E bine și nu prea că ne aducem doar o dată pe an să zicem și noi (și nici măcar toți) ”La mulți ani, România”. E bine pentru că o zicem. Nu prea pentru că o facem, cei mai mulți, la nivel formal și pentru că așteptăm motiv să zicem așa ceva. După capul meu ar trebui oricând, dacă simțim că iubim, totuși, țara asta așa cum este ea, să arătăm că suntem români, oriunde am fi. Și prin asta, zic io, spunem cu adevărat și fără să ne tragă de mânecă o dată din calendar ”La mulți ani, România”.

Ce vedeți mai jos sunt 2 fotografii cu niște oameni cărora nu le-a spus nimeni să scoată fularele cu ”Hai România” peste tot pe unde mergeau și să își afișeze naționalitatea cu mare mândrie. Am făcut-o, fiecare din noi, pentru că așa am simțit că e firesc și pentru că ne plăcea să facem asta. Iar cei din jurul nostru, reprezentanții din 40 de țări de la Danone Nations Cup în Madrid, au recunoscut că am fost un fel de ”funky bunch” :) Ba mai mult, una din fetele din echipa organizatorică, o spanioloaică, ne-a spus la plecare ”nu știu dacă fac bine să vă spun asta, dar să știți că voi mi-ați schimbat impresia despre România și despre români”. Am zâmbit amar, căci știam ce vrea să spună, dar am zâmbit, pentru că și fata cu pricina, fără să își dea seama, a rostit tot un fel de ”La mulți ani, România” prin ceea ce a spus :)