Da, știu, trăim într-o lume nebună, în care de cele mai multe ori viteza contează mai mult decât destinația sau decât oamenii pe lângă care treci.
Da, știu, trăim într-o lume 2.0 în care a exista tot timpul în ea este, uneori, mai important decât a exista cu adevărat.
Da, știu, trăim într-o lume în care a avea reguli și a funcționa după ele pare din ce în ce mai bizar și mai de neînțeles în această lume în care singura regulă adevărată pare a fi aceea că nu există nici o regulă.
Cu toate acestea, cred cu tărie că a te lăsa absorbit în întregime de ceea lumea asta exterioară este o mare, mare greșeală. Căci dacă nu ești șerif în lumea ta aia mică, personală, în care să te simți ca acasă, atunci e nașpa rău. Dar rău de tot.
Am trecut și eu prin ce treceți mulți dintre voi. Adică faze gen ”ce să fac, trebe să fac asta, așa e serviciul” sau ”nu am mai avut timp pentru mine de 2 ani, dar mai trag tare încă 2 și gata” sau ”scuze că te deranjez la 2 noaptea, dar avem o urgență”. Am trecut prin toate acestea și mai mult de atât și pot să vă zic doar atât: abureli. Scuze ca să nu fiți voi înșivă, motive ca să nu vă riscați a fi voi înșivă și să vă mulțumiți cu confortul statului în siajul celor din fața voastră.
Scriu aceste rânduri pentru că mi-au reproșat unii ba că nu răspund la telefon seara pe la 22.00 în timpul săptămânii sau pe la 19.00 în weekend ”mai ales că ardea ceva, măh”. Sau că nu răspund mailurilor URGENTE date cam pe la aceleași ore. Le-am spus și lor și v-o spun și vouă: nu vă răspund pentru că am lucruri mult mai importate de făcut. Pentru că nu vreau să intru în logica ”trebuie făcute” cu orice preț, pentru că nu vreau să las lumea externă să pătrundă în lumea mea personală. Pentru că URGENȚELE voastre nu sunt ale mele. Pentru că aleg categoric să relaționez cu lumea externă în parametri pe care eu i-am setat pentru lumea externă. Pentru că lumea mea personală este infinit mai importantă decât cealaltă.
Veți spune că pierd pentru că am o astfel de atitudine. Că ratez contracte, dealuri sau că enervez pe unii care ar putea să îmi aducă contracte, dealuri. Sigur că pierd, dacă e să punem așa problema. Dar eu mă uit la ce câștig. Iar acest câștig, dragii mei, este unul uluitor. Și doar cei care ați încercat să vă retrageți, măcar din când în când, în lumea voastră personală știți despre ce vorbesc. Ceea ce vă doresc tuturor care îmi faceți onoarea să citiți aceste rânduri.
13 thoughts on “Câteva precizări despre cum funcționez eu”
Asta nu inteleg unii.Ei cred ca daca ai blog te ocupi exclusiv de el.Uita insa faptul ca ai o familie si o viata personala care e mult mai importanta decat un blog
deh, o lume egoist, egoista rau si in toata puterea cuvantului. o lume ca re spune: ” priveste afara dar nu deschide fereastra numai daca primesti ceva …. si cand ne justificam este si mai rau …..
Articolul tau ma face sa ma gandesc la o chestiune destul de simpla:
Timpul meu este viata mea!
Nu cred ca e vorba de atitudine, atunci cand nu dai curs cererilor „urgente” la 02.00 AM.
Eu o vad, mai degraba, ca o forma de comunicare aleasa, pe urmatorul principiu:
SITUATIE: Uite care-i treaba… e trecut de 17.30 si am fost sunat/mail-uit/SMS-uit in legatura cu lucruri legate de serviciu.
SENTIMENT: Dupa 17.30, mi se pare firesc sa ma dedic celei mai importante parti ale vietii mele, si-anume familia (oricum, nu e treaba nimanui) si ma deranjeaza cand nu este respectata aceasta limita a mea.
SOLUTIE: Maine, intre 09.00 si 17.30, vorbim cu mare drag despre ce te doare. Succes!
Salut abordarea, o aplic si eu si, in sensul acesta, sunt o persoana foarte predictibila, pentru ca lumea stie exact la sa se astepte de la mine :D.
Multumesc
am pierdut si eu la viata mea multe nopti facand lucruri „urgente” care dupa ce le terminam nu mai erau atat de urgente… pentru ca apareau altele in loc. pe de o parte poti pierde contracte, dealuri daca nu te ocupi de ele atunci, pe loc dar de cele mai multe ori esti mai respectat daca ai o personalitate puternica si le mai si dai peste nas astora care cred ca tu esti la dispozitia lor 24/24.
[icon cu jos palaria]
unii dintre noi mai avem „tupeul” sa si traim…
Ce bine le-ai mai spus. Chiar zilele astea spuneam cuiva că eu refuz să lucrez în weekend și i se părea atât de ciudat și de anormal. Da, lucrez în Social Media, da, trebuie să fiu conectată mereu, însă cred că am dreptul la două zile ale mele. Două zile din 7, asta în condițiile în care în timpul săptămânii lucrez câte 12 ore și-s disponibilă oricând.
Și apoi ne întrebăm ce nu-i în regulă cu lumea asta. De ce trece timpul așa repede, de ce ai noștri se supără, de ce am rămas fără prieteni. Ei bine… pentru că atunci când nu le răspundem la telefon… „avem ceva important de făcut”.
Sa stii sa delimitezi munca de casa este un lucru. Dar sa stii sa te impui este cel mai important lucru!
Propozitia preferata din acest text este: Urgentele voastre NU sunt ale mele! Si asa si este !
Chiar aveam si eu nevoie de o palma peste scafarlie (ca multi altii de altfel, sunt convinsa) sa realizez asta……. Si sunt in asentimentul monicai cand spun ca voi aplica „urgentele voastre nu sunt ale mele” zi de zi!
Multam tare!
Importante și urgente sunt toate în ziua de azi. Eu încerc să le cataloghez așa DOAR pe cele care au legătură strictă cu mine și cu ai mei. Încerc, cel puțin :)
Rândurile de mai sus sunt total în asentimentul meu…Eu nu am încă o familie, și tot îmi e greu să păstrez echilibrul între viața personală și prioritățile din plan profesional. Felicitări pentru că ai reușit să alegi în mod conștient și…sper să pot face același lucru, învățând din experiența mea și a celor ca tine.
Simplu: cred ca cei care se lasa orbiti de viata lor profesionala, cat si de a ta, nu au o viata personala. Ceea ce e grav!
Pingback: Scurt test ca să înţelegi dacă îţi plac banii sau nu • Chinezu
Bravo ţie că (ţi-)ai impus nioşte limite pe care refuzi să le depăşeşti! Ai spus foarte bine, e firesc să funcţionezi în paramentrii impuşi de tine, chiar dacă blogul este jobul tău.
E bine şi pentru tine, şi pentru familia ta.