Da, știu, politețea este ceva relativ. Din care fiecare înțelege ce vrea. Eu, spre exemplu, nu sunt cel mai galant om din lume, dar nici ultimul cocalar. Sau cel puțin așa îmi place să cred :D Dar în tot ceea ce fac încerc (și reușesc, îmi pare) să păstrez linia minimei decențe. Cu mențiunea că funcționez pe metoda, mai bine eficient decât over-polite :D Cu riscurile de rigoare, desigur. Să mă explic.

Fiecare avem anumite cercuri, în limita cărora interacționăm cu anumite categorii de oameni și în interiorul cărora ne comportăm după reguli diferite. În cercul personal (familie și prieteni adevărați, ăia, rari, puțini) treaba e clară și prestăm după principii verificate în timp și care ne asigură acel confort datorită căruia îl numim cerc personal.

Există și cercul prietenilor (spun la nivel general), unde interacționăm cu oameni care ne plac și alături de care avem ceva istorie de pățanii și isprăvi, adică s-au realizat în timp niște conexiuni săntoase și o anumită rutină în comunicare. Cei aflați în acest cerc al meu știu deja că a discuta cu mine pe telefon, pe mess sau pe alte canale de astea de intermediere înseamnă a trece direct la subiect, fără ”salut, ce mai faci, ce îți face familia, în rest totul e bine” pentru că și eu și celălalt știm că astea sunt abureli care în afară de a mă irita și de a lungi inutil conversația nu realizează nimic altceva. Despre copii, probleme serioase, planuri de viitor și chestii grele de genul ăsta discutăm când ne vedem la bere sau la cafea. În rest hai să ne mișcăm cu talent, zic eu.

Există și cercul amicilor. Cu care interacționez din când în când. Și care se simt obligați de anumite conveniențe să facă o introducere politicoasă și plictisitoare și să se învârtă pe după șură până abordează subiectul. Căci, se zice, așa e politicos. O fi, fraților, dar zău dacă pe mine mă coafează treaba asta. Aprecie de jdemii de ori o abordare gen ”salut, sunt Virgil și te abordez în chestiunea asta”. Pac, pac, scurt și la obiect, nu îmi pierzi vremea, nu îți pierd vremea. Poate că nu suntem politicoși, dar îmi asum riscul ăsta, zău :D

Despre cei care nu te cunosc și te contactează pentru o anumită chestiune, ce pot să mai zic? Pentru unii a da dovadă de elocință este, parcă, scopul lor în viață când comunică :)) O pierdere de vreme teribilă, după capul meu, dar no, e treaba lor, ce să mai zic…

Așa că, pe scurt (deși m-am lungit cu postarea asta cât China :D), keep it simple când vorbiți cu mine (ca să mă iau io de cobai, să nu ziceți nu știu ce). Ce nu poate fi spus în 2 minute sau în 100 de cuvinte, zău dacă mai merită spus cu adevărat când e vorba de discuții care pot fi rezolvate în mai puțin de 2 minute sau de 100 de cuvinte :))