Toți am pățit-o. Într-un fel sau altul. Adică ori am avut amici 2.0 care, din diverse pricini (mai mult sau mai puțin de înțeles), au devenit, să le zicem așa, moderat, oamenii cu care am răcit relațiile până la nivelul arctic, ori tovarăși cu care am început relația cu stângul, iar apoi, după ce ne-am lămurit, amândoi, că nu prea avem a ne contra, s-au detensionat în mod abrupt relațiile și au intrat, cum ar veni, în normalitate. Undeva pe la mijlocul acestor două extreme se plasează cei cu care, indiferent pe ce picior am pornit, la un moment dat s-a așternut o oarecare indiferență în relația cu ei sau, după caz, un non-combat care poate fi interpretat în fel și chip. Cam acestea sunt cele 3 variante (simplific un pic, pentru a putea discuta mai bine) pe care le-am experimentat eu de când mă joc serios în 2.0.
Evident că în social media este cam ca în viața din offline. Căci și aici, în ceea ce îi spunem, în lipsă de altceva, viața reală, pățim cam același lucru, adică să pornim la drum cu niște oameni și să se rupă ceva, la un moment dat. În sensul bun sau în sensul rău. Și e firesc să se întâmple așa. Căci, ca să bag o paltitudine, oameni suntem și ca oameni suntem supuși greșelii și greșiților noștri :)
Diferența în 2.0 ține de bariera foarte redusă de începere a relaționării. Adică de faptul că poți să interacționezi cu cineva instant, cu un tweet, un comment pe blog sau o discuție pe faceook. Această ”primă impresie” în social media este total diferită de prima impresie din offline. Căci una este să răspunzi unui avatar/nickname/cont și alta este să privești omul în față, să analizezi contextul în care te întâlnești cu respectiva persoană și motivul pentru care ai ajuns să interacționezi cu ea. E mai complicat, deci, decât atunci când te lovești de cineva în offline. Pentru că sunt mai multe informații care trebuie prelucrate și în baza cărora trebuie să iei decizia dacă e ok sau nu și dacă o să ții legătura în continuare.
În online durează mult mai mult să iei o astfel de decizie. Pentru că diferența dintre a sta jumătate de oră live de vorbă cu cineva și a te distra jumătate de oră cu cineva pe twitter, spre exemplu, mi se pare evidentă. Iar a ajunge până la înțelegerea persoanei cu care interacționezi în social media ia mai mult decât în cazul întâlnirii în offline. Căci timpul este resursa cea mai importantă atunci când relaționezi în 2.0. Cu cât petreci mai mult timp cu cineva în social media, cu atât acumulezi mai multe informații despre respectiva persoană. Și îți formezi acea ”primă impresie” pe care, altfel, în offline, ți-o formezi instant.
Pentru mine, odată trecut de etapele ”intermediare” în care încep să înțeleg o persoană 2.o și începe să îmi placă de ea, decisivă este, totuși, întâlnirea față în față. Căci indiferent de cât de tare mă coafează ce face acea persoană în online, ca să facem pasul următor în relația noastră, cum ar veni, trebuie să îi strâng mâna și să mă uit în ochii ei. Și vă raportez cu maximă plăcere că, făcând acest lucru omenesc, am rămas cu niște amiciții teribile. Ceea ce vă doresc și vouă :)
Ce faci tu cu relațiile pe care le-am stabilit în social media, apoi asta este fix treaba ta :D
13 thoughts on “Creșterea și descreșterea relațiilor personale în 2.0”
Toate relatiile de genul asta trec prin niste faze, din pacate doar timpul stabileste care e facuta sa reziste. Intre timp experienta dom president, ai asteptari de la unu calcate cu gratie in picioare, surprize placute de la altu cu care n’ai nici cea mai mica treaba… D’astea
Cred ca in online mai usor iti formezi o parere despre o persoana decat in offline. Toate profilele au un istoric si majoritatea foloseste multe retele sociale. Un simplu search pe Google iti poate spune de la masa de pranz mancata acum o luna pana la parerea altora despre persoana in cauza (exagerat putin, dar cred ca s-a prins ideea). In offline, fata in fata, tu vezi ce vrea respectivul/respectiva sa-ti arate. Cat despre relatii, este normal ca uneori comunicarea sa fie mai „incinsa”, iar alteori nu: mi se intampla sa ies cu prieteni (da, prieteni, nu amici sau cunostinte) o data la 3 luni, dar cand ne vedem este super; avem perioade mai aglomerate cand vorbim prin like-uri, comentarii si alteori cand iesim la bere ore intregi :)
Toate relatiile mele 2.0 s-au consolidat in momentul in care ne-am intalnit si fata in fata. Atunci cred ca poti sa iti dai seama daca relatia aceea va continua sau nu. Cel putin asta e parerea mea, pentru ca, indiferent de cat de mult timp stai sa citesti blogul sau sa il urmaresti pe facebook/twitter si sa interactionezi, nimic nu se compara cu informatiile pe care le ai in momentul in care te afli fata in fata cu persoana respectiva. Si cel mai bun lucru este ca o faci cum ai zis si tu, instant aproape.
Ce zice @Alex.Baran nu este chiar atât de incredibil pe cât sună la prima citire. Există cazuri în care față-n față cu cineva nu reușești să-l „citești” corect și complet, din diverse motive: timp (lipsă), spațiu (inadecvat), băutura (insuficientă). Iar online-ul îți poate oferi accesul la o față nevăzută, și nu neapărat întunecată, a respectivului.
Sa inteleg ca un mix intre cele doua ipostaze e cel mai bun? Si ca proportia dintre cele doua ingredinte depinde de fiecare in parte?
In ceea ce ma priveste, daca este sa bag niste procente, ar fi ceva gen 70% offline 30% online ca sa bat mana pe amicitie serioasa cu persoana respectiva :)
Un mix este obligatoriu, da. Procentele sunt subiective deci relative, dar și eu acord mult mai multă încredere socializării offline decât uneia online. Prietenii știu de ce :)
Procente, procente, e ciudat sa punem in procente, adica sa aplicam matematica, implicit o stiinta exacta, pe ceva ce este atat de subiectiv. Cat indragesc eu si offline-ul, cred ca poti da de doua persoane compelt diferite, una din online, locul unde cred ca poti sa-ti formezi cea mai corecta parere despre cineva si una din offline, unde deseori poti fi mintit de aparente, si asa cum stim cu totii, aparentele ne pot insela amarnic.
Dar s-o luam pe exemple. Daca vezi pe cineva ca spameaza intr-un mare fel, ca il cam bate limba romana pe blog (ca s-o zicem mai pe sleau), ca nu e capabil sa se promoveze intr-un mod decent, neabuziv, pai am impresia ca parerea formata in online e una tare buna, chiar daca in offline, poate ti se pare ca e cel mai fain om, repet, poate ti se pare, insa cand vezi in online, scris negru pe o culoare (depinde de font :P), pai atunci, de ce sa te bazezi pe offline ? sau mai bine zis, de ce ai vrea sa te minti ca parerea formata in offline e cea reala ?
sau hai s-o luam altfel. Simpatizezi pe cineva in offline, iar acel cineva vine intr-o zi si iti scrie pe blogul tau „nu ai dreptate, esti un retardat ca ai aceasta impresie, nu pot sa cred cum poti manca atata…. ” si in continuare, in offline, facandu-se ca ploua, iti creaza o impresie tare buna. Pai atunci, din nou, online-ul invinge…
Offline-ul e socializarea completa, nu tu retele de socializare sau altele, insa o impresie asupra cuiva ti-o poti forma mult mai bine in offline, parerea mea de om nebun :)
Ii cu dus intors. Depinde pt ce anume vrei sa folosesti aceasta prietenie. Daca esti multumit de serviciile lui, cred ca nu-i necesar sa te intalnesti cu el. Daca ceea ce urmeaza sa faceti impreuna este mai de amploare, atunci da, trebuie sa-i vezi ochisorii, sa-i pui ceva intrebari capcana, iar raspunsurile sa le urmaresti in timp ce si gesticuleaza sau i se maresc ochii.
Cazuri si cazuri.
@Albinuta veninoasa
Aoleo cum suna asta cu serviciile :)) Care nu prea se pupa cu amicitia decat undeva pe la zenit :))
@BogDan
Respect :)
@ioana
Aprob afirmativ faza cu baza in viata reala :)
Cred că am greşit suficient încât să am ceva de spus.
Regret. Regret mult, mai ales că unii oameni par a fi mai ok decât credeam.
Din 2.0, însă, au apărut alături de mine oameni care m-au susţinut şi ajutat, când a fost nevoie, oameni pe care i-am susţinut şi ajutat, când a fost nevoie. Şi aşa vom rămâne. Oameni cu care m-am înţeles din prima, poate şi prin prisma faptului că am ajuns să ne vedem înainte de a merge mai departe în online. Aşa ne-am făurit un offline. Ceea ce mă face să cred că lipsa relaţionării directe, a tonului, a modului în care spui anumite lucruri, a privirii directe în ochii celuilalt, dăunează.
Şi, să nu uit. Din 2.0 a apărut şi ea. A înţeles tot ce stătea pe mine şi m-a ajutat să îmi schimb hainele. Facem 3 ani…şi mergem înainte până la capăt.
2.0.
Poate că uneori, merge un 2.5, la o bere.
Cand mai dau in online peste vreunul despre care nu stiu ce sa mai cred, ii multumesc Domnului ca am o baza in viata reala. Ca am un serviciu, o casa, o familie. In online e doar locul de joaca, si trebuie sa cerni foarte scrupulos adevarul, pt ca poate fi mascat f usor in spatele imaginilor, muzicii, emoticonelor samd.
Zicem asa. Cred ca vagabontul chinezesc v’a cam prins la faza asta, da’ti toti cu presupusu’ vis a vis de’o notiune pe care mai mult sau mai putin in timp toti a’ti transformat’o intr’o RELATIE SIMBIOTICA.
Daca nu stiti ce’i aia relatie simbiotica gugal’it, clar va pricepeti la asta. Daca n’am fi ipocriti am recunoaste ca online cel putin la prima vedere multi par ok, cum peste bariera fizica nu trece tot melteanu cu mai mult de doi’shpe taste la pc nu e de mirare ca offline multi nu se ridica la asteptarile noastre… Sau invers.
Autosuficienta asta bat’o vina
Eu personal, in relatia cu oamenii cunoscuti in 2.0 dau vina pe timp, pentru ca nu ma pot vedea cu ei mai des si ca sunt mult mai multi pe care as vrea sa-i cunosc, dar o sa se intample si asta.
Cum a zis Albinuta de servicii. Singurele servicii pe care le-as vrea de la oamenii cunoscuti in online este sa-mi impartaseasca din experienta lor, sa invat din „greselile” lor. (probabil ai observat, ca sunt mai mult atent la ce vorbesti tu, decat sa vorbesc eu) :)
Eu sunt pro offline. Online-ul mie nu-mi schimba parerea fata de o persoana cu care am stat la o bere, chiar daca ma injura intr-un comentariu.
Parerea mea.