Încă un interviu din seria celor care au răspuns provocării mele de a susține Legea Apei. Astăzi un student minune :))

Spune-ne, pentru inceput, ce faci tu prin online si, daca te lasa strategia :D, si in offline. 
Incep cu sfarsitul si spun: ce strategia poate fi aia in care refuzi sa te prezinti asa cum esti? Sau te prezinti asa cum nu esti, ceea ce e tot aia. Asa ca ma prezint: absolvent al facultatii de sociologie in 2008 (da, cum zic multi: SOCIOLOGIE CA VADIM… Iar ca sa-l citez pe acelasi Vadim: TI-AU PREDAT CEI DIN MAFIA SONDAJELOR… ambele fraze sunt adevarate), al unui master de Sondaje de Opinie, Marketing si Publicitate(in 2010, la aceeasi facultate), student la Drept, anul 4, Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, dar si doctorand la facultatea de sociologie. Teza mea de doctorat urmeaza a fi mandria vietii mele. Tocmai d-aia si tema e speciala. Zic doar titlul, restul o sa descoperiti cand va fi gata:
Sociologia manelelor. O monografie a fenomenului manelelor in spatiul cultural romanesc. Blogul il am din 2008, din vara. L-am facut imediat dupa ce am terminat facultatea de sociologie. De ce asa tarziu ma intreaba multi? Pai pentru ca eu ma decid greu sa fac ceva. Si dupa ce ma decid, pana pun in aplicare mai trece ceva timp. Sunt unele decizii pe care nu le iei asa usor. Din acest punct de vedere  sunt mai ardelean. Gata, ca e prima intrebare si deja dadui un mega-raspuns… Asa scriu si pe blog, mult, prost si inutil. A da: sa mai dau inca o data link-ul, sa-l fac de ras la tot „blogu pamantesc”: http://emilstudentulminune.wordpress.com/.

De ce ai ales sa sprijini legea-apei.ro? Moment in care iti mai multumesc o dată că ai facut asta :) 
Pai argumentele sunt in articol. Altele nu prea am. Ar mai fi si chestia aia, nitel narcisista recunosc, de a ma face util cumva cu blogul meu. Prea ma acuza unii ca sunt inutil pe acest pamant, ca blogul nu aduce nimic bun, nici mie nici celor din jur. O astfel de initiativa e si un raspuns la aceste critici. Restul argumentelor sunt in articolul meu, nu vreau sa ma repet. Si in fond asta e inca un prilej sa-mi fac reclama la blog, deci … le gasiti acilea :D

De ce ti-ai facut blog? Ce beneficii ai tu de pe urma blogului?
Buna intrebare. Am inceput pentru ca simteam nevoia sa ma exprim. E un cuvant atat de frumos in engleza: TO SHARE. Eu si pana atunci imparteam chestiile cu altii. Innebunisem lumea cu massurile: azi un articol misto din presa, maine un banc. Simteam nevoia sa impartasesc cu cineva chestiile astea. Apoi m-am gandit: ia hai sa pun toate astea intr-un loc. Toate chestiile care-mi plac, care-mi displac…In general toate chestiile care starnesc ceva in mine. Asa a pornit.D-aia mult timp eram acuzat ca pe blogul meu sunt mai multe preluari decat chestii personale. Pur si simplu ala era scopul blogului. Daca mie-mi placea editorialul lu X din ziar si nu ma consideram capabil sa scriu ceva mai bun, pai tranteam acel editorial la mine pe blog . Precizam sursa, dar il copiam cap-coada. Cica ar fi ilegal, ar fi imoral. Nu sunt nici acu convins de asta. Si acum mi-am pastrat aceasta „dexteritate”. E adevarat, o fac mai rar. Acum astfel de articole sunt exceptia si nu regula. Legat de beneficii: m-am inscris de curand pe site-uri cu advertoriale. Si am pe unul din ele fix 12 lei. Asta ca beneficiu material. Altfel, exista beneficii de imagine: sunt cunoscut in online. Cand dau search cu numele meu pe net sunt gasit. Deci daca cineva se va gandi vreodata sa  scrie mizerii despre mine (sa zicem ca undeva, candva, voi avea o functie), macar prima cautare sa fie blogul meu. Apoi sa urmeze mizeriile. A, si mai e chestia de prieteni si dusmani. Care se traduc ambele la fel: devin important. Din ce in ce mai important. Cum ar zice marele Napoleon: valoarea iti este data de numarul de dusmani. Cat se poate de adevarat. Ma rog, citatul complet si nesimplificat era: valoarea unui conducator este data de numarul de inamici din interior si din exterior. Cam tot aia dupa mine.

Unde te vezi tu cu blogul tau in (faza clasica :D) urmatorii 5 ani?
Locul 1 in Zelist :)) Glumesc. Desi discutia cu zelistul nu e chiar inutila. Oricat de prost ar fi facut acel top, e singurul. Daca altul n-avem, ne bazam pe el. La fel si cu justitia: n-avem alta, asa ca ne bazam pe deciziile celei pe care o avem. E simplu. Si deciziile alea sunt luate ca reper. Revin: nu stiu unde voi fi. Sper sa fiu un blogger mai cunoscut decat sunt acu. Intr-un cuvant: sa progresez. Pana unde habar n-am. Important e sa progresez, nu conteaza ca altii vor progresa mai mult si mai bine ca mine. Apropo: nu stiu ce inseamna FAZA CLASICA. Dar ma rog, am raspuns la intrebare asa cum m-a dus capul.

Hai sa vorbim despre prietenii pe care ti i-ai facut prin online. Sunt multi? Putini? Faini? Nefaini? De astea :))
Pornesc discutia de la cuvantul PRIETENI. Astfel, oricat as aprecia un om, oricat as aprecia ce scrie, si oricat as vorbi cu el pe mess ori pe facebook, nu-l voi putea considera niciodata prieten atat timp cat nu l-am vazut niciodata live.  Cunoscuti sunt multi, persoane cu interese comune cu ale tale la fel. Prieteni insa sunt putini.  De exemplu: cati dintre acesti „prieteni” si-ar aminti cand e ziua ta daca n-ar fi fb? Si daca stiu, cati se gandesc la tine sa-ti dea un cadou? Unii
sunt din Bucuresti, deci ar putea face asta. Dar n-o fac. Si eu n-o fac la adresa lor. Ne cunoastem, avem interese comune. Vorbim aceeasi limba, suntem poate empatici, dar prieteni e mult spus. Candva poate imi voi face prieteni pe unii din ei. Dar asta inseamna sa ne intalnim constant, sa impartim bune si rele. Sa ne cunoastem prietenii comuni. Inseamna mai mult decat sa discutam si sa ne citim reciproc. Dar nu neg ca se va intampla asta candva. Am zis ca atunci cand voi vizita niste orase, voi vizita si cativa dintre prietenii virtuali. Si cine stie ce prietenii se vor lega.Legat de persoanele pe care le-am cunoscut in online, consider ca am facut un pas inainte. Persoane foarte ok, care pot fi, intr-un viitor apropiat sau indepartat, prieteni de nadejde. Prieteni pe care sper sa ma pot baza. Faptul in sine ca am cunoscut oameni noi e un pas inainte. Fara blog nu as fi facut-o. Deci inca un avantaj in a fi blogger.

Ce iti place/nu iti place la chinezu.eu? :D
Hai sa fiu negativist si sa incep cu partile proaste:
– Blogroll-ul nu e pe prima pagina, ci e intr-o pagina distincta. Bine macar ca e. Am oroare de bloggurile care nu contin asa ceva. Le consider ale unor oameni ingamfati si infatuati care nu considera necesar sa promoveze pe nimeni.
– Ai prea multe campanii si prea putine chestii personale. Unii sustin ca pe blogul tau se intra mai mult din interes (sa vedem ce campanii mai sunt etc) si mai putin din placerea de a vedea ce scrii tu. Si e pacat. Stii, uneori nu trebuie sa fie neaparat adevarat. Uneori conteaza mai mult ce zic altii. Calitatile tale sunt cele pe care ti le recunosc altii (unii ar zice pe
care ti le recunosc dusmanii). Asa o fi.

Logic ca blogul tau are si parti bune:
– imi place la nebunie tema si grafica. Daca ai avea si blogroll-ul pe prima pagina (in locul arhivei de
exemplu, care poate sta linista intr-un scroll, sa nu fie tot carnatul ala), ar fi perfect. Altfel, tema, cu grafica, culorile ei, totul, imi place. Se vede ca e super-personalizata.
– Ai o alta nebunie d-a mea: poza. Urasc bloggerii care nu-si pun poza pe blog. Vere, eu citesc bloggerul X. Vreau ca daca-l intalnesc undeva(nu conteaza unde, poate chiar si pe strada), sa-l recunosc si sa ma duc la el, fie sa-l felicit, fie sa-l critic. De ce ti-ar fi rusine de cum arati?
– Imi place ideea in sine de CHINEZU.EU. Si sloganul: UN CHINEZ CA TOT ROMANUL. Da, recunsc, sunt si eu
chinez. Uneori simt ca totul de pe mine e chinezesc. Ma rog, mai putin blugii, care-s turcesti. Desi acum vad ca se tinde spre vietnam. Asa ca atentie: poate candva va veni concurenta VIETNAMEZU.EU.
-Imi place si cum scrii, logic. Altfel n-as mai  intra pe blogul tau.
– Cat am apucat sa te cunosc si cat mi-au zis altii, pari foarte ok ca om. Inca un motiv sa te citesc (si ma intorc la ideea:
blogul nu-l pot disocia de autor… daca-mi place blogul, dar nu-l asociez cu vreun om, nu-l mai citesc).

Un mesaj pentru cei care imi fac onoarea sa ma citeasca.
Pai din cand in cand, cand va saturati de chinezarii, puteti arunca un ochi si pe http://emilstudentulminune.wordpress.com :)) Nu d-alta, dar e bine sa va minunati si voi pe cel mai minunat blog.