Filmul este enervant. Teribil de enervant. Nu pentru că nu e bine făcut. Dimpotrivă. Ci pentru că ne arată cât de hâzi am devenit unii din noi. Și nu vorbesc doar de cei care apar în film și care își justifică averile (că ăsta e cuvântul, justifică) fiecare cu texte de PR îndelung repetate. Mă refer și la noi, ceilalți, care nu numai că i-am acceptat pe primii să facă avere din și printre noi, dar care mai găsim resurse absolut fenomenale să îi mai și admirăm.
Recomand filmul din cel puțin 3 puncte de vedere. Eu vă spun secvențele din film, iar voi o să înțelegeți că acestea reprezintă, fiecare, o sinteză a ceea ce suntem, pe părți, noi ca națiune, ca întreg.
1. Dinu Patriciu: ”Am făcut greu primul milion. Cam într-un an. În 1990”.
2. Gigi Becali (prima zi în Parlamentul European): ”Eu mă obișnuiesc cu orice canon. M-am obișnuit și în temniță, o să mă obișnuiesc și aici” (după care urmează cadrele fenomenale cu Jiji pierdut printre parlamentarii get beget :D)
3. Dan Diaconescu: ”Nu înțeleg de ce Ceaușescu nu a făcut când era la putere emisiuni cum fac eu la OTV, că așa reușea să mai detensioneze țara”.
Suntem niște minunați, desigur. Iar filme ca și ”Kapitalism…” nu fac altceva decât să ne aducă aminte că, after all, nu merităm ce ni se întâmplă. Dar facem noi cumva să ni se întâmple, totuși…