Am citit ce au zis Alex și Manafu despre antreprenoriatul online de pe la noi. Păreri pertinente, argumentate, dar care, dacă îmi permiteți, focusează discuția înspre ceea ce numesc eu ”antreprenoriatul mare”. Adică se înțelege de acolo că dacă nu ajungi la nivelul unui Marius Ghenea sau al unui Vlad Stan (acești antreprenori de serviciu și când se zice de bine și când se zice de rău :D), nu prea te poți numi antreprenor. Sau, mă rog, așa am înțeles eu. Și poate am forțat un pic concluzia ca să putem discuta despre ”antreprenoriatul mic”. Precizez din start că mă refer doar la online în cele ce urmează, nu la antreprenoriat în general.
În esență, a fi antreprenor înseamnă să ai un produs pe care să îl vinzi pentru a scoate profit. Iar pentru asta îți trebuie ideea, bani să o pui în aplicare, resurse să o gestionezi, gândire strategică și toate celelalte (o grămadă, de altfel) pe care le presupune o astfel de postură. Reușita nu este dată doar de idee, așa cum bine precizează Alex, nici de bani, nici de inteligența ta sclipitoare, ci de melanjul între toate componentele care constituie o afacere. Dozajul este diferit, căci în unele cazuri nava-regină este capitalul, în altele resursa umană, în altele networkingul pe care îl ai. Dar ideea de bază, cum văd eu lucrurile, este că trebuie o combinație atent creuzetată (of, ce artist sunt când scot cuvinte de astea :D) între toate acestea. Și în antreprenoriatul mare, și în antreprenoriatul mic.
Diferența dintre cele două antreprenoriate nu este, cum sare imediat tentația, de bani. Deși, evident, căci vorbim de business aici, banii sunt extrem de importanți. Și cei pe care îi investești, dar și cei pe care îi scoți. Dar diferențele merg mai în profunzime și țin de modul în care antreprenorii din cele două categorii văd activitatea antreprenorială în raport cu obiectivele pe care le urmăresc și cu desfășurarea de forțe pe care sunt disupuși să o lanseze pentru a-și atinge aceste obiective.
Despre antreprenorii mari nu vreau să mă pronunț. Dar doar pentru simplul fapt că se știe despre ei, se scrie despre ei și se va scrie în continuare. Aș insista un pic pe antreprenorii mici. Pe care îi, împart, cu voia dumneavoastră, în două categorii. Clasificare care, desigur, are scăpările ei, ca orice clasificare, dar care reprezintă punctul meu de vedere, pe care vă invit să îl comentați, reprobați, clarificați, contrați.
Antreprenorii mici pur sânge. Sunt acei antreprenori care au un business mic, care le ocupă 100% din timp și din care trăiesc decent. Sunt foarte mulți în România cu astfel de businessuri care generează un venit între câteva sute de euro și câteva mii de euro pe lună. Dar nu sunt celebri, nu se vorbește despre ei. Sau, mă rog, nu în contextul în care se vorbește despre Marius Ghenea sau Vlad Stan (ca să îi iau din nou pe post de material didactic :D). Ei sunt antreprenorii mici pur sânge. Diferența față de cei mari este de anvergura businessului lor. Și, de multe ori, de imposibilitatea de care dau dovadă (din multe pricini, pe care nu le discutăm aici) în a desfășura acele forțe despre care ziceam mai sus, care desfășurare este una din armele secrete (și nu prea…) ale marilor antreprenori. Da, ei fac mult mai puțini bani decât cei mari, da, au un business mult mai mic, dar asta nu înseamnă că nu sunt antreprenori. Ba chiar, dacă îmi permiteți, sunt antreprenorii pe care eu pariez și care îmi plac :) Unii nu vor rezista, alții vor crește încet, iar alții vor rămâne la nivelul la care sunt. Dar sunt antreprenori. Și sunt mulți :)
Bloggerii. Am scris la un moment dat de teoria mea cu bloggingul ca second job. Și am văzut că s-a bucurat de mare succes ideea aceasta. Pentru că mi se aduce aminte constant de ea și că unii și-au însușit-o și o aplică în mod constant. Ceea ce mă bucură. Pentru că eu unul cred că a lua în serios bloggingul este o formă de antreprenoriat. Una specială (explic mai jos de ce cred asta), dar o formă de antreprenoriat. Una incipientă, de formare, dacă vreți, un fel de facultate pe care ți-o plătești singur și la absolvirea căreia (dacă se întâmplă asta vreodată, căci mulți renunță după primele ”cursuri”…) poți să iei decizia dacă vrei să te apuci de antreprenoriat sau nu.
Bloggingul este o formă specială de antreprenoriat pentru că, în esență, respectă ce ziceam mai sus despre antreprenoriat în general. Ai un produs (blogul), pe care îl vinzi (orice expunere în piața publică 2.0 este o vânzare, make no mistake about it) pentru a obține profit (beneficii, adică, începând de la faptul că nu mai vorbești singur până la cash). Ai nevoie și de capital pentru a pune pe roate această afacere, iar capitalul în acest caz este talentul tău în a scrie 2.0, abilitățile tale de comunicare în general, skillurile tehnice pe care le deții. Ai nevoie și de o gândire strategică (cum mă poziționez? abordez o nișă sau mă dau generalis? mă apuc de video blogging, de știri multe și dese sau de scris rar, dar devastator?). Ai nevoie de resurse pentru a-ți atinge obiectivele (timp, bani pentru domeniu, temă, customizări, networking, învățare permanentă). Ai nevoie de răbdare, de multă răbdare, căci și în blogging, ca în orice altă afacere, break even-ul vine mai încolo, mult mai încolo. Și ai nevoie (mai sunt multe altele, dar nu le mai zic, trag nădejde că ați înțeles ideea) de acel mindset de antreprenor. Care presupune, în esență, a ști ce vrei, a vrea să faci și a face pentru a reuși :)
Cam asta am avut de spus. Aștept cu interes părerile voastre să discutăm pe fronturile pe care o să le deschideți :)
16 thoughts on “Antreprenoriatul mare și antreprenoriatul mic în online”
Ca sa sumarizez rahatul pe care-l mincam la mine pe blog, ideea ar fi urmatoarea: antreprenoriatul e confundat fie cu boemia, fie cu caruta de bani. Cam asta ar fi. Eu concep sa muncesc pe gratis pentru propriul business, in care investeste cineva, dar nu murind de foame. Eh, asta nu pricep cei care vin si comenteaza ca „tre’ sa mori de foame ca sa te numesti antreprenori”. Nu, multumesc.
Eu zic ca bloggeri sunt un soi de frelanceri si nu antreprenori. Tu, Marta, Zoso sunteti antreprenori, ca sa nu mai zic de Bobby, dar bloggerii in general nu-s antreprenori. Una e un blogger care scrie pe un blog si traieste din asta, si alta e Dan Dragomir care are deja 3 bloguri deschise, sau alti care au alte afaceri.
Nu era rahat, mah, erau observatii bune. De la care am plecat cand am vorbit de micii antreprenori.
Evident ca atunci cand mori permanent de foame, cum zici tu, e greu sa te numesti antreprenor. Sau, ma rog, poate esti unul, dar nu prea bun :) si e bine sa iesi din starea aia cat mai ai timp…
In rest, dupa cum ai vazut, nu am contestat nimic din ce ai zis. Am completat doar :)
@haotik
Pai si free lancerii nu presteaza ce am zis eu la bloggerii antreprenori? Nu se inscriu in acelasi pattern generic? Io zic ca da. Caci si freelancerii sunt, in esenta, tot niste antreprenori. Si cum bloggerii sunt freelanceri… Completeaza tu silogismul pe care m-ai fortat sa il fac :D
freelanceri nu sunt antreprenori, un freelancer isi vinde timpul pentru bani, un antreprenor nu. Era o schema cu un cerc cu 4 zone in care sunt angajati, freelancerii, antreprenorii, investitorii. E greu sa-ti explic aici dar freelanceri sunt un fel de stadiu de trecere de la angajat la antreprenor nu sunt antreprenori.
Un bussines e facut pentru a creea profit.Asta nu am inteles acum 7 ani,cand aveam 23 de ani si am intrat in afaceri fara un gram de experienta.Nu va ganditi la altceva,ca si scuze.E adevarat ca poate sa ia ceva timp dar scopul sau este sa genereze bani.Formele sunt multe dar asta este ideea.Tu trebuie sa iti fixezi termenul si sa urmaresti evolutia,adica ca si un plan de afaceri,dar scopul este sa genereze profit.Fie ca e un blog,magazin,chiosc,etc.E posibil sa ai momente cand nu ai ce manca,dar daca crezi si stii ca in timp va aduce bani ,si ai incredere in resursele tale ca si antreprenor, merita.Aici cred eu ca e secretul…cel care moare de foame dar stie ca la un moment dat va face profit si crede in scopul sau,si nu renunta,se diferenteaza sigur de cel care renunta dupa o incerecare, doua.Asta e toata treaba,in rest sunt prea multe de discutat si de invatat!
In ceea ce priveste antreprenorii mari, nu stiu care dintre capital si networking e oul sau gaina. Una o atrage pe cealalta si invers. Am lucrat 15 ani in multinationale, chiar si cu Marius Ghenea, dar nu mi-am clarificat aceasta dilema. Un lucru este evident, exista un cerc al „marilor” si un cerc al „micilor”.
Nu as face diferenta intre antreprenoriat mic si blogging (cel putin nu in acest moment) desi tentatia e mare. Deosebirea intre business-ul clasic si web2.0 consta in folosirea de unelte diferite. Poti combate asta cu argumentul binecunoscut „nu esti online, nu existi”. Dar contraargumentul ar fi ca inca, in Romania, oricat de multi ar avea acces (ca si clienti) la online, tot nu sunt suficienti. Masa mare inca prefera contactul direct. Sunt convins ca peste ani de zile va aparea si in zona asta dilema cu oul si gaina.
La antreprenorii mici avantajul ar fi ca, dispunand de capital limitat sau inexistent cei care, cu adevarat vor sa reuseasca, isi pun in valoare alte aptitudini pentru a compensa. Inca ceva pe care il consider atuu pentru cei mici (desi cei mari dispun de numeroase unelte), acela de a simti, din strada, pulsul pietii. Ajung la un nivel, dupa startup, multumitor pentru ei. dar sunt unii care de la inceput sau pe parcurs, vor mai mult. Deinde de tinta.
Acum intervine provocarea, avand in vedere cercurile mentionate la inceput: ai sculele necesare sa te eliberezi din cercul tau? Si mai mult, ai sculele necesare sa „spargi” cercul „marilor”? Cred ca, asa cum piata clasica tinde sa dizolve afacerile mici, si webx.x va dizolva initiativele mici (second job). Inca un motiv sa nu le categorisesti separat.
Piata, indiferent in ce proportie va fi intre clasic si web, va fi la fel de necrutatoare. Cei mici vor fi eliminati (dizolvati sau inglobati) si numai cei mari vor impartii feliile mari din tort. Pare fatalist, dar de ce ar fi altfel de cum a fost pana acum?
Totusi, nu se poate numai cu extreme, va fi necesara si clasa de mijloc. Ca e blogger sau mic afacerist, nu conteaza. Ideea e ca trebuie incurajati tot mai multi sa incerce. Nu conteaza ca multi vor renunta, multi chemati putini alesi. Aici trebuie sa fie inghesuiala mare, la porti.
Cred in puterea exemplului si de acea cred ca una din responsabilitatile celor din lumea blogging-ului, mari sau mici, recunoscuti sau nu, e sa stimuleze aparitia de noi „intreprinzatori”. Si chiar daca ne simtim bine cand altii dau gres, trebuie sa ne gandim ca atunci cand concurenta e acerba dar putin numeroasa, simturile incep sa rugineasca, rutina omoara. Si nu mai poti da tot ce ai mai bun din tine.
Ca o concluzie, as sune ca nu conteaza daca esti clasic sau web, conteaza sa vrei. Si daca ti-ai propus sa spargi cercurile, cu atat mai bine. Incercarea moarte n-are sau, fiecare e dator cu o incercare. Daca nu incerci, nu ai de unde sa stii daca poti sau nu poti. Mai bine te impaci cu „nu mi-a iest de data astai” decat cu clasicul „daca ma apucam si eu cand am avut ideea…”. Avantajul e ca o poti lua de la capat, cu oarece experienta la activ.
Pingback: O parere mica intr-un ocean de pareri mari – ANTREPRENORIAT « Mircea Colceag
Baza cred ca este comuna pentru un antreprenor si un blogger care si castiga bani din activitatea asta. Pina la urma ambele presupun un grad de expunere, asumarea unor riscuri, vanzarea serviciilor/ideilor tale. In afara diferentelor de mai sus cred ca mai este una, un blogger se apropie mai mult de definitia unui freelancer, pentru ca ceea ce produce depinde direct de timpul si de munca sa, in cazul unui antreprenor (mic sau mare) cred ca se mai adauga crearea unei structuri de business si a unei echipe care sa produca si fara implicarea ta in detaliu in fiecare activitate desfasurata. Parerea mea:-)
Madalina a zis mult mai bine ce am vrut eu sa spun, cu cuvinte mai usor de inteles.
As mai adauga ca blogul poate fi privit ca un SRL sau ca un ONG. Primul iti poate aduce un venit suplimentar (nu am cunostinta de existenta unui blogger ro care sa traiasca exclusiv de pe urma blogosferei romanesti), iar al doilea iti permite sa intinzi o mana de ajutor. Ambele cazuri necesita un minim de cunostinte despre antreprenoriat.
Ca si-n offline, antreprenoriatul online din blogosfera este influentat de evolutia celor puternici. Presupunand ca as fi un blogger SRL, care urmareste efectiv obtinerea unui profit material, mi-as intrepta atentia catre bloggerii care imi pot fi parteneri. Blogroll-ul inceteaza sa mai fie o lista de prieteni si devine prima coloana din extrasele financiare. Cei care vor DOAR banu’ se conformeaza rapid cerintelor celor care il dofera. Si aici e adevarata problema. Se pun cu prea multa usurinta in aceeasi oala blogurile care depun eforturi sa posteze un articol monetizat la 10 nemonetizate si cele anonime care contin doar articole monetizate. Este ca si cum eu ma prezint la o licitatie cu tot caietul de sarcini in regula si castigatoare este desemnata o firma fantoma.
@Madalina: exista si bloggeri care au in spate alte persoane care ii ajuta. Cel mai bine se vede la concursurile online cu premii mai consistente. Vezi Refinantare BCR.
@Tudor: si in business colaborezi cu alte firme sau freelanceri in diverse tipuri de proiecte, esti client pentru unii sau iti sunt clienti altii. Ma refeream la oamenii care lucreaza pentru tine ca angajati, in cadrul sau afara proictelor specifice.
@Madalina: multam’ pentru raspuns. Un blogger angajator nici eu nu cunosc.
Cu respect maxim, discutia asta cu antreprenoriatul e interpretabila rau. Antreprenoriatul se face intr-o conjuntura. Aceea conjuntura in .ro exista doar pentru bloguri (antreprenoriat definit de tine) iar unii pot profita de ea. De aici se trage si numarul mare de proiecte „blog” vs proiecte de technologie sau servicii sau altele.
Daca incerci sa iesi din zona blog/publishing, esti pa – piata e inexistenta. Ok, mai avem ecommerce deja mancat de emag si inca doi.
Daca incerci sa iesi din .ro, ai nevoie de cativa ani de networking. Pentru finantare, pentru parteneriate, pentru multe chestii. Au disparut „antreprenorii” pentru ca aia cativa ani sunt crunti. De aici se trage numarul mic de proiecte internationale si numarul infim de reusite. Finantarea nu este o reusita, e inceputul. Din 4 in 4 ani scoate capul o echipa, doua. E OK.
Ca sa rezum, conjunctura e problema. Cine zice ca astea sunt scuze, vorbeste din carti.
Pingback: Antreprenor 2.0 • Chinezu