Din ciclul ”și chinezu e om oricât s-ar da el de blogger”, mi-am permis să dau cu jula bancului din Foaia Transilvană. Da, știu, nu e de râs, ci de plâns. Dar, pe de altă parte, când românul nu o să mai râdă de ce e de plâns, atunci vom ști că sentimentul carpato-danubiano-pontic de sorginte mioritică s-a dus dracu…
„Daniel Funeriu se duce în magazinul Victoria să îşi cumpere cravate şi cămăşi.
Dupa ce îşi cumpara cravate, vrea sa îi dea cinci lei şpagă vînzătorului, însă acesta refuză:
– Nu pot să primesc, domnule ministru, pentru că am fost profesor universitar şi ştiu ce salarii mici sunt în învăţămînt.
Nervos, Funeriu se duce la raionul de cămăşi. Îşi cumpără cîteva cămaşi şi vrea să îi dea şpaga cinci lei vînzătorului, care îl refuză :
– Nu pot să primesc, domnule ministru, că am fost profesor universitar şi ştiu ce salarii mici sînt în învăţămînt, îi spune vînzătorul.
Super-nervos, Funeriu iese din magazin şi vede un cerşetor în faţa magazinului. Se gîndeşte puţin şi vrea să îi dea 10 de lei cerşetorului.
La care acesta îi spune :
– Nu pot să primesc, d-le ministru…
Deja cu nervii la pămînt, Funeriu îl întrerupe :
– Să nu spui că şi tu ai fost profesor universitar.
– Nu, îi răspunde acesta, eu chiar sînt profesor universitar, dar am o fereastră acum.”
14 thoughts on “Ma iertați, dar nu m-am putut abține”
Atât de trist, că-mi dau lacrimile de râs! :)
E trist, dar prea amuzant. O fi ajuns pe la urechile ministrului?
Bun finalul. :)) Asa de Filantropica.
e trist gindindune caci in loc sa ne ridicam tot mai mult coborim dar spaga nu iasa din discutie
stie el ce stie cind estye vorba de spaga,daca nu dai nu primesti
:)) E de ras, insa rasul e pe noi vorba aia. Mai ales acum cu ultimile vesti, cu aproape 60 de profesori ce au obtinut nota 1 la titlularizare si alti 70% ce au luat sub nota 5, este ceva de plans. Ce pretentii sa mai ai de la elevi daca noi: Avem un ministru cu doua clase mai mult decat trenul, niste profesori ce obtin nota 1 la titlularizare si niste salarii de 800 Lei pentru profesorii cu zeci de ani vechime in invatamant. Dar… asa am fost invatati, asa facem: Stam si asteptam ceva divin…
Trist, dar adevarat.
Daca vede Dana asa bant adio snitzele bune. Desi o sa iti arat ceva zilele astea si poate facem un banc asemanator cu blogeri si profi universitari.
@madmike : 70% dintre profesori nu au luat examenul de titularizare, adica nu sunt titulari pe postul lor dar au primit postul. Nota lor a fost sub 7. E total diferit:D
Umor amar cu target politic… dar cei care am trecut prin facultate … stim ca multi profesori se descurca si fara spaga … au firme bine si sus puse … si dau chiar ei spaga la cei de genul „Funeriu”…
Morala: ministrii dau shpaga si cand nu trebuie, asa de impamantenit este obiceiul la ei
Pingback: Bancul – instrument de marketing politic?
Am auzit bancul asta de cel putin 15 ani, cu certitudine, doar ca, in varianta pe care am auzit-o eu, era ministrul momentului, si nu era vorba de universitari. Asa, cu universitari, chiar ca nu e bun de loc. Sigur, sunt si asistenti saraci, vai de capul lor, dar in ceea ce ii priveste pe profesori, am ceva rezerve … destul de mari.
Eu îl ştiam aşa:
Merge ministrul la un magazine de delicatese, ia o şampanie fină, nişte fursecuri, când să plătească, vânzătoarea nu vrea banii.
– Domnule ministru, nu pot să iau bani de la dumneavoastră, sunteţi ministrul nostru, faceţi reforma sistemului (da, şi-acu’ 15 ani tot reforma sistemului se făcea).
– Cum, „ministrul vostru”? Ce, sunt ministrul comerţului?
– Nu, domnu’ ministru, dar să vedeţi, eu, înainte de a lucra aici, am fost profesoară, dar a trebuit să renunţ. Salariu mic, nu-mi ajungeau banii nici de navetă, aveam şi copil mic, ce să fac?
– Şi-aici e mai bine?
– Mai bine, da, sigur că e mai bine. Da’ să ştiţi că, şi dacă nu mai profesez, eu tot ministrul nostru vă socotesc.
Pleacă ministrul, se duce la o florărie, ia un buchet mare de trandafiri, şi are parte de o scenă asemănătoare. Nici acolo nu plăteşte nimic. Ia apoi, taxiul, si nici acolo nu plăteşte nimic, că şi şoferul fusese profesor etc. Când se dă jos din taxiu, îl acostează un cerşetor:
– Domnule ministru, miluiţi un biet muritor de foame …
Oarecum amuzat, ministrul îi dă 10 lei şi îi spune toată povestea, cu şampania, florile, taxiul. La sfârşit adaugă:
– Acu’ să nu spui c-ai fost şi tu profesor, că nu te cred!
…
Timpul trece …