Am citit ”Îngerul păzitor al fratelui meu” de Leif Davidsen, apărută la Editura Tritonic, în două reprize. Sau stări, dacă vreți. Prima stare a fost aceea de la începutul cărții, când încercam să înțeleg despre ce e vorba, dincolo de ce zicea PR-ul cărții. Iar a doua stare a fost aceea în care ceea ce povestea autorul m-a făcut să mă încrunt și să stau așa toată cartea.

Pentru că este o carte despre ororile și dezaxările pe care le aduce un război în viața unor oameni care altfel ar fi fost ca tine sau ca mine. Citim despre o Spanie prinsă în războiul civil și trupele lui Franco și cele ale Republicii comițând niște mizerii umane incalificabile, citim despre destine frânte fără sens și fără finalitate, citim despre oameni ale căror povești personale, unele foarte dure, sunt mici copilării pe lângă povestea la scară mare care se derulează în jurul lor și din care fac și ei parte.

Aș putea spune că senzația cu care închizi carte este una oribilă. Ceea ce este, de fapt, un compliment pe care îl fac autorului Leif Davidsen, care a reușit să povestească atât de credibil ce s-a întâmplat în acei ani de neagră istorie spaniolă. Cu mici incursiuni într-o Danemarcă teoretic neutră și într-o Rusie comunistă oribilă din anii de procese politice dinaintea celui de-al doilea război mondial.

Vă recomand această carte? Numai dacă aveți stomac pentru așa ceva. Pentru că altfel vă veți întrista mult. Mult prea mult.