số may mắn hôm nayKQXS 3 miền Bắc Trung Nam Nhanhdự đoán xổ số 3 miềndò vé sốdu doan xo so hom nayket qua xo xoket qua xo so.vntrúng thưởng xo sokq xoso trực tiếpket qua xskqxs 247số miền nams0x0 mienbacxosobamien hôm naysố đẹp hôm naysố đẹp trực tuyếnnuôi số đẹpxo so hom quaxoso ketquaxstruc tiep hom nayxổ số kiến thiết trực tiếpxổ số kq hôm nayso xo kq trực tuyenkết quả xổ số miền bắc trực tiếpxo so miền namxổ số miền nam trực tiếptrực tiếp xổ số hôm nayket wa xsKQ XOSOxoso onlinexo so truc tiep hom nayxsttso mien bac trong ngàyKQXS3Msố so mien bacdu doan xo so onlinedu doan cau loxổ số kenokqxs vnKQXOSOKQXS hôm naytrực tiếp kết quả xổ số ba miềncap lo dep nhat hom naysoi cầu chuẩn hôm nayso ket qua xo soXem kết quả xổ số nhanh nhấtSX3MIENXSMB chủ nhậtKQXSMNkết quả mở giải trực tuyếnGiờ vàng chốt số OnlineĐánh Đề Con Gìdò số miền namdò vé số hôm nayso mo so debach thủ lô đẹp nhất hôm naycầu đề hôm naykết quả xổ số kiến thiết toàn quốccau dep 88xsmb rong bach kimket qua xs 2023dự đoán xổ số hàng ngàyBạch thủ đề miền BắcSoi Cầu MB thần tàisoi cau vip 247soi cầu tốtsoi cầu miễn phísoi cau mb vipxsmb hom nayxs vietlottxsmn hôm naycầu lô đẹpthống kê lô kép xổ số miền Bắcquay thử xsmnxổ số thần tàiQuay thử XSMTxổ số chiều nayxo so mien nam hom nayweb đánh lô đề trực tuyến uy tínKQXS hôm nayxsmb ngày hôm nayXSMT chủ nhậtxổ số Power 6/55KQXS A trúng roycao thủ chốt sốbảng xổ số đặc biệtsoi cầu 247 vipsoi cầu wap 666Soi cầu miễn phí 888 VIPSoi Cau Chuan MBđộc thủ desố miền bắcthần tài cho sốKết quả xổ số thần tàiXem trực tiếp xổ sốXIN SỐ THẦN TÀI THỔ ĐỊACầu lô số đẹplô đẹp vip 24hsoi cầu miễn phí 888xổ số kiến thiết chiều nayXSMN thứ 7 hàng tuầnKết quả Xổ số Hồ Chí Minhnhà cái xổ số Việt NamXổ Số Đại PhátXổ số mới nhất Hôm Nayso xo mb hom nayxxmb88quay thu mbXo so Minh ChinhXS Minh Ngọc trực tiếp hôm nayXSMN 88XSTDxs than taixổ số UY TIN NHẤTxs vietlott 88SOI CẦU SIÊU CHUẨNSoiCauVietlô đẹp hôm nay vipket qua so xo hom naykqxsmb 30 ngàydự đoán xổ số 3 miềnSoi cầu 3 càng chuẩn xácbạch thủ lônuoi lo chuanbắt lô chuẩn theo ngàykq xo-solô 3 càngnuôi lô đề siêu vipcầu Lô Xiên XSMBđề về bao nhiêuSoi cầu x3xổ số kiến thiết ngày hôm nayquay thử xsmttruc tiep kết quả sxmntrực tiếp miền bắckết quả xổ số chấm vnbảng xs đặc biệt năm 2023soi cau xsmbxổ số hà nội hôm naysxmtxsmt hôm nayxs truc tiep mbketqua xo so onlinekqxs onlinexo số hôm nayXS3MTin xs hôm nayxsmn thu2XSMN hom nayxổ số miền bắc trực tiếp hôm naySO XOxsmbsxmn hôm nay188betlink188 xo sosoi cầu vip 88lô tô việtsoi lô việtXS247xs ba miềnchốt lô đẹp nhất hôm naychốt số xsmbCHƠI LÔ TÔsoi cau mn hom naychốt lô chuẩndu doan sxmtdự đoán xổ số onlinerồng bạch kim chốt 3 càng miễn phí hôm naythống kê lô gan miền bắcdàn đề lôCầu Kèo Đặc Biệtchốt cầu may mắnkết quả xổ số miền bắc hômSoi cầu vàng 777thẻ bài onlinedu doan mn 888soi cầu miền nam vipsoi cầu mt vipdàn de hôm nay7 cao thủ chốt sốsoi cau mien phi 7777 cao thủ chốt số nức tiếng3 càng miền bắcrồng bạch kim 777dàn de bất bạion newsddxsmn188betw88w88789bettf88sin88suvipsunwintf88five8812betsv88vn88Top 10 nhà cái uy tínsky88iwinlucky88nhacaisin88oxbetm88vn88w88789betiwinf8betrio66rio66lucky88oxbetvn88188bet789betMay-88five88one88sin88bk88xbetoxbetMU88188BETSV88RIO66ONBET88188betM88M88SV88Jun-68Jun-88one88iwinv9betw388OXBETw388w388onbetonbetonbetonbet88onbet88onbet88onbet88onbetonbetonbetonbetqh88mu88Nhà cái uy tínpog79vp777vp777vipbetvipbetuk88uk88typhu88typhu88tk88tk88sm66sm66me88me888live8live8livesm66me88win798livesm66me88win79pog79pog79vp777vp777uk88uk88tk88tk88luck8luck8kingbet86kingbet86k188k188hr99hr99123b8xbetvnvipbetsv66zbettaisunwin-vntyphu88vn138vwinvwinvi68ee881xbetrio66zbetvn138i9betvipfi88clubcf68onbet88ee88typhu88onbetonbetkhuyenmai12bet-moblie12betmoblietaimienphi247vi68clupcf68clupvipbeti9betqh88onb123onbefsoi cầunổ hũbắn cáđá gàđá gàgame bàicasinosoi cầuxóc đĩagame bàigiải mã giấc mơbầu cuaslot gamecasinonổ hủdàn đềBắn cácasinodàn đềnổ hũtài xỉuslot gamecasinobắn cáđá gàgame bàithể thaogame bàisoi cầukqsssoi cầucờ tướngbắn cágame bàixóc đĩaAG百家乐AG百家乐AG真人AG真人爱游戏华体会华体会im体育kok体育开云体育开云体育开云体育乐鱼体育乐鱼体育欧宝体育ob体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育亚博体育开云体育开云体育棋牌棋牌沙巴体育买球平台新葡京娱乐开云体育mu88qh88

NOU: Îți recomand masterclassul meu de digital marketing în 22 lecții video.

Citește cartea mea ”Ce ne facem, domle, cu influencerii ăștia?” și, dacă nu îți place, îți dau o bere :D

Abonează-te la newsletterul trimis de maximum două ori pe săptămână celor peste 5.300 de abonați.

Despre autor: Fondator și asociat al agenției de comunicare integrată Kooperativa 2.0. Trainer cu peste 300 de workshopuri pe teme de marketing digital susținute. Speaker și moderator la peste 300 de evenimente de business. Blogger din 2007, cu peste 13.000 de articole scrise.

Contact: cristi@kooperativa.ro

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on linkedin
Distribuie pe LinkedIn
Share on whatsapp
Distribuie pe Whatsapp

1 thought on “TIFF cu filme m-o hrănit, le-am mâncat pân-am murit”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.

5300 de abonați la newsletterul meu n-au cum să greșească :)

Abonarea este aproape gata!

Mai trebuie doar să îți confirmi adresa de email.

Pentru a completa procesul de abonare te rog să accesezi link-ul din emailul de confirmare pe care l-ai primit.

A apărut o eroare.

Te rog să reîncerci mai târziu.

Dacă problema presistă, te rog să îmi scrii.